Din prăpastiile pline de grohotişuri ale sinelui, din capcanele memoriei traumatice, din angoasele actualităţii social-politice imprevizibile, Gela Enea caută o cale de înălţare prin poezie: „înjur sfinţii/ căci cresc asemenea unui eucalyptus regnans/care-şi leapădă propriile crengi/ la secetă şi la incendii/ cum îi leapădă sfinţii pe unii dintre noi/ în grohotişul singurătăţii/ jos/ nuntaşii au pornit din nou petrecerea/ altă mireasă alt voal/ alte rude/ prieteni/ gură-cască/ mă îndepărtez tot mai mult/ în buzunar ţin un pui de soare cât o minge de ping-pong/ acesta e secretul meu/ şi vântul” (voi mai purta o singură dată voalul de mireasă).

Formula sa poetică îmbină o vagă percepţie halucinatorie cu un acut simţ realist al detaliilor, în scenarii narative insolite sau în poeme sincopate, de fulguraţii, de flash-uri biografice şi schije anamnetice: „fiecare obiect păstrează un fragment de umbră/ a ta/ poze făcute-n concedii când uitai/ de prejudecăţi/ fericirea însemna/ o-ngheţată la cornet prelinsă pe degete/ două ţigări electronice: micile noastre furnale/ din care scoteam şerpi inofensivi de fum programat/ prosteala că eşti încarnarea lui piaf graseind/ non je ne regrette rien” (forever).

Butonul de panică este o metaforă a poeziei ca strigăt de ajutor – când simţi că singurătatea te trage în bulboana pierzaniei, când simţi că te sugrumă disperarea: „nu e nevoie/ să mori de-adevăratelea ca să ştii ce e moartea/ o poţi duce pe picioare ca pe-o boală/ nimeni n-o să observe cum te chinui să te desprinzi de lucruri/ că se lipesc de tine ca plasturii pe răni/ nu rămâne nimic neacoperit/ pe unde să mai intre privirea unui prieten/ vorbele de duh ale mamei/ ciocolata cu alune sau biletul câştigător la loto/ în schimb/ dacă vrei să strigi după ajutor/ şi nu-ţi vine niciun nume în minte/ atunci da/ e timpul să mori” (nu e nevoie). Apăsând acest buton, poeta face din scris un dialog salvator. Nostalgică sau bovarică, întristat-resemnată sau ironic-acidă, ea îşi descarcă desaga cu spaime, regrete şi visuri, într-o rostire când delicat-învăluitoare, când dureros-scrâşnită, dar mai mereu expresivă. Gela Enea este una dintre cele mai autentice voci poetice ale Olteniei de azi. (G. G.)