Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Consiliul USR din 24 noiembrie 2009

        

Marţi, 24 noiembrie, Consiliul Uniunii Scriitorilor din România s-a întrunit la sediul Uniunii sub conducerea preşedintelui său, domnul Nicolae Manolescu, reales cu o zi înainte. Au fost prezenţi 56 de membri dintre cei 68 aleşi de filiale. Membrii Consiliului au ales prim-vicepreşedintele şi pe cei doi vicepreşedinţi ai USR şi Comitetul Director al Uniunii. Au mai fost aleşi componenţii juriului de nominalizări pentru premiile USR şi ai juriului pentru decernarea acestor premii, membrii comisiei sociale a Uniunii. Consiliul a ales cu majoritate largă, la propunerea preşedintelui, prim-vicepreşedintele în persoana domnului Varujan Vosganian şi vicepreşedinţii pentru administraţie intern㠖 Gabriel Chifu şi pentru relaţii externe – Irina Horea. Aceştia fac parte de drept din Comitetul Director, ca şi preşedintele Uniunii. În Comitetul Director au mai fost aleşi: Horia Gârbea, Nicolae Prelipceanu, Doina Cetea, Cassian Maria Spiridon, Mircea Mihăieş, Dumitru Chioaru, Nicolae Oprea, Leo Butnaru, Alexandru Dobrescu, Szilágyi István (reprezentant al comisiei pentru minorităţi). Comitetul Director se va întruni în prima şedinţă de lucru în luna ianuarie a anului 2010. Tot atunci va avea loc următoarea şedinţă a Consiliului, care va alege celelalte comisii ale Uniunii (de validare, de cenzori, de relaţii externe etc.)

© 2007 Revista Ramuri