Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Revista RAMURI


Apare lunar la Craiova, sub egida Uniunii Scriitorilor din România.
Revista Ramuri îsi schimba conceptia grafica, îsi reordoneaza setul de colaboratori, fara a revizui, în vreun fel, ideea necesitatii unui relief valoric clar marcat. Echipa redactionala a resimtit drept oportuna primenirea, ca expresie a nevoii crescânde de vizibilizare impuse, cu necrutator pragmatism, de lumea contemporana. Noutatile propuse vor fi treptat descoperite de fidelii nostri cititori, dar si de eventualii curiosi, mânati în lupta de stratul vizibil. În adâncime, însa, se va sesiza si un ductus polemic, unul implicit, rezultat, principial, din selectia operata asupra operelor si evenimentelor comentate, ca si din distribuirea acccentelor critice. Fara a încuraja gândirea adversariala, ne declaram inamici ireductibili ai formelor inelegante, insalubre si partizane de situare în cultura. Ramurile vor ramâne un forum de idei, gazda a oricarui efort constructiv dublat de onestitate, fara a-si ascunde reticenta în fata celor care cred ca orice grupare intelectuala ilustreaza interesele cuiva. E, aici, si logica abuziva, si impresia maniacala ca gândirea nu ar putea fi independenta, ca totul e pasibil de a fi citit în raspar, antifrastic, ca e imposibil sa nu detectam, cu maladia conspiratiei în cap, doar cabale la baza oricarui proiect, oricât de echilibrat si obiectiv conceput. Atunci la ce bun vechiul si nobilul îndemn maiorescian la atasarea criticii de Adevar? Se vede ca anumite lucruri, tinând de deontologie si de ceea se numeste, de regula, hygicne des lettres, trebuie repetate periodic. În ce ne priveste, nu vom obosi defel sa reiteram nevoia acelor calitati morale de care artistul, la o adica, poate face abstractie, dar pe care cel ce reprezinta o institutie nu le poate ignora. Iar prima dintre ele consideram ca e buna-credinta. Am dori, evident, si mai multe figuri de prora în paginile noastre, dupa cum visam - în fond, textul însusi viseaza asta - si ca fiecare fragment în parte sa suscite dicutii si ecouri. Probabil ca nimic nu ar putea sa-l bucure mai intens pe un redactor.

Colaboratorii nostri, craioveni sau nu, au considerat întotdeauna activitatea la Ramuri drept o particica din destinul bun al lor. Poate vegheaza un duh al începuturilor pline de speranta, sau poate ca prestigiul unei firme cheama, firesc, prestigii individuale. Din bogatia informatiilor pe care le detinem referitoare la animatorii ei se cristalizeaza, tonic, acel spirit pasionat, vecin cu idealismul – în cel mai bun sens al cuvântului – atasat de un Eminescu (în Epigonii) generatiei aurorale care i-a premers. Identitatea revistei se lumineaza prin patosul personalitatilor ce au ilustrat, succesiv, proiecte de exorcizare a provincialismului. Chiar coerenta colectiei revistei e asigurata de articularea ideii entuziasmului necesar, conditie sine qua non pentru proiectul cultural cu bataie lunga. Ceea ce elinii numeau enthousiasmós devine o axa explicativa pentru fazele revistei.

Putina istorie nu ar strica, zicem noi, niciodata, mai ales când vine vorba de a preciza etapa actuala si de a indica elementele de continuitate. Primul moment efervescent reflecta programul samanatorist aparat tenace de Nicolae Iorga, care si dirijeaza publicatia pâna prin 1927. Dincolo de riscurile doctrinare (circumspectie în fata noului, vazut ca mimetism occidental, confuzie pioasa a esteticului cu etnicul si eticul, înclinatia spre primatul criticii sociologice – , Iorga afirma raspicat, în stilu-i inconfundabil, ca „frumoasa, divina literatura ... e un produs si un factor social. Si cea mai fireasca societate e natiunea”), retinem partea omenescului investit în clipele de început. Întemeietorii, Constantin Saban Fagetel si Dumitru Tomescu, evoca acel primum movens, din 1905, cu vie emotie: „La început eram doi insi, numai doi. Ti-aduci aminte, prietene Tomescu? Eram numai noi doi. Tu erai un visator, un fauritor de planuri; eu, un om care doream sa muncesc si-mi trebuia un plan. Tu ai dat planul; ai scris cel dintâi articol: Credintele si gândul nostru.

Articolul tau era un semnal de lupta, un semnal de chemare. Vorbeai despre o strîngere laolalta a tineretului craiovean în jurul unui crez nou, de la care sa porneasca o noua munca, o noua viata.

Si revista s-a nascut. I-am zis Ramuri. I-am zis asa, fiindca, pe vremea aceea ea nu era decît o mladita sfioasa, rasarita din trunchiul viguros al unui curent literar care cucerise întregul suflet românesc”. Sfiosenia mladitei de altadata a devenit siguranta de sine a unui arbore matur, viguros, menit, desigur, longevitatii, câta vreme sevele sunt sanatoase si insectele stricatoare de miez sunt împiedicate sa patrunda.

Observam cum o revista cu debut la fel de nesigur ca destule altele ce aveau sa ramâna efemeride s-a dezvoltat pâna la stadiul de institutie, anexându-si zetarie, legatorie, librarie, într-un sediu anume, devenit marca a Craiovei. La întemeierea Institutului de Arte Grafice „Ramuri”, în 1920, consiliul de administratie motiva astfel: „sa dam activitatii noastre mai multa întindere si mai multa trainicie [...], sa ridicam aici O CASA PROPRIE, care sa fie bun si PRIELNIC ADAPOST pentru AVEREA si munca Societatii” (literele capitalizate respecta documentul original). Nu ar strica, prin urmare, sa fim mai prudenti, simpli cetateni sau decidenti, atunci când vrem sa definim averea unei tari. Tentatia de a contabiliza doar obiectele e atât de mare, încât riscam sa pierdem din vedere ca adevaratul tezaur, acela prin care te legitimezi si ajungi creditabil se cere cautat în nivelul cultural, respectiv într-o densa revista.

„Aventura” Ramurilor, cu atâtea metamorfoze si praguri, nu se opreste aici. Proprietatile de veritabila pepiniera, deschiderea sporita catre studenti, masteranzi si tineri doctoranzi, plus interesul crescând pentru eseu, ca nucleu de atitudine artistica si civica, nu fac decât sa confirme faptul ca a ramas intact entuziasmul care i-a dirijat pe fondatori. Printre cei care au asigurat cota Ramurilor la din ce în ce mai exigenta bursa a periodicelor, se numara, fara dubiu, Al. Piru, Marin Sorescu si Gabriel Chifu. Ca ei au personalitati diferite, tine, iarasi, de evidenta, dar exista amprentele, vizibile oricând, care atesta ca, desi revista e o entitate „heracliteana”, unde lucrurile curg, respectiv nu cunosc întepenirea, o seriozitate de fond le uneste. Practic, aceasta seriozitate, tradusa în dorinta de a responsabiliza fiecare semnatar, constituie averea pomenita anterior. Ceea ce transgreseaza epocile, unele platitoare de greu tribut ideologic, altele efervescente, iar altele doar terne (cum se întâmpla, de altfel, în viata oricarui organism, fie el social sau cultural), este ideea de predare a stafetei sub o anumita cupola, cu doza cuvenita de ceremonial, cu obligatia de ordin etic, mai întâi, de a respecta un standard valoric, atunci când pe frontispiciul venerabilei institutii care-si continua mersul sta scris Ramuri.

Gabriel Cosoveanu

Nr. 11 / 2021
Dialoguri literare hispano-române. Semnarea acordului de colaborare dintre Asociaţia Colegială a Scriitorilor din Spania (ACE) şi Uniunea Scriitorilor din România (USR)

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Reperul Eugen Negrici
de Gabriel Coşoveanu

Lista lui Manolescu. Poezia română contemporană la Alba Iulia

Te afli într-o carlingă în zbor (2)
de Gheorghe Grigurcu

Poezia, pe hipodromul unui ludic asumat
de Gela Enea

Jurnal în pandemie (2)
de Adrian Popescu

Demonul comparaţiei
de Nicolae Prelipceanu

Neamţl din mintea românului
de Mihai Ghiţulescu

Abecedar. Un altfel de Jurnal al fericirii
de Cristian Pătrăşconiu

Don Quijote de la Tulcea
de Dumitru Ungureanu

Comunicate U.S.R.

Lecţia lui Eugen Negrici despre etica lecturii critice
de Gabriel Nedelea

Eugen Negrici – între Don Quijote şi Sancho Panza
de Gabriela Gheorghişor

Scriu pentru că mă caut pe mine
de Simona Antonescu

Ultima strigare de scrib
de George Popescu

Inimă de câine. Poveşti vesele şi triste
de Daniela Firescu

Profilul egoului auctorial şi al dublei personalităţi
de Toma Grigorie

Parisul în viziunea lui Flaubert
de Maria Tronea

Poezie
de Iulia David

Stăpânul neantului
de Sreten Perovici

Imposibil de albastră
de Zdravka Evtimova

Anagnoriza şi prezentul continuu al eternităţii
de Gabriela Nedelcu-Păsărin

Serenadă pentru Nadia
de Zülfü Livaneli

„Modul în care abordez gravura pe sticlă consider că este elementul care mă identifică în contextul naţional şi internaţional“ – Ioana Stelea
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri