Al 63-lea Festival de Film de la Cannes

Fericirea este o eventualitate puţin probabilă

Selecţia celui de-al 63-lea Festival de Film de la Cannes s-a aflat sub semnul unei extreme tristeţi, tristeţe care caracterizează, de câtva timp încoace, lumea noastră în criză.

Istoriile de dragoste sunt imposibile sau zdrobite, violenţa, gratuită sau răzbunătoare, alterează comportamentele, moartea dă târcoale prin toate straturile unei societăţi cangrenate de corupţie, războaiele, ca şi în trecut, inutile şi abjecte, devin o permanenţă a actualităţii, iar spectatorii se grăbesc spre sălile de cinematograf,  de pe întreaga planetă, pentru a urmări  „sfârşitul lumii“ (prevăzut pentru 2012?)

Istorii de dragoste

Poveştile de dragoste par a se sfârşi, toate, printr-un impas, ca un ecou al istoriilor de dragoste din literatura secolului al 16-lea.

Când Nicolas îşi face apariţia, Francis şi Marie, prietena sa intimă, sucombă amândoi, instantaneu, şarmului acestuia şi îşi pun în minte să-l seducă (LES AMOURS IMAGINAIRES, Xavier Dolan, Canada, UCR). Inconştient (sau nu?), seducătorul, Nicolas, se delectează  de această dragoste dublă, care ameninţă o veche prietenie. Dragostea distruge tot, pentru ca, apoi, să reconstruiască totul.

Cineastul iranian Abbas Kiarostami (COPIE CONFORME, SO–C, Iran) relatează  o poveste de dragoste complicată, despre care nimeni nu poate spune dacă este reală sau imaginară, dacă este urmarea unei iubiri mai vechi sau numai o parodie. Abia reuniţi într-un lung periplu pe care îl fac într-un mic sat toscan, cei doi amanţi (adevăraţi sau falşi, deci) se sfâşie reciproc, ca şi cum ar zgândări vechi răni, dintr-un trecut îndepărtat, ca şi cum s-ar prăbuşi de dinainte, în umilinţele unui cuplu în descompunere, pentru a se înarma împotriva oricărei tentaţii de tandreţe. Şi, când ea visează la fericire (Juliette Binoche, Premiul de interpretare), celălalt se gândeşte la trenul său de seară....

AURORA (Cristi Puiu, UCR, România)

Un om, singur. O armă. Împuşcături într-o saltea. O supraveghere, la răsărit, printre camioane. O casă. Copii. Sinistră îi este viaţa. Mai târziu, un parking, trage, omoară. Aparent, fără nici un motiv.  Doi morţi.  Câteva ore pentru a împărtăşi  disperarea  unui  om.  Intră în casă.  Va intra într-un comisariat de poliţie. Inspectorul va fi uimit de mărturisile sale. Aceasta este disperarea.

R U THERE (are you there) (David Veerbeek, UCR, Olanda)

Un tânăr olandez, campion de jocuri video, se află în Taiwan pentru a participa la o astfel de competiţie. După puţin timp însă, decalajul dintre mediul său obişnuit şi lumea care-l înconjoară acum îl perturbă, iar raporturile cu coechipierii săi devin dificile (fără a intra în detaliile intrigii). Întâlneşte, apoi, o fată care îl antrenează  într-o lume virtuală, unde ea este un adevărat avatar. Într-un weekend, o urmează într-o reîntoarcere la surse în familie. Din nefericire, atât ea, cât şi el trăiesc cufundaţi într-o lume artificială, ale cărei resorturi nici ei nu le mai înţeleg, şi sunt foarte apropiaţi, atât de apropiaţi unul de altul în acea lume, încât nu mai reuşesc să regăsească fermenţii iubirii în lumea reală; viaţa nu este un joc video, iar dragostea încă şi mai puţin.

MARŢI, DUPĂ CRĂCIUN (UCR, Radu Muntean, România)

Un bărbat şi o femeie fac dragoste. O pasiune se afişează. Bărbatul se înapoiază acasă. În curând va fi Crăciunul. Are o soţie şi o fiică. Va minţi, apoi va spune adevărul, şi vor minţi amândoi. Până marţi?

*

Dar aceste iubiri contrariate nu sunt rezultatul unei societăţi contemporane, unde egoismul şi venalitatea au devenit stâlpii vieţii sociale, este vorba de o foarte veche istorie, tot atât de veche precum Scripturile. Filmul, în costume de epocă, al lui Bertrand Tavernier (LA PRINCESSE DE MONTPENSIER, după o nuvelă a Doamnei de Lafayette, SO-C, France) ne reaminteşte condiţia femeilor din nobilimea franceză, când menirea lor nu era alta decât aceea de a permite familiilor lor să-şi unească averile,  să conforteze alianţe şi să-şi  întindă influenţa. Nici o vorbă despre dorinţele acestor femei, despre adevăratele lor sentimente, numai supunerea  faţă de deciziile tatălui conta. Reduse la o monedă de schimb, nu aveau ca alternativă la supunere decât refugiul la mânăstire. Tristă perspectivă pentru acelea care aveau totuşi privilegiul de a nu trăi în mizerie şi sărăcie.

**********

Istorii de corupţie şi de violenţă

Inutil de a insista  asupra istoriilor de bandiţi japonezi (OUTRAGE, Takeshi Kitano, SO-C, Japon), faimoşii „yakuza“, care au oribilul obicei de a-şi tăia o falangă, atunci când vor să fie iertaţi pentru  un gest nedelicat sau pentru un afront (ai impresia că visezi); violenţa filmului ar fi trebuit să-l descalifice din oficiu.

**

În urma morţii fiului său, ucis de poliţie, în timpul unei luări de ostatici, un tată, marinar pe distanţe lungi şi absent în momentul faptelor, va încerca să reconstituie traiectoria fiului său pe care nu-l mai văzuse de la divorţ. (RIZHAO CHONQING, Wang Xiaoshuai, CO-C, Chine). O lentă înaintare, care ne conduce spre un adevăr evident şi care ne oferă posibilitatea de a descoperi unul dintre noile megacity-uri ale Chinei contemporane, Chongqinq, unul din oraşele a cărui populaţie a explodat, generând o violenţă pe care sistemul capitalisto-comunist reuşeşte să o stăpânească  încă, dar pentru cât timp şi cu ce preţ?

**

SCHASTYLE MOE (Fericirea mea, Serguei Loznitsa, SO-C, Ukraina). Un şofer de camion se rătăceşte pe un drum pierdut, iar viaţa sa basculează spre o lume alcătuită din grosolănii, brutalităţi şi nebunie. Un film care îţi dă frisoane la ideea de a călători prin satele post-sovietice, unde instinctul de supravieţuire primează asupra oricărei urme de umanitate, sfârşitul filmului arătând că post-sovietismul este într-un total impas.

** Alejandro Gonzales Inarritu (Biutiful, Mexic; SO-C) se transportă la Barcelona, pentru a filma mizeria de aici, combinaţiile, vânzătorii ambulanţi fără documente de identitate, muncitorii chinezi clandestini şi un tată care încearcă să-şi ducă viaţa sa de tată, în ciuda necazurilor care se acumulează. Ca în fiecare film, interpret perfect, Javier Bardem (Premiul de interpretare masculină pentru rolul lui Elio Germano – La Nostra Vida, Daniele Luchetti, SO-C, Italia) creează o ambianţă sinistră, de deprimare, de joc dublu şi de malversaţii de tot felul. Un contraserviciu pentru oraş, care pare a deveni capitala tuturor traficurilor şi violenţelor.

**

BEDEVILLED ( Cheo-soo Jang, SIC, Coree du Sud). Insulele au inspirat din- totdeauna realizatorii de filme. Stomboli sau, mai recent, Shutter Island, care ne-a cufundat în ceţurile  nebuniei; aici este vorba de Moodo.  Situaţii confuze pe o insulă coreeană, unde o tânără  femeie este exploatată de ani de zile de către soţul său, de cumnat şi de celelalte femei din cătunul unde trăieşte umilită şi îmbătrânită. Sosirea unei prietene în căutare de repaos, după un eşec  profesional şi un eveniment dramatic, vor incita soţia supusă, sclava sechestrată, la rebeliune. Filmul devine atunci gore, cu o intensitate care ne aminteşte The Chaser, un alt film coreean extrem de violent prezentat acum doi-trei ani la Cannes, ceea ce ne confortează în ideea că cinematograful coreean se complace în violenţă sau în scenarii alambicate.

**********

Istorii de moravuri

Inspirată de un roman celebru, istoria lui Euny (The Housemaid, Im Sangsoo, SO-C, Coreea de Sud), o guvernantă, ne proiectează într-o lume de convenţii burgheze şi bogăţii arogante unde supravieţuiesc practici antice de iubiri ancilare şi de drept seniorial medieval. Aici este vorba de un mare patron coreean, amator de artă şi pianist talentat, care bea vinuri fine, extrem de scumpe, într-o vilă sau, mai degrabă, un palat, care supune pulsiunilor sale sexuale tânăra guvernantă, angajată pentru a se ocupa de fiica sa. Cecurile cumpără tăcerea acesteia până când jocul va lua o altă turnură, implicând o luptă între femei rivale, care se va sfârşi printr-o moarte violentă. Ciclul va putea apoi să-şi reia cursul, dar răul a fost făcut şi nu e sigur că cei care au câştigat vor rămâne mult timp, inocenţa copilăriei nefiind decât tranzitorie şi relaţia filială mereu fragilă.

**

Cinematograful social englez are doi realizatori de geniu, Ken Loach si Mike Leigh (ambii obţinând la Palme d’Or, în trecut). ANOTHER YEAR (SO–C, Grande-Bretagne) este o cronică dulce-amară a unui cuplu care îmbătrâneşte (el este geolog, ea este psiholog), a fiului lor avocat, încă celibatar, şi a câtorva prieteni, printre care o cvadragenară, ce refuză cu o obstinaţie iraţională  să-şi accepte vârsta (interpretată de Lesley Manville, care ar fi meritat pe deplin premiul de interpretare feminină) şi un alcoolic, a cărui filozofie se rezumă într-o singură frază imprimată pe tee-shirt-ul său: „less thinking, more drinking“. Reuniuni familiale în „garden parties“, un an se derulează în ritmul lucrărilor dintr-o mică grădină de legume. O bucată de viaţă şi de umor „so British“, dar pe care, din păcate, palmaresul festivalului l-a uitat. O frază blazată ilustrează complicitatea şi deziluziile acestui cuplu: „atunci când e la plajă, geologul întoarce spatele mării, pentru a privi faleza – iar soţia geologului întoarce spatele falezei pentru a privi marea“.

**

Woody Allen explorează încă o dată  arcanele iubirii şi pasiunii, într-o comedie sentimentală clasică (YOU WILL MEET A TALL DARK STRANGER, SO-HC, Etats-Unis), film în care îi reîntâlnim cu plăcere pe Antonio Banderas, Anthony Hopkins, sub viagra, şi Naomi Watts, fără însă a ne lăsa seduşi de această succesiune de situaţii aiurite sau dramatice prea puţin credibile.

**

Cum este cazul şi în filmul  POETRY (Lee Chang-Dong, SO-S, Coree du Sud). Aici intrăm într-o ficţiune dubioasă, aceea a unei bunici care îşi lansează  sfidarea de a scrie poezie şi descoperă că o tânără liceeană se sinucide după ce a fost violată în mod repetat de un grup de tineri din care face parte şi nepotul său, de care ea se ocupă. Poziţia părinţilor în cauză este de a înăbuşi afacerea, indemnizând părinţii tinerei sinucigaşe…

**

Marc CHAMBOST şi Cornelia CIOLAC, iunie 2010

Note: SO-CO: Selecţia oficială în competiţie, SO-HC: Selecţia oficială în afara competiţiei, UCR: Selecţia oficială, secţiunea Un Certain Regard; SIC: Semaine Internationale de la Critique.