Marţi, 22 octombrie 2024, Uniunea Scriitorilor din România a fost gazda unei delegaţii oficiale a Uniunii Scriitorilor Egipteni, compusă dinDr. Hamdi Sheta (Vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor Egipteni, Preşedintele Comitetului Mass-Media şi Membru al Consiliului Director al Uniunii Scriitorilor Egipteni) şiMohammad Moheb Saltah(Şef al parteneriatelor internaţionale, CEO al companiei Logic Group şi preşedintele Gawab Fablin International).
La întâlnire a participat şiE. S. Dl Moayad Fathallah Mohamed EL DALIE,Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar.
La sediul central al Uniunii Scriitorilor din România, invitaţii au fost întâmpinaţi de:Varujan Vosganian(Preşedintele USR), Horia Gârbea(Directorul de Imagine şi Comunicare al USR) şiFlorina Zaharia(Preşedintele Filialei Sud-Est a USR).
Uniunea Scriitorilor din România şi Uniunea Scriitorilor Egipteniau convenit să semneze unAcord care are la bază dorinţa comună de a stabili, consolida şi dezvolta o relaţie de cooperare şi schimb cultural între ambele societăţi, pentru sporirea conştientizării culturale între cele două popoare prietene: România şi Egipt.
Dintre principalele clauze cuprinse în Acord amintim:
1. Documentarea, consolidarea şi dezvoltarea cooperării între cele două ţări din domeniile culturii şi cunoştinţelor diverse din literatură;
2. Traducerea selecţiilor de lucrări literare şi ştiinţifice din ambele ţări, pentru a creşte conştientizarea culturală reciprocă între popoarele român-egiptean;
3. Sprijinirea relaţiilor culturale reciproce dintre Uniunea Scriitorilor din România şi Uniunea Scriitorilor Egipteni, prin publicarea de cărţi şi lucrări literare şi ştiinţifice a scriitorilor din cele două ţări.
În zilele de 23-24 octombrie 2024, delegaţia din Egipt a făcut o scurtă vizită şi la Galaţi, la Centrul Cultural Dunărea de Jos şi la Muzeul de Artă Vizuală.