În dimineaţa zilei de 27 ianuarie 2016, ne-a părăsit Constantin M. Popa, critic şi istoric literar, poet şi publicist, membru al Filialei Craiova a USR. Unul dintre cei mai reputaţi critici literari ai Olteniei, om de cultură de excepţie, Constantin M. Popa s-a născut la 1 septembrie 1943 la Braşov. A urmat cursurile Şcolii nr. 10 „Tudor Vladimirescu” din Craiova şi ale Liceului „Nicolae Bălcescu” (acum Colegiul „Carol I” ) din Craiova. A fost absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi doctor în filologie al Universităţii din Craiova. De asemenea, el a fost profesor de limba şi literatura română la Filiaşi, Şimnicu de Sus, Liceul de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi” din Craiova, Şcoala „Alexandru Macedonski”din Craiova şi Colegiul „Fraţii Buzeşti”din Craiova. A debutat publicistic în revista Tribuna (1965), iar debutul editorial a fost în 1980, cu volumul de eseuri critice Replay (Editura Litera, Bucureşti,1980). A mai publicat volumele de critică, istorie literară şi eseu: Hermeneutica lui Adrian Marino; Adrian Marino. Monografie, Adrian Marino. Ideocriticul impenitent; Clasici şi contemporani; Ceremonialul sadovenian; Noaptea lui Vincent; Braţul de la Lepanto, Lectica lui Cicero, Mircea Dinescu, poezia insurgenţei, Îngeri provizorii, precum şi volumele de proză Sextant. Jurnal de călătorie; Magog Blues. A fost: autorul cronicii literare la Ramuri (1976-1977) şi colaborator constant al revistei noastre; redactor-şef al revistei Mozaicul (din 1998). A debutat la 70 de ani în poezie cu volumul de versuri Încruntările mele amoroase (Editura Aius, Colecţia „Poesii”, 2014), ultima carte publicată fiind tot una de poeme, Amsterdam, ultima escală. Constantin M. Popa a fost premiat cu Premiul filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor (1997), Premiul „Şerban Cioculescu” pentru critică şi istorie literară al Fundaţiei „Scrisul Românesc” (1997) şi Premiul „Petre Pandrea” pentru literatură al revistei Mozaicul (2000).

În cazul lui Constantin M. Popa, s-a verificat principiul că „Le style c’est l’homme męme“: erudiţie şi seriozitate, conştiinţă a responsabilităţii celor spuse / scrise, ductus constructiv, civilitate desăvârşită, eleganţă şi simţ al echilibrului, subtilitate şi profunzime, iar dincolo de arabescurile inteligenţei şi de mobilitatea spiritului care se plimbă dezinvolt prin amniosul Bibliotecii şi prin cercurile, uneori vicioase, ale agorei, privirea caldă, senin-melancolică sau îngrijorat-sancţionantă, învăluind o lume cu mult zgomot şi furie. Spărgând carcasa retractilităţii de fond, dar fără inflamări catastrofiste ori răsfăţuri frivol-mondene, cum se obişnuieşte astăzi, peregrinul labirinturilor livreşti, care purta pe umeri, indisolubil, „povara vie a realităţii brute“, a combătut, deseori, pe frontul etic şi civic. Fireşte, în primul rând cu arme din arsenalul culturii, mizând pe auctoritas, latinescul din care derivă, deopotrivă, termenii de autor şi autoritate. Cu alte cuvinte, indiferent de subiectul abordat, textele lui Constantin M. Popa sunt integratoare prin excelenţă, referinţa bibliografică şi faptul de viaţă fiind constrânse să coexiste, să se oglindească reciproc, să colaboreze întru edificarea unui sens meliorist.

Prin dispariţia lui Constantin M. Popa, Craiova culturală, dar şi literatura română, suferă o grea pierdere.