Corneliu Antoniu s-a născut la Craiova, în 1940, din părinţi bucovineni. A lucrat ca şef de staţie meteo, maistru instructor, diriginte de şantier, director de cinematograf. A fost licenţiat în filosofie al Universităţii „Dunărea de Jos”, Galaţi, decorat cu Meritul Cultural în rang de Cavaler, Cetăţean de Onoare al Municipiului Galaţi.

A debutat editorial în 1978, cu volumulAscunsa ninsoare, la Editura Cartea Românească.

În 1987 a declarat greva foamei în semn de protest faţă de nerespectarea drepturilor omului în România, fiind deţinut şi apoi lipsit de dreptul de a se angaja. Ca urmare, în 1990, a cerut azil politic în Belgia, de unde s-a întors în ţară, în 1996. În 1997 a fondat, la Galaţi, revista literară Antares, care apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România. În acelaşi an a instituitOrdinul Internaţional al Cavalerilor Danubieni. A fost director al Festivalului Internaţional „Serile de literatură ale revistei Antares” şi director executiv al Fundaţiei şi al Editurii Antares.

După volumul de debut, a mai publicat volume de versuri şi un roman:Supunerile, 1982;　Fluturele de diamant, 1986;　Amintiri din Pădurile de Miconia, 1991;　Adio, KAP-BLANK (roman), 1996;　 fructedemare@yahoo.rom, 2010;　Strada portului, 2011;　Obiecte de inventar, 2012.

Corneliu Antoniu a fost preşedintele Filialei Sud – Est a Uniunii Scriitorilor de la înfiinţarea acesteia şi membru în Consiliul Uniunii Scriitorilor.

Prin dispariţia lui Corneliu Antoniu, poezia română pierde un talentat şi devotat practicant al ei, iar lumea literară, în mijlocul căreia a fost o prezenţă activă, suferă o grea pierdere.