Intrată în al doilea an de viaţă, revista Scriptor este una dintre apariţiile generoase estetic şi ofertante intelectual din circuitul românesc revuistic. „Poemul desenat” de Vasilian Doboş îi aparţine Angelei Baciu, confirmând încă o dată că întâlnirea dintre poezie şi grafică este cât se poate de potrivită. Între prozatori îi întâlnim pe Vasile Iftime, Dana Konya-Petrişor şi Doina Popa. Din „Literatura lumii” am citit cu plăcere poemele semnate de Hélčne Cardona din SUA (prezentată de Basarab Nicolescu şi tradusă de Simona Modreanu). La chestionarul formulat de Lucian Vasiliu răspunde cu luciditate şi optimism Ovidiu Genaru, de la care reţinem: „Cu certitudine nu noi vom fi ultimii ucigaşi de Carte.// Aceste conserve de înţelepciune vor continua să îmblânzească specia noastră gânditoare; dar, cam vanitoasă, cam războinică şi lacomă.// De la Gutenberg încoace, Biblioteca în toate variantele ei posibile a accelerat considerabil evoluţia umanităţii. «Nu plânge, citeşte înainte»” şi, tot despre funcţia culturii şi literaturii, dar în alt sens: „Literatura prin ea însăşi e o formă de rezistenţă. Cultura poate fi percepută, uneori, ca un act de insolenţă la adresa acelei minorităţi digestive. Mă refer la îmbuibaţii lumii”. În rubrica cea mai amplă, cea a comentării literaturii contemporane – numită „muti magistri sunt libri”, între semnatarii inciziilor pe cărţile recente îi întâlnim pe Maria Pilchin, Constantin Cubleşan, Lucian Vasile Szabo, Elvira Sorohan sau Ioan Holban. În „capitolul” „miscelaneu”, două scrisori inedite ale lui Aurel Dumitraşcu pentru Maria Anegroaie reprezintă episodul al III-lea din corespondenţa celui dintâi, iar prin notele de jurnal ale lui Liviu Ioan Stoiciu, „de uz strict personal” după cum şi le intitulează scriitorul, intrăm în intimitatea anului Revoluţiei, aşa cum a fost el trăit şi văzut de autorul volumelor O lume paralelă (1989) şi Poeme aristocrate (1991).

Deschizând revista Discobolul, nr. 217-218-219/ ian.-feb-mart. 2016, cititorul se poate întreba, dând peste poemul Cei trei muşchetari, „pe când un nou volum de versuri al lui Călin Vlasie?”, dat fiind că editorul de la Paralela 45 şi creatorul fenomenului qPoem nu stă deoparte nici ca poet, după cum se vede şi din următoarea secvenţă, extrasă din textul cu pricina: „Athos, Porthos, Aramis şi Prostul lumii/ îşi scot săbiile şi urlă ca nişte apucaţi în poemul meu care se întinde/ ca o pată de cerneală invizibilă.” Grupaje alese de poeme sunt în acest număr consistent, format carte – după cum ne-a învăţat revista, semnate de Leo Butnaru şi Liviu Ioan Stoiciu. Panoramarea apariţiilor editoriale este asigurată, cu acuitate critică, de Ion Pop, Nicolae Oprea, Marius Miheţ, Ştefan Baghiu etc., punându-i la dispoziţie cititorului un caleidoscop literar extrem de ofertant.

Pe tradiţionalul frontespiciu al revistei Viaţa românească, al numărului 4 din 2016, este scris mare cuvântul magic zămislit acum un secol: DADA, aflat la o aniversară care i-ar fi înciudat, poate, pe creatorii lui, intraţi ireversibil în istoria literară. Centenarul este marcat printr-un eseu reportaj semnat de Radu Cernătescu, incursiunea în lumea primei, şi probabil singurei avangarde în sensul „tare” al termenului, fiind generată de un îndemn prins şi în prima frază a relatării: „Ca să înţelegi fenomenul Dada, mi-a spus cândva un prieten din Zürich, trebuie să faci un pelerinaj pe Spiegelgasse, la locul de naştere al copilului cu barbă pe nume Dada”. Urmează o poveste, ramificată exegetic, pe care n-o vor savura numai pasionaţii de fenomen. „Poemul invitat” îi aparţine lui Liviu Ioan Stoiciu – şi de data aceasta de o splendidă cruzime, fragmente de proză de o imbietoare limpezime sunt asigurate de Marian Ilea, cronica ideilor este semnată de Nicoleta Dabija, cronica de teatru, de Nicolae Prelipceanu, iar cronica literară, de Rodica Grigore, Gheorghe Grigurcu şi Irina Petraş.