S-a stins din viaţă Ştefan Cazimir, reputat istoric literar şi eseist. Născut pe 10 noiembrie 1932, la Iaşi, a făcut liceul la Piatra Neamţ şi apoi a urmat Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti, absolvită în 1955. Va deveni în 1955 cadru didactic la aceeaşi facultate şi, din 1967, doctor în Filologie cu o teză despre Aspecte ale comicului la Caragiale. Debutul editorial avusese loc cu cinci ani în urmă, cu antologia comentată Pionierii romanului românesc. A realizat şi alte antologii, una de amintiri despre Caragiale, alta a umorului liric; şi a îngrijit ediţii din acelaşi Caragiale, precum şi din N. Gane, Delavrancea, Aricescu, Bujoreanu, Filimon. A colaborat la România literară”, Viaţa Românească, Steaua, Luceafărul, Revista de istorie şi teorie literară. Opera lui este a unuia dintre cei mai importanţi istorici literari postbelici, însumând volume ca Tensiunea lirică (1971), Stelele cardinale. Eseu despre Eminescu (1975), Pygmalion. Eseu de mitologie comparată (1982), Nu numai Caragiale (1984), Alfabetul de tranziţie (1986), I.L. Caragiale faţă cu kitschul (1988), Honeste scribere (2000), Sabia şi Imperiul (2017).

A fost deputat în Parlamentul României şi fondator al Partidului Liber-Schimbist. A fost distins în 1984 cu Premiul de critică, eseu, istorie literară al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi în 2018 cu Premiul Opera Omnia al Filialei de Critică, Istorie literară şi Eseistică a Uniunii Scriitorilor din România.

Prin dispariţia lui Ştefan Cazimir, Uniunea Scriitorilor din România şi întreaga noastră lume literară suferă o grea pierdere.