Jurnalistul şi scriitorul Nicolae Stroescu Stînişoară, fost director al Departamentului în limba română al postului Radio Europa Liberă, membru al Uniunii Scriitorilor din România Filiala Iaşi, a plecat la cele veşnice în dimineaţa zilei de vineri, 27 iunie 2014.
Născut la data de 1 noiembrie 1925, Nicolae Stroescu Stînişoară a absolvit Colegiul Carol I din Craiova şi a urmat cursuri de drept şi filosofie la Universitatea din Bucureşti, dar nu a reuşit susţinerea examenului de stat fiind urmărit de Securitate. După cel de-al Doilea Război Mondial s-a implicat în activitatea unei organizaţii studenţeşti anti-comuniste, purtând numele conspirativ Hans, deşi la acea vreme nu era un filogerman.
Astfel, între anii 1952 şi 1964 a trăit în clandestinitate, fiind în permanenţă urmărit de Securitate, până în anul 1964, când a fost emis decretul de eliberare a deţinuţilor politici. În septembrie 1969 a emigrat în Republica Federală Germania. S-a stabilit la München unde îşi reia studiile în filosofie şi devine colaborator al Radioului Europa Liberă, în anul 1972, apoi începând cu anul 1978 este angajat redactor şi realizează emisiunea Lumea creştină. În anul 1982 devine director asistent al Departamentului Românesc, iar din anul 1988 este director definitiv şi va deţine această funcţie până în anul 1994, când postul de radio este mutat la Praga.În anul 1983 obţine titlul de doctor în filosofie la Universitatea din München.
După 1990 începe să scrie şi să publice volume de publicistică şi de memorialistică. În 1991 lui Nicolae Stroescu-Stînişoară îi apare în ţară volumul de publicistică Pe urmele revoluţiei, care cuprinde editorialele radiofonice dintre 14 octombrie 1989 şi 22 februarie 1991. Părăseşte Europa Liberă în 1994, când îi apare a doua carte, În zodia exilului, compusă dintr-o serie de fragmente de jurnal. Întrebuinţând acelaşi procedeu de valorizare a însemnărilor zilnice, selecţia operată pentru Întrezăriri (1998) dă naştere la o carte înscrisă tot în zodia exilului. Antologia de texte La răscruce. Gânduri spuse la Radio Europa Liberă şi în Jurnalul literar (1996) conservă editorialele ce au urmat evenimentelor consemnate în primul volum. Romanul Vremea încercuirii (I-II, 2001-2002) transpune experienţa biografică a autorului din perioada de clandestinitate. În ultimii 15 ani a colaborat constant la revista ieşeană Convorbiri literare.
Prin plecarea lui Nicolae Stroescu-Stînişoară dispare o conştiinţă şi un mare patriot, un adevărat model moral şi un foarte bun scriitor memorialistic.