Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Festivalul naţional de poezie „Nicolae Labiş“ Ediţia a XLIII-a, 2011

        

Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina“, secţia Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Bucovineni, Universitatea „Ştefan cel Mare“, Colegiul Tehnic „Petru Muşat“, Complexul Muzeal „Bucovina“ şi Primăria comunei Mălini, organizează ediţia a XLIII-a a Festivalului naţional de poezie „Nicolae Labiş“, în perioada 23 – 24 septembrie 2011, la Suceava şi Mălini.

Concursul îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul tinerilor creatori de poezie.

REGULAMENT

1. Sunt acceptate în concurs lucrări scrise cu diacritice, nepublicate şi nepremiate la alte concursuri literare.

2. La concurs pot participa autori care nu au depăşit vârsta de 30 de ani, nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor, nu au debutat editorial şi nu au obţinut Marele Premiu la ediţiile precedente ale concursului.

3. Lucrările, dactilografiate în cinci (5) exemplare, vor fi trimise pe adresa:

Centrul Cultural Bucovina,

Secţia Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava

Str. Universităţii nr. 48, Suceava, 720228.

4. Lucrările se trimit până la data de 22 august 2011. Ele vor purta în loc de semnătură un motto ales de autor. În coletul poştal va fi introdus un plic închis (având acelaşi motto), care va conţine un Curriculum Vitae al autorului. În Curriculum Vitae se va specifica în mod obligatoriu: numele şi prenumele autorului, locul şi data naşterii, studii, activitate literară, adresa completă, numărul de telefon şi eventual adresa electronică.

5. Fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum cinci (5) poezii şi maximum zece (10).

6. Lucrările nu se returnează, ele urmând a intra în patrimoniul concursului „Nicolae Labiş“, iar laureaţii vor fi publicaţi în „Caiete mălinene“, volum editat de Centrul Cultural Bucovina, secţia Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava.

7. Laureaţii vor fi anunţaţi până la data de 19 septembrie 2011, pentru a fi prezenţi la festivitatea de premiere, precum şi la manifestările prilejuite de finalizarea concursului, care vor avea loc la Suceava şi Mălini pe 23 şi 24 septembrie 2011. Manifestările vor consta în lansări de carte, conferinţe literare, expoziţii, şezători literare, recitaluri de poezie, vizite la muzee şi monumente de artă din judeţ, realizate cu participarea membrilor juriului şi a altor personalităţi literare. Organizatorii asigură masa, cazarea şi cheltuielile de transport (bilete de tren-clasa a doua). În eventualitatea în care laureaţii doresc să fie însoţiţi şi de alte persoane, acestea trebuie să-şi suporte integral toate cheltuielile, iar organizatorii trebuie anunţaţi până cel mai târziu la data de 20 septembrie 2011, pentru a face rezervările necesare.

8. Juriul concursului va fi alcătuit din critici literari, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.

9. Membrii juriului nu mai pot schimba ulterior ordinea rezultată în urma jurizării.

10. Pentru cele mai valoroase lucrări prezentate în concurs, juriul va acorda următoarele premii: Marele premiu „NICOLAE LABIŞ“ , Premiul I, Premiul II, Premiul III.

Vor fi acordate, în funcţie de posibilităţi, şi premii ale unor reviste literare.

Relaţii suplimentare:

tel: 0745-773290 – Carmen Veronica Steiciuc

Manager, Consultant artistic pe creaţie literară,

Sever Paraschiv Dumitrache

Carmen Veronica Steiciuc

Nr. 09 / 2011
In Memoriam Constantin Stan (1951-2011)

Festivalul naţional de poezie „Nicolae Labiş“ Ediţia a XLIII-a, 2011

Revista revistelor

Din jurnal (1996)
de Gabriel Dimisianu

Pagini de jurnal (17)
de Gheorghe Grigurcu

Versuri
de Gabriel Chifu

Am văzut şi ţigani fericiţi
de Adrian Popescu

Unghearele încă secrete ale Securităţii
de Nicolae Prelipceanu

Mircea Cărtărescu şi simfonia amorurilor sale
de Nichita Danilov

Testamentul poetic al lui Ion Zubaşcu
de Dumitru Chioaru

Un debut remarcabil
de Paul Aretzu

Jurnal berlinez
de Bucur Demetrian

Spre Creangă, pe uşa din dos
de Gabriela Gheorghişor

Teorii livreşti şi scenarii apocaliptice
de Daniela Firescu

Semnele echilibrului
de Florea Miu

Canonul axiologic
de Ştefan Vlăduţescu

Paraidis literatură de cuţit
de Silvia Oiţă

Poezie
de Anton Jurebie

Dintr-o haltă părăsită
de Cassian Maria Spiridon

Să scriem în limba maternă ca şi când n-ar fi a noastră
de Manuel Cortés – Castańeda

Gabriel Stănescu
de Mircea Bârsilă

Mai aproape de Enescu
de Florin Caragiu

Poezie
de Gheorghe Vidican

Poezie
de Florin Costinescu

Poezie
de Simona Dumitrache

Poezie
de Rodica Şinca

Îngerul Willie, întâia epistolă
de Iulian Caragea

Unicitatea debutului (1)
de Ion Buzera

O anume delicată melancolie
de Constantin Romulus Preda

Valorile şi viaţa literară
de Daniel Mureşan

Tăcerea stihială
de Simona-Grazia Dima

„Vestitorii” comunismului
de Luiza Barcan

Poezie
de Lucian Mircea Nincu

Poezie
de Ana-Maria Lupaşcu

Prezenţa unui poet: Puiu Gheorghe Răducan
de Felix Sima

Povestea Umbrei (I)
de Ion Militaru

Costin Brăteanu şi arheologiile memoriei
de Călin Chincea

Poeme
de Pilinszky János

© 2007 Revista Ramuri