Uniunea Scriitorilor din România şi Asociaţia Scriitorilor Bucureşti anunţă cu profundă durere încetarea din viaţă, la 28 septembrie 2012, a scriitorului Alexandru George.

Alexandru George (numele real George-Alexandru Georgescu) s-a născut la 6 aprilie 1930, în Bucureşti, şi a fost un remarcabil istoric şi critic literar, prozator şi eseist, un eminent traducător din limba franceză. După terminarea studiilor liceale, la Liceul Mihai Viteazul din Bucureşti, s-a înscris, în 1949, la Facultatea de Filologie, de unde a fost exmatriculat în 1950, din motive politice. A lucrat ca muncitor necalificat şi desenator tehnic, apoi ca bibliotecar la Biblioteca Academiei, ulterior dedicîndu-se exclusiv scrisului. A debutat tîrziu în presa literară, la 39 de ani, în 1969, cu povestirea Nocturnă, în Luceafărul, iar editorial abia la 40 de ani, în 1970, cu volumul de povestiri Simple întâmplări cu sensul la urmă şi cu eseul Marele Alpha, consacrat operei argheziene. A colaborat asiduu la numeroase reviste din ţară.

Alexandru George a publicat un număr impresionant de volume de povestiri şi eseuri, de critică literară şi publicistică. A realizat ediţii critice şi antologii de literatură română şi străină. A scris pătrunzătoare volume consacrate unor clasici precum I. L. Caragiale, Mateiu Caragiale, E. Lovinescu şi Tudor Arghezi.  Romanul său Oameni şi umbre, glasuri, tăceri, considerat de autor fundamental, sintetizează opera sa în proză.

Alexandru George a îngrijit ediţii critice, mai importantă fiind cea de Opere a lui E. Lovinescu. A tradus din Voltaire, Anatole France, Émile Zola, fraţii Goncourt, Rémy de Gourmont, Jean Starobinski, Jean-Pierre Richard, Salvattore Bataglia, Ph. Van Tieghem.

Opera complexă, variată, constituind un izvor de informaţii şi o lectură încîntătoare prin stil, va rămîne, ca şi omul de mare moralitate care a scris-o, în memoria confraţilor şi cititorilor.

Prin dispariţia lui Alexandru George, literatura română suferă o gravă, ireparabilă pierdere.