Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Lampa lui Diogene

        

Despre dragoste, cu Nietzsche şi Negrici

 

Eugen Negrici, Sesiunea de toamnă, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2015, pp. 14-15:

21 ianuarie 1977

Nietzsche:

1. „Femeile devin, din dragoste, exact ceea ce sunt în mintea bărbaţilor care le iubesc.”

2. „Măşti. Există femei care, oricât ai căuta, n-au interior, ci sunt doar măşti. Bărbatul care se abandonează acestor făpturi quasi-fantomatice, cu desăvârşire neînstare să-l facă fericit, e demn de plâns, dar tocmai ele sunt capabile să trezească dorinţe bărbatului: caută sufletul şi continuă mereu să-1 caute.”

*

19 martie 2011. Compleo fossam

Nu-mi amintesc cum au ajuns aceste texte în caietul de însemnări, dar ştiu că au fost ani în care am citit şi am tradus Nietzsche (din franceză). Cred că le-am reprodus din pură admiraţie pentru exemplaritatea situaţiilor. Puţini bărbaţi trecuţi de vârsta dezastrelor erotice nu ar avea motive să tresară parcurgându-le. Într-un anume fel, ele relevă două cazuri de transfer semantic prin autosugestie.

În primul – femeia se încarcă, absorbind datele portretului ideal din închipuirea bărbatului care o iubeşte, devenind perechea predestinată unei altfel de iubiri.

În cel de-al doilea, bărbatul se goleşte, încercând, înciudat şi zadarnic, să umple hăul sufletesc al partenerei, spre a o preschimba în perechea ideală.

Primul caz e unul de transvazare luminoasă, căci presupune nobila aspiraţie la paritatea androginului. În alt plan, de fapt în acelaşi, e analog acelei căi de transfigurare, cale iniţiată de Sf. Tereza de Avila (cu a sa Cale a perfecţiunii) şi urmată de toate veritabilele „logodnice ale lui Christos”.

Al doilea – e demonic, e o variantă de vampirism al golului, cu secătuirea bărbatului – demiurg ratat – prin încredinţarea valorilor lui abisului.

Nu are rost să mai remarcăm din ce direcţie sunt descrise situaţiile, spre cine merge simpatia filosofului, cine e privilegiatul şi cine căinatul.

Feministele de azi, dacă vor sesiza discriminarea, nu au decât să înlocuiască, în cele două ecuaţii, bărbatul cu femeia, spre a realiza că, în linii mari, situaţiile sunt interşanjabile.

S-ar putea demonstra uşor că sunt destui bărbaţi care îşi depăşesc condiţia, aspirând la imaginea fabricată de închipuirea femeii (totdeauna superioară) despre ei, şi că, statistic vorbind, sunt şi mai mulţi, copleşitor de mulţi, cei ce nu au, pur şi simplu, interior. Sunt simple măşti atractiv-distructive, incapabile să facă pe cineva fericit.

© 2007 Revista Ramuri