S-a stins din viaţă Alexandru Miran, unul dintre cei mai importanţi traducători şi poeţi ai noştri. Născut la Deda, în judeţul Mureş, pe 1 octombrie 1926, a urmat Liceul „Al. Papiu-Ilarian” din Târgu Mureş şi Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti, absolvind apoi Facultatea de Medicină. A fost un eminent medic pediatru, de numele său, Mircea Alexandru Pop, legându-se numeroase performanţe şi reuşite în domeniu.

Pseudonimul literar, Alexandru Miran, poate fi regăsit pe traducerile excepţionale din elină (integrala pieselor lui Eschil şi Euripide,　Adunarea femeilor　de Aristofan), precum şi pe volumele proprii de versuri, de laAdevărata întoarcere　(1969), urmat de　Locul soarelui　(1970),　Moartea Penelopei　(1971),　 Alegerea lemnului　(1974),　Cronică, I-II (1977-1979),　Casa de lemn　(1983; postfaţă de Nicolae Manolescu),Sub semnul Capricornului　(1985), şi până laPoezii　(1998),　Focul şi apa　(2000) şiVersuri, I-II (2008). În revistă a debutat cu poezie în 1968, în Ramuri. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1976.

În cuvintele lui Gheorghe Grigurcu, versurile sale „constituie un exemplu al acelei poezii de atelier prin care se înfrăţesc nu numai artele, ci şi înfăţişările lor cronologice, într-o mişcare laborioasă, dar şi de sensibilitate claustrată, pudică, în stare a înscrie performanţe ale subtilităţii”.

Prin dispariţia lui Alexandru Miran, Uniunea Scriitorilor din România şi întreaga noastră lume literară suferă o grea pierdere.