Om al cetăţii, Nicolae Marinescu s-a dedicat unui proiect cultural de natură neopaşoptistă, cum mereu l-a definit, foarte bine sintetizat de chiar titlul celei mai recente cărţi pe care a publicat-o, Spre Europa făgăduinţei. Volumul de faţă cuprinde interogaţiile, ideile şi liniile de forţă ale acestui mod de a gândi cultura (în sensul său cel mai larg, care implică inclusiv dimensiunea socială şi pe cea politică), exprimate în editorialele publicate de-a lungul timpului în paginile revistei Mozaicul, care, reunite, relevă coerenţa şi omogenitatea concepţiilor lui Nicolae Marinescu. El a construit, în siajul lui Adrian Marino, cărturarul şi ideologul pe care şi l-a asumat ca reper, argumentul pentru viabilitatea conceptului de neopaşoptism, racordat la acela de europenism. Întinde, astfel, un arc peste timp, urmărind ideile care fundamentează europenismul: Multiculturalitate, plurilingvism, policentrism sunt noii vectori ideologici meniţi să ranforseze «spiritul naţional», care-i înflăcărase pe paşoptiştii din întreaga Europă.
El reuşeşte, într-o sănătoasă tradiţie, să anuleze dihotomia naţional-european, demonstrând complementaritatea celor două realităţi, culturale şi identitare. A înţeles, nu doar teoretic, cunoscându-i spiritul civic, şi a transmis faptul că ideea de libertate, sub formele sale ideale şi, deopotrivă, sociale, a căpătat un conţinut modern şi afirmare la nivel de masă tot datorită paşoptiştilor, precum şi ideea de egalitate, nuanţată prin actualizarea «de şanse». El afirmă, în această ordine de idei, că fără aceste valori Europa şi Modernitatea sunt, cel puţin pentru foarte mulţi dintre noi, de neimaginat. Concluzia se naşte natural: Neopaşoptismul se dovedeşte un concept la fel de viabil ca acela al «Europei naţiunilor» prin acoperirea realităţilor româneşti şi europene contemporane şi prin proiectarea unui model uman al unei societăţi în care viitorul implică raţionalitatea şi responsabilitatea membrilor comunităţii. Sigur, paşoptismul a avut abaterile şi limitele sale, taxate de Maiorescu, conştientizate şi reglate de neopaşoptistul Marino şi, implicit, de cei care l-au urmat în această idee. Prezentul dovedeşte necesitatea unor astfel de reactualizări, motiv pentru care găsim fericită această apariţie editorială, ce conţine una dintre formulele bine articulate ale ideii de europenism. (G.N.)