In memoriam Constantin Abăluţă (1938-2025)
Filiala Bucureşti-Poezie a Uniunii Scriitorilor din România anunţă cu profundă tristeţe încetarea din viaţă a scriitorului Constantin Abăluţă, remarcabil poet, prozator, dramaturg şi traducător. Constantin Dinu Abăluţă s-a născut la 8 octombrie 1938 la Bucureşti. A absolvit studii superioare de arhitectură la Bucureşti şi a practicat profesiunea pentru scurt timp, dedicându-se apoi literaturii. A fost şi un talentat artist plastic. A debutat editorial cu poezie în anul 1964. A publicat un mare număr de volume, fiind preocupat permanent de literatură de toate genurile şi în special de poezie. A tradus numeroase volume de poezie, mai ales din limbile engleză şi franceză, printre autorii traduşi de el fiind: Edward Lear, Thomas Roetke, Frank OHara, Wallace Stevens, Dylan Thomas, José Eduardo Mendes Camargo. Pentru poezie şi traduceri a primit numeroase premii, între care patru premii ale Uniunii Scriitorilor. În anul 2023 a primit Premiul Opera Omnia al Filialei Bucureşti-Poezie a Uniunii Scriitorilor. A fost distins cu Ordinul Naţional Pentru merit în grad de cavaler, în anul 2000. Unele dintre piesele sale au fost montate la teatrul radiofonic. Dintre volumele sale de poezie: Lumina pământului, Piatra, Psalmi, Există, Iubiri, Călătorii, Obiecte de tăcere (antologie), A sta în picioare, Marină într-un creier, Drumul furnicilor, Cârtiţa lui Pessoa, Terasa. A scris poezie şi în limba franceză, câteva dintre volume fiind publicate în Franţa.
Prin dispariţia lui Constantin Abăluţă, literatura română suferă o ireparabilă pierdere.
|
|