Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








In memoriam Iolanda Malamen

        

Filiala Bucureşti – Poezie a Uniunii Scriitorilor din România anunţă cu deosebită tristeţe dispariţia poetei Iolanda Malamen, personalitate aparte a lumii literare, deopotrivă prozatoare, critic de artă, artist plastic, cu mai multe expoziţii de pictură.

Iolanda Malamen s-a născut la 28 aprilie 1948, la Ploieşti, a urmat studii de medicină veterinară.

A debutat cu poezie în revista Cronica, în 1967, iar editorial, în 1971, cu volumul de versuri Starea de graţie.

A publicat şi volume de proză: Felipe şi Margherita, Măcelul cămătarilor etc.

A avut mai multe expoziţii personale de pictură.

S-a remarcat prin mai multe volume de interviuri cu scriitori şi artişti plastici, realizând o panoramă a literaturii şi artei contemporane. A deţinut rubrica de artă plastică, vreme de mulţi ani, la seria nouă a revistei Luceafărul de dimineaţă, după 2008.

Dintre volumele de poezie amintim: Pământ sub zăpadă, O piatră neagră pe o piatră albă, Floarea care merge, Ireal city, Depozite de supravieţuire, Pietre lătrătoare.

Iolanda Malamen a fost o figură de neuitat a boemei literare şi artistice, prietena tuturor scriitorilor şi artiştilor plastici, notând fidel şi empatic gândurile lor.

Prin dispariţia Iolandei Malamen, literatura noastră şi lumea literară suferă o dureroasă pierdere

© 2007 Revista Ramuri