Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








In Memoriam B. Elvin (1927-2011)

        

Uniunea Scriitorilor din România şi Asociaţia Scriitorilor Bucureşti anunţă cu profundă durere încetarea din viaţă, în ziua de 18 septembrie 2011, a reputatului scriitor Elvin Bernstein (B. Elvin), unul dintre decanii de vîrstă ai Uniunii.

B. Elvin s-a născut la Moineşti la 24 august 1927. Din cauza etniei sale, a fost împiedicat să studieze la Liceul „Mihai Viteazul”, fiind obligat de legile rasiale ale timpului la munci obligatorii. A reuşit să urmeze cursurile Liceului „Cultura”-Max Aziel, unde l-a avut ca profesor de limba română pe Mihail Sebastian. A debutat ca publicist în revista „Caiete culturale”, editată chiar de el, iar ca literat, în ziarul „Ecoul” (1944), cu un medalion G.B.Shaw, semnat cu pseudonimul Paul Scorţeanu. După absolvirea liceului, a urmat cursurile de Estetică ale Facultătii de Filosofie din Universitatea Bucureşti. Ca student şi apoi absolvent, a colaborat la revistele: „Contemporanul”, „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Viata românească”.

După absolvirea facultăţii, în anul 1950, a lucrat la Editura Tineretului, dar a fost exclus din Partidul Comunist şi din editură. Ulterior a scris şi publicat volumul Anatole France, care i-a atras excluderea din redacţiile la care activa, timp de trei ani. Volumul era îndreptat împotriva fanatismului politic şi era inspirat de revoluţia anticomunistă maghiară din 1956. Ulterior a reusit să devină secretar literar la Teatrul de Comedie şi apoi la Teatrul National „I.L.Caragiale” din Bucureşti, unde a iniţiat şi a editat vreme de 20 de ani publicaţia trimestrial㠄Caietele Teatrului National”, una dintre cele mai valoroase publicaţii culturale ale anilor ’70-’80.

După revoluţie, începînd din 1992, B. Elvin a devenit redactor şef al altei publicaţii de prestigiu: „Lettre Internationale” – ediţia română, pe care a condus-o pînă la sfîrşitul vieţii. B. Elvin a fost un scriitor ataşat mişcării teatrale, a scris critică de teatru şi a făcut parte din Secţia de dramaturgie a Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti. În afară de activitatea sa publicistică, a publicat numeroase volume de eseu şi romane între care: Dupa o lungă şi grea suferinţă (1973), Partea mea de comedie (1974), Prin ce se deosebeşte această noapte? (1977), Hotarul imaginar (1980), În continuare (1982), Colţurile cercului (1985), Patru şi un absent (1988).

Prin dispariţia lui B. Elvin, literatura română, presa noastră culturală şi lumea literară din România suferă o grea pierdere.

© 2007 Revista Ramuri