• Spiridon Popescu, Diavolul cu coarne de melc, Iaşi, Editura Timpul, 2017

Spiridon Popescu e un poet cunoscut, laureat şi, cel mai important, am zice, citit. Noua sa carte, cu poeme în şapte limbi, îl ţine prezent şi, iată, proaspăt, în rândul degustătorilor poeziei sale, probabil lărgind cercul acestora, poezie uneori prea căutat dezinvoltă, alteori atinsă de acel lirism exploziv care o face memorabilă la propriu. Certăreaţă şi/ sau patetică, are suficiente arcane pentru o gamă, mai variată decât suntem obişnuiţi, de cititori. Ironia şi, în unele rânduri, sarcasmul mai subtil sau (prea) direct inserate în corpul poemului, îi ţin trează luciditatea. Dar să vedem: „Au înflorit corcoduşii –/ un copil de trei ani/ se uită pe geam/ şi întreabă:// Tati,/ dacă mâncăm ceapă verde/ în burţile noastre se face primăvară?”.

• Mihai Firică, Ultimele zile şi viaţa de după, Bucureşti, Editura Tracus Arte, 2017

Cu un titlu destul de nereuşit, noul volum de versuri al lui Mihai Firică se ridică, totuşi, bine peste media editorială locală a ultimilor ani. Cu stăpânire de sine, vizibilă în poemele tranzitive, el îşi asumă şi insolitări fertile, ce generează tensiune poetică şi ezitări creatore. Îşi asumă de multe ori tăieturi îndrăzneţe, conducând, totodată, textul cu siguranţă, încărcându-l de sens. Se recunoşate în verva sa şi ceva din omul care şi-a asumat o prezenţă activă în cetate. Reţinem poemul Căutătorul de copii: „în anul acela scufundat în varul nestins/ am alergat pe sub copaci nu mai înalţi cu o palmă decât mine/ hotărât să nu mai privesc icoanele/ pe giuseppe pădurarul căutătorul de copii/ l-am zărit stivuia braţe retezate dintr-o lovitură/ în fiecare zi dimineaţa la prânz şi noaptea înainte de a dormi/ lui giuseppe-i cresc mâini pe tot corpul/ apar din zid şi-i fac semne iubeşte-ne ca pentru ultima oară/ el le scurtează le mânuieşte cum zice/ zâmbeşte şi taie// diavole noi ne ştim de demult/ râzi nu citi ascute toporul nu citi/ suspini ultragiat ca un popă de ţară auzi/ viaţa nu-ţi mai dă nici un ban nu mai treci podul/ aştepţi să fii trezit dintr-o clipă în alta/ catârul putrezea în prispă”. (G.N.)