Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Atelier Tristan Tzara

        

Celebrarea centenarului DADA, prin varii simpozioane, expoziţii, invocări şi evocări în presa culturală de larg consum şi în circuitul revistelor academice, este, în bună măsură, o nouă consolidare şi faţetare a mitului dadaizării culturii. Prin răsturnarea în gol a literaturii şi artei, care se dovedeşte o încercare sinucigaşă ratat㠖 dovadă istoricizarea şi canonizarea destul de rapidă a mişcării, DADA nu a propus o „schimbare”, ci a încercat anihilarea oricărui posibil candidat la vreo nouă paradigmă, inclusiv a suprarealismului – crescut din rădăcina sa avangardist㠖 când Breton & co. şi-au recomandat dogma pentru acest statut. Însă abolirea literarităţii textelor dadaiste, tratate când ca antili­teratură, când ca paraliteratură sau contraliteratură, n-a fost posibilă nici prin „tematizarea” negaţiei propriei ontologii.

Pentru a evita copleşitoarea ipostază de co-autor, în care actul traducerii literare îl pune pe protagonistul său, ne pretindem, semnatarul acestor rânduri şi debutantele traducătoare Alexandra Mihaela Cîrstea şi Iunia Diaconu-Vintilă (studente ale Facultăţii de Litere – Universitatea din Craiova) „auditori” ai „poemelor simultane” din Vingt cinq počmes. Volumul, din care am decupat şi lecturat poemele care urmează, a apărut prima dată în 1918, an în care Tristan Tzara experimenta şi practica la Zürich, alături de Richard Huelsenbeck, Marcel Iancu, Walter Serner şi Hans Arp, un soi de spectacol sincretic, bazat pe texte bilingve sau trilingve, acompaniate de linii muzicale sau de sunete haotice, disonante şi zgomotoase, şi de reprezentări plastice. Este şi perioada în care textele care nu erau performate sau jucate erau destinate publicării cu menţiunea că sunt produsul „Societăţii anonime pentru exploatarea vocabularului dadaist”. Credem că simultaneitatea, (re)produsă în spectacole prin bilingvismul/ trilingvismul amintit, prin teatralitate, bufonerii, emfază şi acompaniament sonor, a fost înscenată în poezia tipărită din acea perioadă, inclusiv în primul volum al lui Tzara, prin amalgamarea şi întrepătrunderea unor câmpuri semantice care în „înlănţuirea lecturii trezeşte un embrion de sens” (Henri Béhar). Embrioanele de sens sunt, însă, blurate de polisemie, de farse lingvistice, de derutanta transcriere fonetică a unor cuvinte, de sondarea zonelor argotice ale limbajului – de o sonoritate brută şi primitivă, de onomatopeizarea unor secvenţe lingvistice în care se întrezăresc lexeme ce ar putea face sens în raport cu linia directoare pe care cititorul o proiectează în text. La o lectură mai atentă, pot fi sesizate chiar modele ale onomatopeizării, în care intră o alăturare consonantică denunţătoare a imposibilităţii exprimării scrise doar prin vocale – preferate în reprezentaţiile orale, sau dublări de silabe, pare-se cu funcţie negatoare sau de întărire a sensului. Este, aşadar, o bâlbâială disimulată. În contul hazardului obiectiv (diversificat de dadaişti şi patentat de suprarealişti) este amestecată ordinea cuvintelor, este spart sensul, sugerată parcimonios, dar provocator, semnificaţia.

Acestea sunt motivele pentru care propunem acest „atelier”, sub forma unei lecturi grefate pe simultaneitatea de care aminteam.

Diferenţele faţă de traducerea lui Nicolae Tzone sunt inerente datorită dinamicii acestor texte, dar nu presupun vreun soi de contradicţie, ci numai confirmă polifonia acestor poeme. Nicolae Tzone este şi editorul spectaculoasei ediţii bilingve (singura din limba română a acestui volum), de patrimoniu am îndrăzni să spunem, Vingt cinq počmes/ Douăzeci şi cinci de poeme (ediţia a III-a reprodusă după ediţia a doua, din 1946, prefaţă şi traducere de Nicolae Tzone, Bucureşti, Paris, Editura Vinea şi Editura Flammarion, 1998). Menţionăm că lectura noastră este înfăptuită pe textul primei ediţii, din 1918, un alt motiv pentru care diferă de cea precedentă, inclusiv prin înfăţişarea grafică. (Gabriel Nedelea)

Gigantul alb lepros al peisajului

sarea se grupează în constelaţie

de pasări pe tumoarea de vată

în plămânii săi stelele de mare şi

piunezele se echilibrează

microbii se cristalizează în

palmieri de mu’chi leagăne

bună ziua fără ţigară tzantzantza1

ha’i’2

[1Tzantzantza < tan (din fr. „tanin”) =

produs vegetal cu gust astringent,

care are proprietatea de a tăbăci pielea,

cu întrebuinări în industrie; acid tanic;

2 Ganga înseamnă, în argoul francezei, ha’i’

– iar contextul este cât se poate de prielnic aici pentru această traducere

Lexemul revine, în continuare, în diferite structuri onomatopeice]

bouzdouc zdouc nfoůnfa mbaah

mbaah nfoůnfa

alga periferiilor3 să îmbrăţişeze

[3macrocystis pyrifera este şi o specie de alge marine din Antarctica,

însă în textul original apre macrocystis perifera,

iar lectura noastră s-a lăsat atrasă de această adaptare]

vapoarele chirurg al vapoarelor

curata umeda cicatrice

leneveala luminilor scânteietoare

vapoarele nfoůnfa nfoůnfa

nfoůnfa

îi vâr lumânările în

urechi ganganfah

helicon şi boxeur pe balcon

violonistul hotelului în baobab de flăcări

flăcările se dezvoltă în

formaţiune spongioasă

flăcările sunt burei

ngŕnga ţi loviţi

scările se înalţă ca

sângele halucinogen4

[4aici gangŕ pare că nu mai are semnificaia de „ha’i’”

pentru ca posedă un accent grav,

însă vizual poate fi luat tot ca o aluzie la halucinogen]

ferigile spre stepele de

lână şansa mea spre cascade

flăcările bureţi de sticlă

paiaţele răni măscărite

paiaţele cad wancanca5

[5wancanca < cant (din fr. can) = parte a copertei de carton

care depăşeşte dimensiunile filelor unei cărţi legate]

aha bzdouc fluturii

foarfecele foarfecele foarfecele

şi umbrele

foarfecele şi norii

foarfecele navale

termometrul prive’te

ultraroşul gmbabŕba

[6 Gmbabŕba < baba (fam.) = uluit, stupefiat, uimit, încremenit]

pelerina educaia mea de pe urmă

e rece şi monocromatică

nfoua loua la

ciupercile portocalii şi

familia de sunete de dincolo de tribord

la origine la origine triunghiul

şi arborele călătorilor la origine

creierii mei se duc spre hiperbola

caolinul mişună în ţeastă

dalibouli7 obok şi tombo et tombo8

[7 dalibouli < dal – dalle = dală, lespede;

dalles en membre = dale de marmura –

această fărâmă de sens se întăreşte prin succesiunea

8tombo et tombo < tombeau = mormânt – se roste’te tombo]

pântecul său este o mare tobă

aici intervin tamburul major

şi castanieta

fiindcă sunt zigzaguri pe

sufletul său şi o mulţime de rrrrrrrr

aici cititorul începe să ţipe

el începe să ţipe începe să

ţipe apoi în acest ţipăt sunt

flaute care sporesc –

corali

cititorul vrea să moară poate

sau să danseze şi începe să ţipe

el este mediocru idiot ticălos el nu

îmi înţelege versurile el ţipă

el este chior

sunt zigzaguri pe sufletul său

şi mulţi rrrrrrr

nbaze baze baze priviţi tiara

submarină care se deznoadă în alge aurii

hozondrac trac9

nfoůnda nbabŕba nfoůnda tata10

nbabŕba

[9 trac poate fi, deopotrivă, un giumbuşluc verbal

sau încheierea secvenţei prin exprimarea temerii/ neliniştii,

mai ales că la final reapare bâlbâitura „babŕba”

la fel cum 10tata poate fi tradus şi prin homosexual (pop.)]

 

drogherie-conştiinţă

din lampa unui crin va lua naştere un

prinţ atât de mare

încât fântânile arteziene vor înălţa

uzinele

şi lipitoarea transformându-se în

arbore maladiv

caut rădăcina domn imobil

domn imobil

pentru că atunci da tu vei afla

vino în spirală spre lacrima

inutilă

papagal jilav

cactus de lignit umflă-te între

coarnele vacii negre

papagalul sapă turnul

manechinului sfânt

în suflet este un copil –

o lampă

medicul declară că

nu va trece noaptea

apoi el pleacă pe ultimul drum

şi liniştea încrâncenată

formaţiune silicioasă

când lupul vânat se odihneşte

pe imaculat

alesul îşi vânează prizonierii

arătând flora născută din moarte

care va fi cauza

şi cardinalul de franţa va apărea

cei trei crini lumină fulgerătoare calitate

electrică

roşu lung sec dărăcind peşti

şi litere sub culoare

gigantul lepros al peisajului

se stabileşte între două oraşe

are pârâuri cadenţă şi

broaştele ţestoase ale colinelor se îngrămădesc

greoi

scuipă nisip împietrit

plămânii săi de lână să se deschidă la culoare

sufletul şi privighetoarea se agită

în râsul său – floarea soarelui

vrea să culeagă curcubeul

inima mea este o stea de mare de hârtie

în missouri în brazilia în insulele antile

dacă tu crezi că eşti mulţumit cititorule

tu devii pentru o clipă

transparent

creierul tău burete transparent

şi în această transparenţă

va fi o altă transparenţă mult mai

străină

îndepărtată când un animal nou

se va învineţi în această transparenţă.

Traducere din limba franceză de

de Alexandra Mihaela Cîrstea

şi Iunia Diaconu-Vintilă

© 2007 Revista Ramuri