Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








De la Uniunea Scriitorilor

        

Scriitorul și criticii săi

Miercuri, 26 septembrie 2007, ora 17, la sediul Uniunii Scriitorilor din Calea Victoriei 115 - Sala Oglinzilor, a avut loc întâlnirea cu scriitorul Radu Cosașu în cadrul ciclului „Scriitorul și criticii sai“ din programul „Să ne cunoaștem scriitorii“.

Au prezentat: Gabriel Dimisianu, Paul Cernat, Alexandru Matei, Daniel Cristea-Enache.

Moderatorul întâlnirii a fost Gabriel Chifu.

 

Comunicat al Comitetului Director al USR

În urma hotărârii Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România și a Consiliului USR, membrii acestor organisme au solicitat verificarea lor de către CNSAS. O parte dintre membrii Comitetului Director au primit din partea CNSAS decizii care atestă că nu au fost agenți / colaboratori ai poliției politice comuniste. Lista se va completa pe măsura sosirii celorlalte decizii. Până în prezent (27 septembrie 2007) s-au primit decizii care atestă că nu au fost agenți / colaboratori ai poliției politice următorii membri ai Comitetului: Nicolae Manolescu, Varujan Vosganian, Gabriel Chifu, Mircea Mihăieș, Szilagyi Isztvan, Marta Petreu și George Bălăiță.

Precizare

Domnul George Bălăiță a anunțat conducerea USR că a revenit asupra deciziei de a se retrage din Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România și din Consiliul USR, deoarece starea sa de sănătate îi permite să își continue activitatea în aceste organisme ale Uniunii.

 

Concurs de volume în manuscris deschis tinerilor

Uniunea Scriitorilor din România și Editura Cartea Românească lansează o nouă ediție a concursului de volume în manuscris la care pot participa tinerii scriitori în vîrstă de maximum 35 de ani, indiferent dacă au mai publicat sau nu cărți, dacă sunt sau nu membri ai U.S.R. Un juriu desemnat de Comitetul Director al U.S.R. va selecta cîte un volum de proză, poezie, dramaturgie, critică și istorie literară și eseu care vor fi publicate de Editura Cartea Românească. Cei interesați vor trimite volumele lor, nesemnate, însoțite de un moto și alăturat într-un plic închis de datele lor personale pe adresa Uniunea Scriitorilor din România, București, Calea Victoriei 115, pînă la data de 1 decembrie 2007.

Burse pentru tinerii scriitori

Uniunea Scriitorilor din România în colaborare cu Copyro acordă burse de creație unor tineri autori (în vîrstă de maximum 35 de ani) pentru elaborarea unor proiecte literare. Autorii sînt invitați să trimită pe adresa Uniunea Scriitorilor din România, București, Calea Victoriei 115, pînă la data de 1 noiembrie 2007 o prezentare detaliată a proiectului însoțită de o cerere.

 

 

© 2007 Revista Ramuri