În numărul dublu 1-2 / 2012 al revistei Viaţa Românească putem citi un interviu cu acad. Solomon Marcus. Acest interviu chiar este un „eveniment editorial“. Eseurile publicate în revistă sunt de cea mai bună calitate .

„Legăturile avantajoase“ ale lui Cosmin Ciotloş sunt un adevărat policier filologic despre neterminatul roman Sub pecetea tainei scris de Mateiu I. Caragiale . În eseul „Tragedia unei intuiţii“ Ioan Buduca scrie despre alegerea înţeleptului Zarathustra (Zoroastru) de către Nietzsche spre a fi vestitorul supraomului. O antroposofie despre fuziunea a două Euri; dintre bătrânul, înţeleptul Eu al copilului Iisus şi, pe de altă parte, extrem de tânărul Eu al copilului Iisus. Nicolae Oprea face un scurt istoric despre utopia şi distopia literară; o schiţă comparativă, după cum ne avertizează. În „note fragmentare pe marginea firescului“, Maria-Gabriela Constantin demistică tehnologia şi cultul raţiunii, mitul evoluţiei sociale. Încearcă să privească spre normalitatea zilei de mâine şi caută o posibilă definiţie a normalităţii . În alte pagini, cronicile de critică literară semnate de Gheorghe Grigurcu, Al. Cistelecan, Bogdan Creţu, Ion Bogdan Lefter, Marcel Lucaciu, Viorica Răduţă vor fi citite cu interes. De reţinut şi prozele scrise de Radu Aldulescu, Ioana Diaconescu sau Leonard Oprea, poeziile semnate de Marian Drăghici, Sebastian Reichmann, Liviu Georgescu sau Călin-Andrei Mihăilescu. Încheiem cu semnalarea prezenţei în paginile revistei a oltenilor Nicolae Coande (un eseu despre ultima carte a lui Lucian Boia Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950) şi Paul Aretzu (un alt eseu despre volumul Alexandru Mironescu, un mărturisitor al ortodoxiei).

Când a plecat prima dată din prezent, Alexandru Dragomir ştia că textul vieţii sale mai întâi se înţelege şi apoi se chibzuieşte. Tocmai de aceea Ion Buzera trăieşte primejdia de a avea „calitatea care te leagă“ şi, în acelaşi timp, „defectul folositor, care te dezleagă“.

Scrie despre cartea Seminţe, a lui Alexandru Dragomir, în calitate de admirator al genului scurt. Dar, cum „nimeni nu scrie nejudecat şi nepedepsit“, el se autopedepseşte scriind puţin despre ce s-ar putea scrie foarte mult.

Non multam sed multum, m-ar admonesta Florea Miu şi mi-ar arăta Firimiturile chinezesti care, de milenii, îşi eliberează energiile cognitive de-a lungul şi de-a latul întregii noastre gândiri, fără a forma totuşi un sistem. Aşadar, Semintele de lumină ale lui Alexandru Dragomir sunt doar începuturi, continuarea se afla în noi. „Ai înţeles de-adevăratelea un text când simţi că-l moşteneşti“. Iar când înveţi câte ceva despre această moştenire, nu faci decât să scoţi în lumina conştiinţei ceea ce se află în tine de veacuri...

Denisa Crăciun a tradus admirabil 9 poeme verticale semnate de poetul argentinian Roberto Juarroz, cel care umblă prin poezia universală „cu gura într-o mână şi cu moartea în cealaltă“. El a căutat permanent absenţa unui punct, care să fie centrul. Numai aici, în centru, a sperat să înveţe cum să nu existe într-un loc, fiincă oriunde ar fi ajuns, ar fi găsit o parte din el: „Îmi descopăr peste tot rădăcini“... Da, este adevărat, chiar şi în simţirea românească a prins rădăcini. Denisa Crăciun, Petrişor Militaru, Iulian Ionaşcu, Andre Velter şi Basarab Nicolescu sunt prezenţi în revistă cu mărturisiri, interpretări, viziuni despre poezia verticală de cea mai înaltă calitate spirituală, poezie trăită şi scrisă de Roberto Juarroz.

Dacă „misiunea artei este de a crea bucurie“ (C. Brâncuşi), atunci poetul Adrian Agheorghesei ar trebui să fie fericit, chiar dacă numai eu aş fi „victima“ versurilor sale. Acum, „când e criză de locuri şi mor câte trei în două paturi“, când sunt prea multe războaie în timp de pace, poezia lui Adrian Agheorghesei se desfăşoară ca o magie de imagini care planează deasupra ideii. Grupajul din revistă este dovada unui talent de excepţie. Aş citi în fiecare zi măcar un poem şi în fiecare an măcar o carte.