Uniunea Scriitorilor din România anunţă cu profundă tristeţe încetarea din viaţă a scriitorului şi omului de cultură Mihai Şora.

S-a născut în anul 1916 într-o comună din Banat, pe atunci în Imperiul Austro-Ungar.

A absolvit liceul la Timişoara şi a urmat filosofia la Universitatea din Bucureşti.

A studiat ulterior la Paris şi Grenoble, unde a realizat o teză de doctorat despre Blaise Pascal.

Între anii 1945 şi 1948 a lucrat în calitate de cercetător la Centre national de la recherche scientifique　din Paris.

Volumul de debut a apărut la Editura Gallimard: Du dialogue intérieur. Fragment d’une anthropologie métaphysique　(1947).

În 1948 a revenit în România, pe care nu a mai putut s-o părăsească din cauza autorităţilor comuniste.

Următorul volum i-a apărut abia după 30 de ani: Sarea pământului　(1978, Premiul Uniunii Scriitorilor).

Între timp a fondat – pe când lucra la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă (ESPLA) – seria nouă a colecţiei Biblioteca pentru toţi　(BPT).

După revoluţia din 1989 a devenit primul ministru al învăţământului din perioada post-revoluţionară. A demisionat din această funcţie ca urmare a „mineriadei” din 13-15 iunie 1990.

Mihai Şora a fost membru al Grupului de Dialog Social (GDS) şi al Alianţei Civice.

A mai publicat volume de eseuri:　Eu & tu & el & ea... sau　dialogul generalizat,　1990;　Firul ierbii,　1998;　Câteva crochiuri şi evocări,　2000;　Locuri comune, 2004;　Clipa & timpul, 2005, şi s-au publicat volume cuprinzând interviuri ale sale.

Pentru contribuţia sa culturală, Mihai Şora a primit importante recunoaşteri, precum: Ordinul pentru Merit în grad de Mare Cruce, Ordinul Steaua României, Decoraţia regală „Nihil Sine Deo”, titlurile de Membru de Onoare al Academiei Române şi de Cetăţean de Onoare al Bucureştiului.

Prin dispariţia lui Mihai Şora, cultura română suferă o ireparabilă pierdere.