Un roman caleidoscopic

Dupã mai bine de trei decenii de la primele traduceri din creaþia lui Evgheni Alexandrovici Evtuºenko – (romanul „Dulce þinut al poemelor“, Ed. Minerva, 1973 ºi culegerea  de „Poezii“ – Ed. Univers, 1974) – editura bucureºteanã C.D. Press publicã, în traducerea excepþionalã a scriitorului ªtefan Dimitriu, alte douã volume: antologia de versuri Mierea  târzie (2005) ºi romanul Sã nu mori înainte de moarte (2007). Tradus în 72 de limbi, personalitate de excepþionalã valoare culturalã, Evgheni Evtuºenko, convins cã „nicio politicã din lume n-ar trebui sã coste vieþi omeneºti, dar e greu sã convingi politica de acest lucru“, avea sã  declare nonºalant: „am transformat poezia într-o armã de luptã“ – „analfabetismul moral mã sperie“.

Amplu scenariu (430 pg.), romanul Sã nu mori înainte de moarte este scris între anii 1991-1993 sub presiunea evenimentelor la care a participat direct; publicat în 1995, devine best-seller ºi va primi premiul Giovani Boccaccio. Frescã de proporþii, univers de fapte ºi evenimente, opera urmãreºte, într-o perspectivã largã, nu un adevãr istoric ci unul uman, ce se concretizeazã în vieþi reale. Interesat de tot ce se întâmplã în jurul sãu, Evtuºenko subliniazã  idei ºi stãri de spirit, fãrã reacþii viscerale, fãrã mânie (proletarã), considerând cã umorul e mai caustic decât invectiva.

Gravitând în jurul zilei de 19 august 1991, ziua puciului, prin care forþele comuniste au vrut sã-ºi ia revanºa ºi sã restaureze în Uniunea Sovieticã vechiul regim totalitar, romanul oferã date inedite despre ce s-a întâmplat între Gorbaciov ºi Elþân, devenind o întreagã sintezã a evenimentelor radiografiate la diverse paliere. Cele 35 de secvenþe ne poartã printr-un labirint social, politic, cultural, moral, configurând un topos alimentat de amintiri derulate cinematografic.

Un rechizitoriu aspru demascã dictaturile comuniste: „Poporul încetase sã mai creadã în visul comunismului. Nãluca aceasta, ca o nemþoaicã spãlãþicã, un fel de Grethen, cu ºorþul frumos apretat – fiicã a dragostei lui Marx cu Engels, ce-ºi servise graþios cu bere pãrinþii - fusese defloratã de murdarii asasini din Ekaterinburg, chiar în balta de sânge a familiei imperiale. Apoi o violase Stalin, pe patul de sârmã ghimpatã al lagãrelor de concentrare. Apoi, pe ea se cãþãrase, grohãind vioi, Hruºciov. Apoi, pe trupul ei aproape fãrã suflare se vânzolise impotentul Brejnev, pierzându-ºi proteza dentarã în timpul încercãrilor sale disperate de a o sãruta. Apoi, cãþãraþi cu multã precauþie pe trupul ei ce se rãcea, Andropov ºi Cernenko se sufocaserã ca niºte bãtrâni alpiniºti ºi sleiþi de putere, sfârºindu-ºi ºi ei zilele  acolo, odatã cu ea. Lui Gorbaciov nu-i mai rãmãsese  decât s-o îngroape“.

Puciul e surprins în latura sa umanã: „Inelul viu, ce cuprindea Casa Albã ca ultima ei speranþã, era alcãtuit din oameni obiºnuiþi sã stea lipiþi unul de altul ºi sã respire aerul izvorât din propria lor respiraþie. Inelul viu era compus din Oamenii de la Cozi. Inelul viu era ºi el un  fel de coadã – coadã la speranþã. Dar la cozile din magazine, oamenii priveau unul în ceafa celuilalt. Aici, la coada pentru speranþã, îºi împreunaserã mâinile ºi stãteau faþã-n faþã cu cei ce doreau sã le nãruie aceastã speranþã. /.../ Profesioniºtii forþelor speciale ºi diversioniºtii erau opriþi de o fricã neaºteptatã – frica de a ucide /.../ Frica de a ucide se transformase în conºtiinþã. Împreunându-ºi mâinile ºi înconjurând Casa Albã, baricada vie salvase Rusia de stihiile trecutului.“

Roman de o mare profunzime, acesta e construit într-o personalizatã arhitecturã, în care scenele sunt cu abilitate îmbinate printr-o rafinatã tehnicã a contrapunctului. O ºtiinþã a detaliului mizeazã pe acumularea de amãnunte, care genereazã o atmosferã ºi totodatã o creºtere progresivã a tensiunii: „Asfaltul tunelului se înºirase sub ºenilele însângerate, ieºite din minþi, iar pe una din ele se învârtea nebuneºte o mânecã ruptã din vestonul veteranului de rãzboi din Afganistan, pe care poate cã doar cu o searã mai înainte i-o peticise cu multã dragoste mama sa.“

Roman polifonic de o extraordinarã complexitate, produs de o imaginaþie luxuriantã, acesta caligrafiazã scene de viaþã care cititorului român îi readuc în memorie realitãþile României post-decembriste sfâºiate de conflicte încãrcate de urã, minciunã, corupþie, jaf naþional: „Dupã victorie, nimeni nu mai are nevoie de adevãraþii învingãtori. Dupã victorie, vin învingãtorii învingãtorilor“ – „Democratul – Copcã participant la «morsã» încã de pe vremea lui Brejnev, când nu era deloc democrat, o dusese destul de bine ºi înaintea perestroikãi. /.../ Perestroika se dovedise o speranþã nu numai pentru oamenii cinstiþi, dar ºi pentru escroci. Oamenii cinstiþi aºteptau de la perestroika libertatea cuvântului ºi a gândului, iar hoþii – libertatea de a fura. Din întreaga istorie mondialã, Democratul – Copcã învãþase un singur lucru, ºi anume cã, pânã la urmã, toate sistemele  politice ºi serviciile mor, dar ºpaga nu moare. El observase cã nou-veniþii la putere – democraþii idealiºti – erau neputincioºi. Ei aveau nevoie de escroci pentru a supravieþui.“

Frescã relaþionalã, o galerie vastã de personaje reale populeazã romanul: poeþii exilului rus, academicianul Saharov, poetul Pasternak, foºtii mari fotbaliºti (cap. „Fotbalul ºi alpinismul“, „Un covor în poarta de fotbal“), Stalin, Hrusciov, Brejnev, Gorbaciov, Elþân etc.; - virtuale: anchetatorul Palcikov, Alevtina; - fulgurante: o mamã siberianã, un tanchist tadjic; - simbolice: Omul-Violoncel, Marele Degustãtor, Comunistul Curat ca Lacrima, Fiul de Þãran, Guvernatorul de Partid etc. O faunã imundã: profitori, golani, beþivi, afaceriºti venali etc.

Modalitatea de construcþie a personajelor dezvãluie modernitatea; romanul focalizeazã atenþia asupra personajului-reflector – Evgheni Evtuºenko – care, dizident ultragiat, marginalizat - dar tolerat pentru prestigiul câºtigat prin operã, este surprins în ipostaze ce-l personalizeazã evidenþiind trãsãturi profund umane. Erou al perioadei sovietice, preocupat  de principalele întrebãri ale vieþii, autorul ni se înfãþiºeazã ca om ºi artist. Un fior confesional provoacã un micro-roman, adevãrat demers sentimental – „Spovedanie înainte de Puci“ – în care, în pagini de o profundã candoare, evocã cele patru iubiri ale sale, adevãrate poeme de dragoste, suferinþã ºi împlinire.

Scriitor de o remarcabilã forþã epicã, perfect stãpân pe universul sãu postmodern, exploziv ºi percutant, Evtuºenko probeazã o virtuozitate expresivã. Romanul „Sã nu mori înainte de moarte“ (ºi pentru mulþi viaþa n-a fost viaþã!) este o prozã de o extraordinarã realitate, elaboratã cu o deosebitã luciditate  prin investigarea faptului de viaþã cu largi semnificaþii, oferind o lecturã pluralã cu dileme de existenþã. Numeroasele trimiteri culturale, ce faciliteazã accesul la universul spiritual intern al personalitãþii, ca ºi inserþia propriilor versuri, într-o perfectã armonie, conduc la o stare liricã aureolatã de spiritul cald ºi generos care tuteleazã toate poemele lui Evgheni Evtuºenko.