Manifestări importante sub egida U.S.R.
Uniunea Scriitorilor din România a demarat programul Conferinţele de la Sala Oglinzilor. În deschidere, pe 28 ianuarie de la ora 16.00, poeta şi eseista Marta Petreu, redactor-şef al revistei Apostrof, a susţinut o conferinţă cu titlul Nae Ionescu şi Mihail Sebastian.
În aceeaşi zi s-a desfăşura şedinţa Consiliului U.S.R. având pe ordinea de zi, printre altele, alegerea unora dintre comisiile Uniunii. Cu o zi înainte, miercuri 27 ianuarie, a avut loc şedinţa Comitetului Director al U.S.R. care a discutat şi proiectele propuse de filiale pentru primul semestru al anului 2010. Pe 29 ianuarie a avut loc o primă conferinţă de presă prin care U.S.R. a anunţat o parte dintre proiectele iniţiate pentru primul semestru al anului curent. În continuare, la ora 14.00, Andreea Răsuceanu, autoarea studiului Cele două Mântulese (editura Vremea, 2009) a deschis proiectul Mitologii urbane. Oraşul şi literatura.
În ziua de 30 ianuarie, la centrul cultural al Primăriei Sectorului 2 din strada J.L. Calderon nr .39, a avur loc un colocviu de literatură SF şi Fantasy organizat de Asociaţia Scriitorilor Bucureşti, filială a U.S.R. şi Societatea Română de Literatură SF şi Fantasy în colaborare cu Primăria Sectorului2.
Pe 15 ianuarie s-au încheiat înscrierile pentru concursul anual de manuscrise pentru autorii sub 35 de ani. Au fost depuse 60 de manuscrise din toate genurile. Rezultatele vor fi făcute publice până la data de 15 februarie, urmând ca două dintre volumele câştigătoare, câte unul pe secţiune, să fie publicate la Editura Cartea Românească.
Despre U.S.R.
Uniunea Scriitorilor din România este succesoarea Societăţii Scriitorilor Români înfiinţată în anul 1908. Declarată persoană juridică română de utilitate publică prin Decretul nr. 267/1949, U.S.R. este asociaţie profesională de creatori literari, nonguvernamentală şi nonprofit, constituită în scopul de a apăra interesele de breaslă, economice, sociale şi morale ale membrilor ei şi de a-i reprezenta în raporturile cu autorităţile, cu alte asociaţii de creatori, cu persoane juridice şi fizice din ţară şi din străinătate.
U.S.R. are 15 filiale (Bucureşti, Alba-Hunedoara, Arad, Bacău, Braşov, Chişinău, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi-Brăila, Iaşi, Piteşti, Sibiu, Tg. Mureş, Timişoara) şi editează un număr de 12 reviste: România literară, Viaţa Românească, Luceafărul, Noua literatură (Bucureşti), Apostrof, Helikon (limba maghiară), Steaua (Cluj-Napoca), Convorbiri Literare (Iaşi), Orizont (Timişoara), Ramuri (Craiova), Vatra (Tg. Mureş), Euphorion (Sibiu).
Conferinţa Naţională şi Consiliul U.S.R. au ales, în noiembrie 2009, următoarea conducere pentru un mandat de patru ani:
Preşedintele Uniunii Scriitorilor Nicolae Manolescu; Prim-vicepreşedinte Varujan Vosganian; Vicepreşedinte Gabriel Chifu; Vicepreşedinte Irina Horea.
|
|