Comunicat Reuniunea Comitetului Director şi a Consiliului U.S.R.
În ziua de 10 decembrie, a avut loc, la Alba Iulia, întâlnirea Comitetului Director al USR ales în toamna aceasta. Printre priorităţile USR au fost menţionate şi discutate cele două iniţiative legislative cu privire la timbrul cultural, precum şi cea cu privire la finanţarea revistelor culturale. Au fost discutate raporturile între USR şi firma care administrează Casa Vernescu, situaţia fiind gravă, deoarece această firmă nu şi-a mai achitat chiria de câteva luni. S-au stabilit o serie de proiecte ale USR pentru anul 2014, care vor putea fi împlinite în măsura în care se vor găsi surse de finanţare. Printre aceste proiecte, menţionăm: Premiile USR, Colocviul romanului românesc, Turnirul de Poezie, ediţia a IV-a, Premiul Cartea Anului (2013), Festivalul de literatură de la Chişinău, Ziua scriitorilor români, Gala Poeziei Române Contemporane, precum şi programul de lecturi publice. În răstimpul de la alegerile din octombrie, s-au iniţiat o serie de protocoale de colaborare, care au fost prezentate în această şedinţă a Comitetului Director: cu Primăria Sectorului 2 pentru sprijinirea financiară a unor proiecte culturale realizate în comun; cu ICR-ul pentru realizarea în comun a unor proiecte culturale; protocolul cu Consiliul Judeţean Alba, pentru finanţarea revistei România literară şi organizarea Colocviului romanului românesc; cu TVR pentru realizarea unei emisiuni literare pe canalele publice. Au fost discutate şi soluţiile de continuare a apariţiei revistelor literare ale USR. La propunerea preşedintelui USR, a fost aleasă Comisia de validare, în componenţa următoare: Dan Cristea, Mihai Zamfir, Alex Goldiş, Gabriela Gheorghişor, Mircea A. Diaconu, Petru Cimpoeşu, Răzvan Voncu, iar ca rezerve, Dumitru Chioaru şi Radu Pavel Gheo. S-a aprobat regulamentul privind cheltuielile ce se pot face din cotizaţiile încasate de către Filialele USR.
În ziua de 11 decembrie, tot la Alba Iulia, a avut loc şedinţa Consiliului USR, în faţa căruia preşedintele USR, Nicolae Manolescu, şi vicepreşedintele, Gabriel Chifu, au prezentat o informare privind activitatea Uniunii Scriitorilor din România în intervalul de la precedenta întâlnire. Au fost prezentate principalele proiecte ale Uniunii pentru anul 2014. Conform prevederilor din noul Statut al USR, s-a discutat lista revistelor care vor fi luate în seamă de către Comisia de validare pentru primirea noilor membri, listă ce va fi definitivată de comisia nou aleasă. Nucleul principal va fi, desigur, acela al revistelor editate de USR. S-a luat, de asemenea, în discuţie situaţia membrilor stagiari. Au fost prezentate membrilor Consiliului iniţiativele legislative cu privire la timbrul literar şi la subvenţionarea revistelor literare. A fost ales juriul pentru premiile USR, care vor fi acordate anul viitor pentru cărţile apărute în 2013. Componenţa acestuia este următoarea: Gabriel Coşoveanu, Dan Cristea, Nicolae Oprea, Ioan Holban, Mircea Mihăieş, Livius Ciocârlie şi Daniel Cristea- Enache (a cărui cerere de reprimire în Uniune a fost aprobată), iar ca rezerve: Vasile Dan şi Iulian Boldea. A fost aprobată excluderea din USR a dlui Ioan Vieru, pentru prejudicii grave aduse Uniunii.