Uniunea Scriitorilor din România şi Asociaţia Scriitorilor Bucureşti
anunţă cu profund regret încetarea din viaţă a poetei Constanţa Buzea. Una dintre cele mai cunoscute şi mai apreciate poete ale generaţiei sale, Constanţa Buzea s-a născut la 31 martie 1941 la Bucureşti. A absolvit studii de filologie în anul 1970. Din 1973 a lucrat ca redactor la revista Amfiteatru pînă în 1989. A debutat în revista Tînărul scriitor în anul 1957. Primul volum i-a apărut în anul 1963. Constanţa Buzea a fost o prolifică autoare de versuri (Norii, Sala nervilor, Pasteluri, Limanul orei, Ultima Thule, Pelerinaj, Roua plural, Netrăitele etc.). În ultimii ani s-a consacrat poeziei de inspiraţie mistică. De asemeni a semnat numeroase culegeri de poezie pentru copii (Cărticica de doi ani, Cărticica de patru ani, Zgomotocicleta). Jurnalul său din anii 1969-1971 a apărut recent sub titlul Creştetul Gheţarului. În calitate de redactor la Amfiteatru şi apoi la România literară a încurajat numeroşi autori aflaţi la debut, în special poeţi. I s-au decernat premii literare importante, cum ar fi Premiul Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei Române şi Premiul Naţional Mihai Emiescu (2001). Prin dispariţia Constanţei Buzea literatura română suferă o grea şi dureroasă pierdere.