Conform algoritmului stabilit de conducerea USR, pe 18 septembrie, începând cu ora 17:00, s-a desfăşurat şedinţa Filialei Craiova, ai cărei membri urmau să voteze, într-o urnă, pe preşedintele Uniunii, iar, într-o alta, pe liderului Filialei. Prezenţi în număr mare, scriitorii olteni au ascultat rapoartele de activitate pentru mandatul precedent, 2009-2013, ale diriguitorilor de până în acel moment, au făcut propuneri, au deliberat, au comentat activitatea desfăşurată, totul în prezenţa lui Nicolae Manolescu (în calitate de candidat atunci, avându-l concurent pe Dan Mircea Cipariu - de altfel, cei doi candidaţi, după regulament, făcând un itinerariu prin toate filialale din ţară, plus Chişinău - şi sub atenta supraveghere a lui Nicolae Prelipceanu, desemnat supervizor al întregului ciclu de alegeri. Gabriel Chifu, în calitatea sa de vicepreşedinte al U.S.R., a condus şedinţa, în ansamblul ei. De notat că, tot ca urmare a hotărârilor Consiliului U.S.R., s-au putut prezenta la vot doar membrii titulari şi cei care aveau cotizaţia plătită la zi. Reuniunea urma să stabilească, de asemenea prin vot secret, în urma propunerilor din sală, numeroase şi scurt argumentate, componenţa Comitetului de conducere al Filialei Craiova. După ce o comisie instituită special în acest scop, şi anume tot prin consultare publică, a numărat voturile, şi doar după ce s-a făcut şi o numărare paralelă, după mecanismele standard democratice, a rezultat următoarea componenţă a structurii de conducere la filială: Gabriel Coşoveanu - preşedinte, reales pentru încă un mandat; Paul Aretzu, Marian Barbu, Ioan Lascu şi Ileana Roman - membri ai comitetului. Trebuie făcută precizarea că, spre deosebire de precedentele proceduri, actualul mandat are durata de cinci ani.