Valentine Cunningham este profesor de Limba şi literatura engleză, la Oxford University Corpus Christi College. A susţinut cursuri şi conferinţe, ca profesor invitat, în Statele Unite ale Americii, Australia şi Germania (timp de zece ani a predat la Universitatea din Konstanz). În 1992 şi în 1998, a făcut parte din juriul care acordă Premiul Booker. Volumul Lectura după Teorie, apărut în 2002, tradus anul trecut şi la noi, atrage atenţia asupra exagerărilor, reducţionismelor şi abuzurilor pe care le produc perspectivele şi metodele ideologizante aşezate sub umbrela Teoriei Critice. Polemică, ironică, etică, în sensul cel mai profund, al respectării alterităţii textului literar, Lectura după Teorie a rămas aproape neobservată în peisajul cultural românesc, în care mulţi comentatori de literatură se îmbulzesc deja să îmbrăţişeze dogmele Teoriei şi hermeneuticile suspiciunii:
...în timp ce întorceau spatele Marilor Naraţiuni şi Cheilor de interpretare a tuturor mitologiilor, denunţându-le ca iluzorii, imperialiste şi altele, Teoreticienii au reuşit să înalţe Cea Mai Mare Naraţiune dintre toate Teoria , cel mai mare colonizator intelectual din toate timpurile. (...) Bătrânii bolşevici, cum i-am putea numi pe acei adevăraţi credincioşi întru Teorie, apreciază ceea ce ei consideră a fi forţa revoluţionară absolută a turnurii lingvistice, mai ales în ipostaza ei deconstructivistă.
Teoria a generat multe posturi în universităţi. Iar asta face parte din împuternicirile de tip nou conferite de Teorie. (...) Investiţia în Teorie le-a oferit multor Teoreticieni o viaţă bună. (...) În fond, există şi călătorii de tip Club Class cei mai la modă Teoreticieni post-colonialişti insistă să pretindă bilete de avion foarte scumpe, chiar şi de la gazde din Lumea a Treia (orice organizator de conferinţă din Africa sau India are astfel de poveşti disperate, cu duiumul).
Dărâmarea de pe piedestal a celor puternici îşi are rostul ei în politică, chiar dacă în politica culturală nu are nici un rost. Rezistenţa democratică la ceea ce am putea numi timocraţia canonului estetic contravine modului în care iau naştere canoanele, acele liste de opere preferate, fiindcă cititorii recunosc (cum au făcut-o dintotdeauna) că unele opere sunt mult mai bune decât altele (oricât de diferit am măsura excelenţa).
Teoria a umplut rafturile criticii cu ceea ce a devenit, în mod catastrofal, stocul de noţiuni convenţionale: idei pre-concepute, pre-judecăţi, care devin interpretări preconcepute. De-a lungul anilor, interpretările inadecvate au fost stimulate de idei fixe, referitoare la ceea ce s-ar putea afla în texte, iar interpretările eronate, în orice epocă, pot fi definite adesea ca fiind cele care selectează dintr-un text doar ceea ce căutai deja, fără suficiente referinţe la ceea ce există în realitate acolo. (După cum se vede, pornesc de la ideea că există, în fapt, anumite lucruri într-un text.) Dacă definiţia clasică a ideologiei este de falsă conştiinţă, ea este, tipic de altfel, şi o falsă epistemologie, care încurajează, iarăşi tipic, o falsă hermeneutică; astfel încât ideologiile interpretării şi interpretarea stimulată de ideologie sau de Teorie nu sunt cu nimic mai puţin vinovate de erorile de interpretare. (...) Teoreticienii citesc eronat şi o fac într-un mod spectaculos. Interpreţii inspiraţi de Teorie o iau razna cu o regularitate de speriat. În mod evident, Teoria distorsionează interpretarea. Teoria violentează sensurile textelor.