Recentul proiect de ordonanţă de urgenţă al Guvernului la iniţiativa Ministerului Finanţelor şi susţinut vehement de Premier la o întâlnire cu ziariştii a provocat deja câteva reacţii publice.

Uniunea Scriitorilor din România se asociază comunităţii culturale trăgând un semnal de alarmă.

Înainte de orice, prevederile din proiect sunt, aproape fără excepţie, contrare articolului 33 al Constituţiei României şi altor câtorva legi.

Articolul 33 prevede obligaţia statului de a susţine, prin toate mijloacele, cultura naţională, în toate formele ei, atât sub raportul creaţiei, cât şi sub raportul accesului publicului la bunurile culturale.

Proiectul prevede un număr de măsuri care conduc la contrariul celor constituţionale: diminuează drastic numărul unităţilor de cultură şi al personalului angajat (care e compus din persoane cu o instruire specială şi greu de format), limitează accesul public, centralizează şi birocratizează deciziile, inclusiv cele administrativ-financiare, pe scurt, introduce restricţii, în loc să acorde facilităţi.

În urgenţa adoptării ordonanţei, Guvernul nu-şi întemeiază iniţiativa pe un calcul al reducerii cheltuielilor (e uşor de constatat că ele sunt minime) şi, cu atât mai puţin, pe capacitatea Ministerului de Finanţe de a pune în practică în cursul anului 2023 măsuri atât de complexe, unele inaplicabile.

Motivul pentru dificultatea din urmă constă în destule prevederi confuze sau care se bat cap în cap.

În articolul 20 al proiectului, de exemplu, se prevede comasarea/ desfiinţarea/ reorganizarea acelor instituţii de cultură care:

1) au sub 50 de angajaţi;

2) „se calcă pe picioare“ (l-am citat pe Premier), atât din cauza unor similitudini cu activitatea desfăşurată de alte instituţii, cât şi pentru că au acelaşi obiect de activitate.

Aplicarea prevederii de la punctul 1 înseamnă, indiferent de felul măsurii, dispariţia a numeroase instituţii de cultură: teatre, biblioteci, muzee, conservatoare, săli de expoziţie, centre culturale şi altele. Cum numărul lor este şi aşa insuficient în multe oraşe (ca să nu mai vorbim de mediul rural, unde sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşire), măsurile cu pricina pun cultura naţională într-un pericol fără precedent.

Punctul 2 excelează prin absurditate: teatrele, bibliotecile, toate instituţiile de cultură în general sunt similare unele cu altele şi au acelaşi obiect de activitate! Cu alte cuvinte, proiectul de ordonanţă de urgenţă se referă la toate care au acelaşi profil, chiar şi la cele care au peste 50 de angajaţi, câtă vreme criteriile sunt, conform proiectului, cumulative.

Aplicarea ordonanţei de urgenţă va da o lovitură de graţie probabil unicului domeniu prin care România îşi mai poate afirma identitatea spirituală. Fără alt câştig pentru guvernanţi decât acela ironic de a-şi dovedi, încă o dată, dragostea pentru cultura naţională.