Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Anatoli MARIENGOF (1897-1962)

        de Leo Butnaru

Născut la Nijni Novgorod, într-o familie de funcţionari. În tinereţile lor, părinţii săi fuseseră actori. După şcolarizarea într-un pension, în 1908 este transferat în prestigiosul Institut „Aleksandr II”. Scrie versuri de pe la vârsta de 12 ani. În oraşul Penza, unde se stabileşte împreună cu familia după moartea mamei, editează revista „Miraj” (1914). În 1918 publică primul volum în versuri „Vitrina inimii”. A făcut parte din grupul imagiştilor (S. Esenin, V. Şerşnevici şi R. Ivnev), ca branşă mai puţin „distinct㔠a avangardismului. (Însă imagismul e „detectabil” în special în proza sa şi mai puţin in versuri.) Oricum, între simbolism, imagism şi futurism existau vase comunicante. Între 1919–22 editează 7 cărţulii de poeme. Precum în trecut, exegeţii şi astăzi îşi împart opiniile referitoare la opera lui, uneori în mod radical-polarizant. În fine, cert este că imagistul Anatoli Mariengof are mostre poetice sui generis în spiritul nestăvilitului curent de înnoire a artei începutului de secol XX, deloc trecute în pasivul istoriei literare, adic㠖 unele dintre ele valabile peste timpuri.

 

MAGDALINA

Cu dragoste, lui Serghei Esenin

1

Sloiurile verzi bat zilele

De granitul malului,

Iar eu spun: tăinuieşte-ţi iubirea, Magdalina,

Cu băgare de seamă,

Astăzi, când rânjesc

Rupturile peste oraş şi coviţăie peste oraş şrapnelele

Rotindu-şi caruselele,

Ucigând, calicind, şi caii morţii

Smulg albastrele hăţuri din mâinile

căruţaşului –

Locuitorii retrag de pe pervazuri muşcatele

Ducându-le în locuri ascunse,

Şi e lapoviţă: cruţă-ne copeicile vieţii, Doamne!...

Iar eu spun: ascunde, Magdalina, iubirea până-n primăvară,

Precum prostituata – câştigul în ciorap.

2

Magdalina,

Şi eu iubesc primăvara.

Ştii, când ca pe nişte flaconaşe

Soarele sfarmă ţurţuri, bucăţele de gheaţă

Şi zângăneşte din ele.

Iar acum când nori flocoşi ca păienjenişul

Stau peste coşuri şi hornuri

Şi pe străzi vântul se dă de-a rostogolul ca maimuţica

Şi negurile

Înfloresc spaţiile în cojoace, în paltoane, –

Aş mai vrea, Magdalina,

Confortul

Fustelor tale dantelate

Nicicând boţite de bărbaţi.

3

Despre cine? Despre nimeni.

Ah, cu mătura, cu mătura adunate-s,

Adunate-s grămadă vânturile,

Enorm balot sunt făcuţi

Norii.

Nu ne trebuie, nu ne trebuie laptele stors

Din ţâţele lunii.

Ascultă, cu urechea la piept,

Cât de răguşit respiră oraşul cu canalizarea...

Nu, nu vreau nimic şi nu voi ţine minte...

Poet? Oare?... Precum toţi, precum ăştia –

Avortonii viperelor de asfalt, de smoală.

Dă-mi, dă-mi odată biciul braţelor tale reci, Magdalina.

4

Stropim cu versuri, poate că

Străzile vor oficia tedeumuri.

Priveşte, Magdalina,

Neiubiţii

Din nou au răstignit

Poetul în oglindoasele lacuri ale vitrinelor...

Numai buzele tale, Magdalina, buzele

Numai ochii cereşti

Numai ale pletelor aurii rogojini

Vor cerui

Fierul cuielor din cruce.

Magdalina, că doar şi eu de asemenea

Sunt copil nedus până la capăt

De blestemele bătătoritelor pieţe.

5

Ţin minte, dintr-o dată ieşiseră-n fugă ochii copilului

Din ospiciu

Şi prinseră a se zbuciuma în gazele

De benzină.

Văzut-am – Numele, numele tău? – Magdalina...

Pare-se, undeva timpanele

Auziseră. Chiar, posibil, în oţelitele

Zvonuri de clopote,

Posibil, în urletul trâmbiţelor Ierihonului

Sau la devremea liturghie...

Linişte! Nu tropăiţi cu cuvintele

Cu tropotul escadronului, –

Nu eu, Magdalina, ci vântul cu copite de cal

În pierdelele iubirii de pe urmă.

6

Mi-aş fi dorit o iubire solomonească?
Parcă demn e de tine poemul, chiar şi însutit

Mai minunat decât „Cântarea cântărilor”?

Dânsa pe treptele tale

Ar trebui să se târască pe burtă

Şi mândră de-aceasta să fie.

Parcă trupul tău nu ar fi mai minunat decât grădina

Coapaselor late

De vişin în floare?

Pentru o lacrimă a ta,

Magdalina,

Supus, ca un cal de tracţiune

Biciului,

Aş fi dus pe Golgota crucea, ca pe o dulce povară.

7

Printre gheţarii despicaţi

Bordul

Sufletului – flacăra iubirii...

Cum aş face, Magdalina, precum cu un arşin de croitor

Să măsor cu suferinţele trotuarele împăcătoşite?

Cu ce avort

Să salvez inima coruptă

De ochii tăi? Vechi

Cântecel!... Iarăşi a primăvară

Trotuarele plescăiră, fleşcăiră cu zăpada devorată de soare...

Magdalina, ai auzit?... – Unui al patrulea

Anatoli

I s-a propus să troneze peste zvăpăiata odessită,

Însă el, îndrăgostit, aici, pe pământ, de

Magdalina: „Nu doresc”, spuse mândru.

© 2007 Revista Ramuri