Dedicaţiune Inaltei Nobilimi şi onor. P. T. Public din Sinaia
Spun gurile rele ale istoriei literare că însuşi I.L. Caragiale a pus, într-o pasă de hedonsim specifică lui, poezia în slujba unei prăvălii din Sinaia. O reclamo-poezie nevinovată, detaşată, de un farmec aparte, de La Belle Époque românesc, care încearcă intrările dinspre lumesc ale artei, este şi cea pe care o culegem mai jos din Moftul Român, din 29 iulie 1901. Mofuri, ar zice unii, dar mofturi boiereşti, care dau culoare unei epoci centrate pe literatură gravă cu orice preţ, pe care o destind şi o întorc spre publicul concret, de o anumită pregătire, dacă e să ne luăm după versurile cu aluzii culturale alese pe sprânceană. Să nu uităm că eram, încă, în primăvara limbii literare, o primăvară care nu se putea fără sălbăticiuni.