S-a stins din viaţă George Bălăiţă, unul dintre cei mai importanţi scriitori români postbelici.

Născut pe 17 aprilie 1935 la Bacău, a urmat cursurile Institutului de Cultură Fizică şi Sport din Bucureşti (1953-1955), fiind apoi absolvent al Facultăţii de Filologie a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi (1967). Din 1964, a fost redactor, ulterior redactor-şef adjunct al revistei „Ateneu” din Bacău. După mutarea la Bucureşti, a fost secretar al Uniunii Scriitorilor din România, director al Editurii Cartea Românească (1980-1989) şi redactor-şef al revistei „Arc” editate de Fundaţia Culturală Română (1991-1997).

A debutat publicistic în ziarul „Steagul roşu” din Bacău (1958), iar ca prozator, în Luceafărul (1960). Debutul editorial, cu　Călătoria　(1964), se suprapune perioadei de liberalizare de la finele epocii realismului socialist. George Bălăiţă va deveni, prin cărţile următoare, unul dintre cei mai originali şi mai reprezentativi autori din tânăra generaţie ‘60, prin care literatura română intră în faza ei neomodernistă:　Conversând despre Ionescu　(1966),　Întâmplări din noaptea soarelui de lapte　(1967). DupăLumea în două zile　(1975), capodopera lui George Bălăiţă, opera scriitorului se rotunjeşte prin titluri precumUcenicul neascultător　(1977),　Nopţile unui provincial　(1983),　Gulliver în ţara nimănui　(1994),　Învoiala　(2016). În colaborare cu Janina Ianoşi, a tradusCevengur　de Andrei Platonov.

„Cel mai frapant lucru la George Bălăiţă – observa Nicolae Manolescu – este luarea în derâdere a normelor (nu în ultimul rând, şi literare), latura de bufonerie estetico-morală, care îşi are reflexul în structura însăşi a romanelor sale”.

Prin dispariţia lui George Bălăiţă, Uniunea Scriitorilor din România şi întreaga noastră comunitate intelectuală suferă o grea pierdere.