| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Anatoli MARIENGOF (1897-1962)de Leo ButnaruNăscut la Nijni Novgorod, într-o familie de funcţionari. În tinereţile lor, părinţii săi fuseseră actori. După şcolarizarea într-un pension, în 1908 este transferat în prestigiosul Institut Aleksandr II. Scrie versuri de pe la vârsta de 12 ani. În oraşul Penza, unde se stabileşte împreună cu familia după moartea mamei, editează revista Miraj (1914). În 1918 publică primul volum în versuri Vitrina inimii. A făcut parte din grupul imagiştilor (S. Esenin, V. Şerşnevici şi R. Ivnev), ca branşă mai puţin distinctă a avangardismului. (Însă imagismul e detectabil în special în proza sa şi mai puţin in versuri.) Oricum, între simbolism, imagism şi futurism existau vase comunicante. Între 191922 editează 7 cărţulii de poeme. Precum în trecut, exegeţii şi astăzi îşi împart opiniile referitoare la opera lui, uneori în mod radical-polarizant. În fine, cert este că imagistul Anatoli Mariengof are mostre poetice sui generis în spiritul nestăvilitului curent de înnoire a artei începutului de secol XX, deloc trecute în pasivul istoriei literare, adică unele dintre ele valabile peste timpuri.
MAGDALINA Cu dragoste, lui Serghei Esenin 1 Sloiurile verzi bat zilele De granitul malului, Iar eu spun: tăinuieşte-ţi iubirea, Magdalina, Cu băgare de seamă, Astăzi, când rânjesc Rupturile peste oraş şi coviţăie peste oraş şrapnelele Rotindu-şi caruselele, Ucigând, calicind, şi caii morţii Smulg albastrele hăţuri din mâinile căruţaşului Locuitorii retrag de pe pervazuri muşcatele Ducându-le în locuri ascunse, Şi e lapoviţă: cruţă-ne copeicile vieţii, Doamne!... Iar eu spun: ascunde, Magdalina, iubirea până-n primăvară, Precum prostituata câştigul în ciorap. 2 Magdalina, Şi eu iubesc primăvara. Ştii, când ca pe nişte flaconaşe Soarele sfarmă ţurţuri, bucăţele de gheaţă Şi zângăneşte din ele. Iar acum când nori flocoşi ca păienjenişul Stau peste coşuri şi hornuri Şi pe străzi vântul se dă de-a rostogolul ca maimuţica Şi negurile Înfloresc spaţiile în cojoace, în paltoane, Aş mai vrea, Magdalina, Confortul Fustelor tale dantelate Nicicând boţite de bărbaţi. 3 Despre cine? Despre nimeni. Ah, cu mătura, cu mătura adunate-s, Adunate-s grămadă vânturile, Enorm balot sunt făcuţi Norii. Nu ne trebuie, nu ne trebuie laptele stors Din ţâţele lunii. Ascultă, cu urechea la piept, Cât de răguşit respiră oraşul cu canalizarea... Nu, nu vreau nimic şi nu voi ţine minte... Poet? Oare?... Precum toţi, precum ăştia Avortonii viperelor de asfalt, de smoală. Dă-mi, dă-mi odată biciul braţelor tale reci, Magdalina. 4 Stropim cu versuri, poate că Străzile vor oficia tedeumuri. Priveşte, Magdalina, Neiubiţii Din nou au răstignit Poetul în oglindoasele lacuri ale vitrinelor... Numai buzele tale, Magdalina, buzele Numai ochii cereşti Numai ale pletelor aurii rogojini Vor cerui Fierul cuielor din cruce. Magdalina, că doar şi eu de asemenea Sunt copil nedus până la capăt De blestemele bătătoritelor pieţe. 5 Ţin minte, dintr-o dată ieşiseră-n fugă ochii copilului Din ospiciu Şi prinseră a se zbuciuma în gazele De benzină. Văzut-am Numele, numele tău? Magdalina... Pare-se, undeva timpanele Auziseră. Chiar, posibil, în oţelitele Zvonuri de clopote, Posibil, în urletul trâmbiţelor Ierihonului Sau la devremea liturghie... Linişte! Nu tropăiţi cu cuvintele Cu tropotul escadronului, Nu eu, Magdalina, ci vântul cu copite de cal În pierdelele iubirii de pe urmă. 6 Mi-aş fi dorit o iubire solomonească? Mai minunat decât Cântarea cântărilor? Dânsa pe treptele tale Ar trebui să se târască pe burtă Şi mândră de-aceasta să fie. Parcă trupul tău nu ar fi mai minunat decât grădina Coapaselor late De vişin în floare? Pentru o lacrimă a ta, Magdalina, Supus, ca un cal de tracţiune Biciului, Aş fi dus pe Golgota crucea, ca pe o dulce povară. 7 Printre gheţarii despicaţi Bordul Sufletului flacăra iubirii... Cum aş face, Magdalina, precum cu un arşin de croitor Să măsor cu suferinţele trotuarele împăcătoşite? Cu ce avort Să salvez inima coruptă De ochii tăi? Vechi Cântecel!... Iarăşi a primăvară Trotuarele plescăiră, fleşcăiră cu zăpada devorată de soare... Magdalina, ai auzit?... Unui al patrulea Anatoli I s-a propus să troneze peste zvăpăiata odessită, Însă el, îndrăgostit, aici, pe pământ, de Magdalina: Nu doresc, spuse mândru. |