S-a stins din viaţă, la Paris, în noaptea dintre 24 şi 25 martie, Paul Goma, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori români şi cei mai curajoşi opozanţi anticomunişti.

Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935, în Orhei, Basarabia, într-o familie de învăţători români. După ocuparea Basarabiei de către fosta URSS, s-a mutat cu familia în România. Fiind elev la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, a fost exmatriculat, pentru că susţinuse în şcoală cauza unor persoane anchetate pentru anticomunism. A reuşit totuşi să termine Liceul „Radu Negru” din Făgăraş, în 1953. În 1954 a intrat la Institutul de Literatură şi critică literară „Mihai Eminescu” din Bucureşti. În perioada studenţiei a fost arestat şi condamnat (martie 1957) la doi ani de închisoare corecţională, pentru „tentativă de organizare de manifestaţie ostilă”, ca urmare a solidarizării cu evenimentele din Ungaria, din noiembrie 1956, şi a protestelor împotriva impunerii limbii ruse ca limbă obligatorie în şcoli. A fost eliberat în 1958, după o perioadă de detenţie la închisoarea Malmaison (Bucureşti), Penitenciarul Jilava şi Gherla.

După anii de închisoare, în 1958, a fost trimis în Bărăgan, cu domiciliu obligatoriu, în satul Lăţeşti, raionul Feteşti, unde a stat până în 1962.

O perioadă a fost muncitor necalificat, fotograf ambulant, trompetist, tehnician, iar în iunie 1965 şi-a reluat studiile la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, pe care însă le-a abandonat.

În urma invadării Cehoslovaciei, în august 1968, fiind impresionat de politica României faţă de Moscova, a devenit membru al Partidului Comunist Român (PCR). În 1971, a fost însă exclus din PCR, ca urmare a publicării integrale a romanului Ostinato, în RFG, după ce în ţară fusese supus cenzurii.

În primăvara anului 1977, printr-o scrisoare deschisă, difuzată de postul de radio „Europa liberă”, s-a solidarizat cu mişcarea „Charta 77” a intelectualilor cehi. La 1 aprilie 1977 a fost acuzat de înaltă trădare şi arestat, dar, în urma protestelor internaţionale, a fost eliberat, la 6 mai.

Scriitorul a plecat în Franţa, unde s-a şi stabilit definitiv împreună cu familia. Aflat în Franţa, Goma a refuzat în 1980 oferta de a primi cetăţenia franceză.

După Revoluţia din 1989 a început să-şi publice cărţile şi în ţară. A scris peste 40 de volume (romane, mărturii, dialoguri, jurnal, articole) în limba română, care au fost traduse şi în limbile franceză, germană, olandeză, suedeză, italiană.

Ca scriitor, a debutat, în decembrie 1966, în revista Luceafărul, cu povestirea Cum bate toba, continuând să colaboreze la diferite reviste, precum Gazeta literară, Viaţa Românească, Ateneu. A debutat editorial, în august 1968, cu volumul de proză scurtă Camera de alături.

Romanul următor, Ostinato – mărturie ficţională despre închisorile din România –, refuzat de editurile româneşti, a fost publicat în Germania (1971) şi în Franţa.

Şi volumele ulterioare, Uşa (Die Tur, 1972), Gherla (1976), Dans le cercle (1977), Garde inverse (Garda inversă, 1979), Le tremblement des hommes (1979), Les chiens de mort (1981), Chassee-croise (1983), Bonifacia (1986), Le calidor (1987), aveau să fie bine primite.

Exilat la Paris, după ce i s-a retras cetăţenia română, Paul Goma şi-a publicat majoritatea volumelor, iniţial, în franceză sau germană. Astfel, Le Tremblement..., cu titlul original în română Culoarea curcubeului ‘77 – Cutremurul oamenilor, a fost republicat în iunie 1990, de Editura Humanitas. A continuat cu Patimile după Piteşti (1990), Ura noastră cea de toate zilele (1992), Sabina (1993), Roman intim (1994) şi Scrisuri. 1972-1998 (2000), care cuprinde articole, scrisori, pagini inedite de jurnal, comentarii, dialoguri publicate în perioada menţionată în subtitlu.

A colaborat şi la numeroase reviste din străinătate (Contrapunct, Ethos, Limite) şi din ţară (Orizont, Viaţa Românească, Vatra). Seria Jurnalelor semnate de Paul Goma a început în 1997, când au apărut primele trei volume. A urmat, apoi, al patrulea volum, Jurnal de apocrif, iar ultimele două, care acoperă perioada 1999-2003, au fost publicate în 2004. La începutul anului 2005 a apărut Culoarea curcubeului ’77. Cod Bărbosul, cuprinzând mai multe documente din dosarele sale de Securitate.

Eugen Ionescu l-a numit pe Paul Goma „Soljeniţîn al României”.

Prin dispariţia lui Paul Goma, Uniunea Scriitorilor din România şi întreaga noastră lume literară suferă o grea pierdere.