Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








In memoriam Dan Cristea

        

Uniunea Scriitorilor din România anunţă cu profundă tristeţe dispariţia dintre noi a criticului literar Dan Cristea, director al revistei Luceafărul de dimineaţă.

Dan Cristea s-a născut la 10 noiembrie 1942, în Bucureşti.

În anul 1965 a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti.

În 1992 a obţinut doctoratul (Ph.D.) în literatură comparată la Universitatea din Iowa (SUA).

A debutat publicistic în revista Contemporanul, în 1964.

A fost redactor-şef al revistei Luceafărul (din 2008), apărută apoi cu numele Luceafărul de dimineaţă, fiind director al acesteia.

A debutat editorial în anul 1974 cu volumul Un an de poezie (Editura Cartea Românească).

Este autorul a numeroase volume de critică şi istorie literară: Arcadia imaginară (1977), Faptul de a scrie (1980 – Premiul pentru Critică al Uniunii Scriitorilor din România), Version and Subversion – The Autobiographies of Benjamin Franklin, Henry Adams and Michel Leiris (1996), Versiune şi subversiune – paradoxul autobiografiei (1999; ediţia a II-a revăzută, 2012), Autorul şi ficţiunile eului (2004 – Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), Poezia vie (2008), Citind cărţile de azi (2014), Caii lui Ahile şi alte eseuri (2016), Cronicile de la Snagov (2017), Alte cronici de la Snagov (2020).

Ultimul său volum a apărut în acest an: Noile cronici de la Snagov.

Pentru opera sa de critic literar, a primit numeroase premii şi distincţii între care: Premiul „Cartea Anului” al revistei România literară (2014), Premiul Naţional de Literatură (2019) şi Ordinul Naţional Serviciu Credincios în grad de ofiţer.

Prin trecerea în eternitate a lui Dan Cristea, literatura română suferă o ireparabilă pierdere.

© 2007 Revista Ramuri