Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Digestiv Cultural

        

Era o vreme când poezia ţinea cu toate puterile să placă şi să distreze (distragă), pe la noi găsind spaţiu primitor şi în revista de umor voluntar Moftul Român a „pontagiului” I.L. Caragiale. Dăm citire unei astfel de poeme, în care înamorarea nu duce la întortocheate stări existenţiale, ci la blândă şi sănătoasă (auto)ironie:

Iulişka

De-ai fi de ea îndrăgostit,

O, clasic bard de lîngă Pô,

Şi de i-ai spune-o, Teocrit,

Ea ţi-ar răspunde: „nemtodo!”

Cu versu’ţi liric sau sublim,

Sentimental sau rococo

Ai captiva un serafim,

Pe dânsa însă... „nemtodo!”

Chiar, Teocrit, lira sa’ţi rupi,

Nu face nici un crăiţar;

Pe densa trebuie s’o ciupi,

Nu’i plac poeţii – fii husar!

Lucios ca slana de Sibiu,

Obrazul alb e ca de caş,

Iar la mijloc trandafiriu

Ca cel mai extra papricaş.

În sufletul meu de barbar

Se’ncinge-un dor bizar, adînc,

Să’i taiu din el şi cu muştar

Ca pe o şuncă să’l mănânc!

Semnat㠄Coco”, în Moftul Român,
nr 18, apărut Duminică, 29 iulie, 1901.

© 2007 Revista Ramuri