În consistentul număr dublu, 11-12, noiembrie-decembrie 2019, revista Familia îşi răsfaţă cititorii în deschidere cu un poem-dialog de Ioan Moldovan, poem-lectură întors spre sine: (...) Mă ridic şi mă duc la umbra nucului/ Să dorm, să dorm/ Poate să citez doar. Glume. Glumiţe. Să dorm/ Grădina însăşi e o canapea cu spătarul enorm/ Nucul însuşi e de cerneală/ Sunt prins într-o leneveală de minţi searbede/ Grădina e în Maramureşul Istoric. E în plină toamnă/ Cu mere coapte, poeţi copţi, poete coapte. Mai e/ Lumina vie, mulţimea vidă, focul neodihnit şi ca Doamnă/ Angela Marinescu însăşi trece pe sub meri maramureşeni cu mere încă/ neculese/ Şi Aurel Pantea nu neapărat în acelaşi eon/ Cei doi miri ai întunericului binevoind/ A sta puţin cu Ion şi cu noi/ Purtătorii de mainimic. Revista publică, în buna-i tradiţie, şi două dosare consistente: cel dintâi dedicat aniversării criticului şi istoricului literar Nicolae Manolescu, pentru împlinirea vârstei de 80 de ani, iar cel de-al doilea, reperelor culturale ale Şcolii Ardelene. În cel dintâi semnează Ioan Moldovan, Ion Simuţ, Lavinia Cozea, Valentin Chifor şi Lucian Scurtu. Lecturile aplicate converg toate spre evidenţierea rolului avut de critic în configurarea literaturii postbelice şi contemporane, iar concluzia lui Ion Simuţ relevă din plin această realitate: Ca un guvernator al Băncii Naţionale de valori literare (stau mărturie peste patru decenii de cronică literară, ca şi istoria critică a cinci secole de literatură română), Nicolae Manolescu are deplină credibilitate şi legitimitate, fie că îl privim în singularitatea lui, fie că îi vedem de câteva decenii acţiunile critice integrate în programul unui grup de elită. Nu se poate imagina literatura română postbelică fără Nicolae Manolescu. Nu doar pentru că este un participant activ la istoria ei, ci mai ales pentru că o sintetizează şi o promovează într-o imagine credibilă şi durabilă. Convingător şi limpede îi surprinde una dintre cele mai importante trăsături de caracter, ce răzbate din cărţile sale, şi Valentin Chifor, care-l descrie pe autorul Arcei lui Noe şi al Temelor ca deţinător al secretului unei tinereţi spirituale contaminante. În cel de-al doilea dosar semnează Ion Simuţ, Eugen Pavel, Ovidiu Pecican, Gheorghe Chivu. Se discută, cu această ocazie, noua ediţie de Opere a Academiei, Ovidiu Pecican reafirmând că odată cu aceşti corifei se încheagă Prima modernitate culturală românească din vestul ţării. (G.N.)