Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Raport de activitate

        

Comitetul Director, cu participarea preşedinţilor de Filiale, din 19 iulie, a fost informat de activitatea USR şi a Filialelor din primul semestru al anului 2011. Reuniunea a fost convocată şi în ideea de a răspunde acuzaţiilor din ultima vreme ale unor membri ai USR, nemulţumiţi de o pretinsă lipsă de transparenţă a conducerii. Menţionăm că informaţiile cu pricina au fost aduse periodic la cunoştinţa Comitetului Director şi a Consiliului USR şi publicate pe site-ul USR. S-a considerat necesară reluarea lor tocmai spre a elimina orice suspiciune legată de lipsa de activitate a USR (aceasta fiind cea mai blândă dintre acuzaţii, pe celelalte lăsându-le pe seama conştiinţei celor care le-au făcut!).

În programul actualei conduceri a USR s-a aflat redefinirea raporturilor dintre USR şi statul român, cu alte cuvinte, punerea statului în faţa obligaţiilor care îi revin prin lege referitoare la cultura vie de azi, patrimoniul de mâine. Din decembrie 2010, guvernul României a început alocarea unei sume imporatante pentru susţinerea publicaţiilor culturale, ale USR, ca şi ale altor Uniuni de Creatori. În aceste condiţii, USR  poate finanţa în totalitate revistele România literară, Luceafărul de dimineaţă, Viaţa Românească, Ramuri, Orizont, Helikon, Steaua, Convorbiri literare, Apostrof, aflate în proprietatea sa. De asemenea, USR sprijină financiar şi revistele Secolul XXI, Euphorion şi Memoria. Prin fonduri atrase, USR a reuşit, într-un an de austeritate, să mărească la un nivel decent salariile angajaţilor revistelor, precum şi fondul de colaborări. Trebuie reamintit şi faptul că USR a încheiat anul financiar trecut fără pierderi sau datorii.

În pofida crizei, care n-a cruţat nici USR, au fost menţinute indemnizaţiile de merit (ba chiar sporite ca număr) şi suplimentul de pensie. Un nou proiect al legii taxei de timbru, iniţiat de USR, menit, între altele, să împiedice frauda fiscală, şi să corecteze textul anterior, devenit insuficient o dată cu diversificarea tipurilor de carte şi de difuzare, a trecut de votul Senatului şi se numără printre urgenţele Camerei Deputaţilor în sesiunea din toamnă.

USR a reuşit să finanţeze, din fonduri proprii sau atrase, un număr de programe, chiar dacă mai puţine decât înainte de 2008. E vorba de premiile anuale, cele mai importante din punct de vedere profesional din ţară şi totodată într-unul din cuantumurile cele mai ridicate, de lecturile publice (200 în 2011), de indemnizaţiile de călătorie în străinătate ale membrilor USR invitaţi de asociaţii, instituţii sau persoane în interes literar (46 de indemnizaţii în acest an) sau de schimburi culturale (5 în 2011). Alte programe, unele cu sprijinul autorităţilor locale, au fost: Colocviul anual al  tinerilor scriitori de la Alba Iulia, o expoziţie itinerantă cu fotografii ale lui Ion Cucu, două ediţii, în Bucureşti şi în ţară, ale Târgului  Alternativ de Carte, Lansările de la Miezul Nopţii, cu ocazia Nopţii Muzeelor, la care au trecut prin sediul USR peste 800 de persoane, Festivalul Eminescu de la Botoşani, Festivalul Arghezi de la Tg. Jiu, Festivalul Bacovia de la Bacău, Festivalul internaţional din zonele de confluenţă etnică de la Timişoara, Serile Antares de la Galaţi, Congresul Naţional de poezie de la Botoşani, Zilele „Convorbirilor literare” de la Iaşi, Tabăra de creaţie de la Săvârşin, Colocviul „Iustin Panţa” de la Sibiu, Simpozionul „Cercul literar” de la Sibiu, a doua ediţie a colocviului de literatură pentru copii şi tineret „Cezar Petrescu” de la Buşteni, finanţat de USR şi primăria oraşului gazdă, manifestări permanente precum Clubul Drmaturgilor şi Clubul de proză ale ASB, ultimul în colaborare cu MNLR. USR a alocat acestor din urmă programe aproape 70.000 de lei. Să nu uităm programe care nu
ne-au costat nici un leu cum ar fi Ora de română, prin care nouă scriitori din toate generaţiile s-au întâlnit cu elevi şi profesori sau Conferinţe ale unor scriitori reputaţi în Sala cu Oglinzi de la sediul central al USR, a doua ediţie a Colocviului de literatură SF şi Fantasy şi iniţierea premiilor „Ion Hobana” de către ASB, cu sprijinul MCPN, şi prima ediţie a Colocviului secţiei de critică a ASB, finanţat de Primăria sectorului 2 Bucureşti . Am continuat şi concursul de manuscrise pentru tineri sub 35 de ani, operele selectate urmând a fi tipărite de Cartea Românească.

Unul dintre cele mai importante evenimente anuale este „Festivalul Zile şi Nopţi de Literatur㔠de la Neptun-Mangalia, festival cu participare internaţională, aflat în iunie 2011 la a 10-a ediţie, cu premii în valoare de 15.000 de euro, din care MCPN şi Primăria Mangalia au acoperit 13.000, iar USR, 2.000. Un alt contributor tradiţional a fost Institutul Cultural Român. Reamintim că Marele Premiu a revenit anul acesta lui Milan Kundera şi că, printre laureaţii din alţi ani, se numără doi laureaţi Nobel.

USR a acordat ajutoare sociale, unele de urgenţă, membrilor săi sau urmaşilor lor, în valoare de aproximativ 130.000 lei.

 Au fost încheiate lucrările de renovare şi de amenajare a spaţiului de la Casa Vernescu din Calea Victoriei 133.

Acestea şi altele sunt dovada faptului că USR nu se află nici în criză, nici în vrie, după cum au afirmat unii dintre contestatarii noştri. Le ţinem tuturor la dispoziţie datele necesare. Totul, fireşte, cu prezumţia de bună credinţă din partea celor pe care îi interesează, dintr-un motiv sau altul, soarta USR.

Comitetul Director al USR

© 2007 Revista Ramuri