În 2014, Editura Cartier a început publicarea cărţilor lui Ayn Rand în limba română: Revolta lui Atlas (trei volume, 2014-2015), Izvorul (două volume, 2018) şi Imn (2016). A apărut, între timp, şi o foarte bogată în informaţii pagină Wikipedia în limba română dedicată acestei scriitoare care a pus literatura în slujba ideilor liberale, a recunoaşterii individualităţii şi a libertăţilor sale în largul context al sistemului capitalist laissez-faire.

Destinul lui Ayn Rand a fost unul hollywoodian, dacă ţinem cont că s-a născut în Rusia anului 1905, unde şi-a trăit tinereţea şi a urmat şcoala în timpul sovietizării, reuşind să emigreze în SUA în 1926. Concepe Imn încă de la începutul anilor ‘20, aşadar, în adolescenţă, speriată de prefigurarea distopiei ce avea să se instaureze, anticipând-o cu o claritate uimitoare: „Trebuia să fie o piesă despre o societate colectivistă a viitorului în care s-a pierdut cuvântul «eu». În lipsa acestuia, se numeau unii pe alţii «noi»”, declara ea într-unul dintre interviurile înregistrate în ‘60-’61. Această trăsătură s-a păstrat atât ca idee coordonatoare, cât şi ca marcă stilistică în romanul scris în 1937, naraţiunea evoluând de la derutantul „noi” spre regăsirea „eului”, a „egoului”, întrebuinţând terminologia autoarei. Ediţia românească a romanului beneficiază de o utilă „Introducere” semnată de Leonard Pinkoff, text care însoţeşte ediţia americană din 1994. Cartea vede lumina tiparului prima dată în Anglia, la CASSELL, în SUA lovindu-se de o rezistenţă specifică deceniilor patru şi cinci, având să apară prima dată abia în 1945, la Read, şi abia după aproximativ un sfert de secol într-o ediţie New American Library. Au existat şi câteva tentative de ecranizare, inclusiv o corespondenţă cu Walt Disney, în acest sens, în care autoarea îi scria celebrului producător de animaţii: „mi-ar fi plăcut ca ea să fie făcută mai degrabă în desene stilizate decât cu actori reali”.

Din punct de vedere ideatic, romanul acuză abuzurile făcute în contul „egalităţii” ca imperativ. De altfel, „numele” personajului principal este, iniţial, „Egalitate 7-2521”, rezumând identitatea la un număr, ceea ce avea să se întâmple, nu peste mult timp, în lagărele naziste. De altfel, în această scriere se află, din multe puncte de vedere, germenii celebrelor 1984 (scris în 1948) al lui George Orwell şi Fahrenheit 451 (apărut în 1953) al lui Ray Bradbury, cu menţiunea că Imn are o linie doctrinară mai clar formulată, fiind un roman tezist. Ayn Rand avea să impună în multe cercuri intelectuale americane filosofia numită „obiectivism”, grefată pe doctrina liberalismului clasic. Pierderea identităţii coincide cu pierderea cunoaşterii, cu ruperea de tradiţiile deschise ale omenirii, cu afundarea într-o stare retrogradă.

În final, două citate care marchează în roman desprinderea de această stare anarhic-colectivistă şi evoluţia spre condiţia de om, cu sensurile sale profunde, pentru care libertatea (împărtăşită) e singurul imperativ: „Şi fericirea mea nu are nevoie de un scop mai înalt pe care să-l justifice. Fericirea mea nu este un mijloc pentru orice scop. Ea este scopul. Este propriul ei scop”; „Atunci când am citit prima dintre cărţile pe care le-am găsit în casa mea am văzut pentru prima dată cuvântul «eu». Şi, atunci când am înţeles acest cuvânt, cartea a căzut din mâinile mele şi am plâns, eu, care nu cunoscusem niciodată lacrimile. Am plâns de eliberare şi de milă pentru toată omenirea”. (G.N.)