Comunicat privind Şedinţa Comitetului Director al USR
Miercuri, 16 februarie 2011, a avut loc, sub conducerea preşedintelui Uniunii Scriitorilor din România, dl. Nicolae Manolescu, şedinţa Comitetului Director al USR. Preşedintele a informat Comitetul despre problemele curente ale Uniunii. S-a decis atribuirea unor finanţări de către USR pentru anumite proiecte culturale ale filialelor şi revistelor. Comitetul a stabilit suspendarea membrilor neplătitori de cotizaţie conform statutului şi a decis ca, în cazul celor pensionaţi, să se comunice Casei de Pensii situaţia de suspendare pentru ridicarea indemnizaţiei acordate conform legii 8/2006 celor care nu achită cotizaţia.
De asemeni, Comitetul a decis ca premiile acordate de filiale şi cele acordate în numele Uniunii Scriitorilor la unele concursuri regionale să poarte în mod obligatoriu titulatura filalei sau manifestării respective şi numai apoi precizarea filială a USR sau finanţat de USR.
Comitetul a luat în discuţie şi problemele curente ale revistelor şi filialelor Uniunii. Printre altele a decis ca, la cererea acesteia, Filiala Galaţi-Brăila să poarte denumirea Filiala Sud-Est a USR.
|
|