Bardo. Falsa cronică a câtorva adevăruri

Regie: Alejandro G. Ińárritu

Scenariu: Alejandro G. Ińárritu, Nicolás Giacobone

Distribuţie principală: Daniel Giménez Cacho, Griselda Siciliani, Ximena Lamadrid

„Nu-mi înţeleg deloc ţara, nu pot decât s-o iubesc", spune Silverio, protagonistul din Bardo, falsa crónica de unas cuantas verdades, pelicula din 2022 a lui Alejandro González Ińárritu. Construit pe tehnica mise en abyme, amestecând astfel realismul şi onirismul suprarealist, filmul este spectaculos şi impresionant din punct de vedere vizual. În fapt, povestea auto-exilatului la Los Angeles, care se reîntoarce acasă, în Mexic, reprezintă „o cronică a incertitudinilor”. Traumele personale şi cele ale poporului său îl chinuiesc pe Silverio, jurnalistul artist, care simte enorm şi vede monstruos. Însă tribulaţiile sale sunt mai autentice decât aşa-zisele adevăruri ale naţionaliştilor de operetă din Mexic, o ţară săracă, nesigură, cu o democraţie problematică. În S.U.A., unde-i critică permanent pe americani, primeşte un premiu important, acasă este întâmpinat cu resentimente, acuze de trădare şi ironii, după principiul că nimeni nu-i profet în ţara lui. Mexicanii înjură S.U.A., dar foarte mulţi nu ştiu ce să facă să emigreze acolo (cum fac şi mulţi români cu ţările europene occidentale). Silverio îşi percepe succesul ca pe o ratare, exilul lui este mai ales unul interior, iar filmul prezintă o încercare de împăcare cu trecutul şi de autoregăsire prin artă, această subtilă şi complexă formă de exprimare a suferinţelor individuale şi colective.

Trandafiraşul

Regie: Jan Kidawa-Blonski

Scenariu: Maciej Karpinski, Jan Kidawa-Blonski

Distribuţie principal: Andrzej Seweryn, Magdalena Boczarska, Robert Wieckiewicz

Am descoperit întâmplător Trandafiraşul/ Rózyczka (Little Rose), un film artistic din 2010, regizat de Jan Kidawa-Blonski şi inspirat din fapte reale. Povestea este situată temporal în 1967-1968, în Polonia, şi arată felul în care Securitatea comunistă, deloc edulcorată aici, distrugea vieţile oamenilor, inclusiv pe ale unor lucrători ai săi, fiindcă ăsta este specificul unui sistem totalitarist de control şi represiune: orice om e failibil, dar sistemul n-are milă, trebuie să rămână inoxidabil, eliminând rotiţele stricate. În contextul războiului dintre Israel şi statele arabe, începe o campanie antisemită, care-l are în vizor şi pe profesorul universitar şi scriitorul Adam Warczewski, bănuit a fi „sionist sub acoperire" şi „contrarevoluţionar”. Căpitanul de Securitate Roman Rozek primeşte ordin să rezolve cazul şi o convinge/ o manipulează pe iubita sa, frumoasa Kamila Sakowicz, o tânără crescută la orfelinat, naivă şi vulnerabilă, dactilografă în biroul decanului, să devină informatoare şi să intre în viaţa profesorului, intelectual rafinat şi om cu adevărat bun. Nu mai dezvălui continuarea, filmul, realist şi bine realizat, mi s-a părut pur şi simplu cumplit. E un film, vor zice unii, însă cei care au trăit în/ au citit despre acea epocă ştiu că nu e doar un film. Dosarele CNSAS (chiar cu elevi minori racolaţi) ar putea fi o sursă pentru multe astfel de filme, dar românii nu prea au simţul tragicului şi preferă să uite traumele istoriei ori să privească înapoi cu nostalgie, ocultând crimele, existenţele chinuite şi destinele tulburate sau frânte. (G. G.)