Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poezie dintr-un întuneric luminat

        Luminița CORNEANU

Cred că nu există literat care să nu fi auzit măcar odată povestit episodul de la „Cenaclul de Luni” când femeia de serviciu a stins lumina pentru a-i goni acasă pe cenacliștii care nu mai plecau odată, și cu toate astea nu s-a clintit nimeni din sală, rămânând pe întuneric ca să-l asculte pe Radu Sergiu Ruba, care citea poezii în braille. Autor de poezie, proză scurtă și eseu, traducător (Michel Tournier, Vineri sau viața sălbatică), Radu Sergiu Ruba a realizat, ca jurnalist, câteva interviuri antologice (adunate în volumul Dialoguri și eseuri, Ed. Muzeul Literaturii Române, 2001), cele cu Michel Tournier și Andrei Pleșu, în special, surprinzând prin extraordinara empatie grație căreia reușește să-și provoace interlocutorii la veritabile meditații cu martor.

Volumul Grația – dizgrația (Ed. Vinea, 2003) pendulează între cei doi poli anunțați de titlu, grația venind din relația – fie ea și anevoioasă, cu hopuri – cu divinitatea, iar dizgrația, vrând-nevrând, din sfera relațiilor cu semenii. Dubletul grație – dizgrație se află pretutindeni, în lumea din jur și în interiorul ființei umane, care tânjește, în universul poetic al lui Ruba, spre divin, dar este mereu supusă ispitei. Volumul este alcătuit din două părți, diferite ca formulă, prima, Escale, explorând în profunzime relația operă-creator, relația uman-divin, antinomia esență-aparență, pe când cea de-a doua, Epistolar. Schimb feminin de scrisori între inițialele onomastice E și A, este una simili-biografică; „Ruba” este un personaj al dialogului dintre cele două voci feminine, aici poetul dovedindu-se un nedezmințit continuator al poeticii optzeciste.

Poezia care deschide volumul, intitulată Umbra copilăriei, ține loc de artă poetică: scrisul apare aici ca o revanșă luată, ca un semnal, ca o expunere de sine, ca o momeală pentru străinul altfel nepăsător: „Copilăria/ e mai departe acum ca începutul lumii/ și asta mă face ca/ nu atât cu condeiul/ și nici cu ochii/ ba nici măcar cu mâinile/ ci cu un fel de ură/ să tot încerc să scriu niște cărți/ care să se vadă de la o poștă (subl. L.C.)/ iar lumea să se mire-n gura mare:/ Tocmai tu, mă, până și tu?// Scrisul/ să stea cu toate rănile afară/ gemând din adânc (subl. L.C.)/ ca trecătorii să lase câte un ban pe copertă/ să se jeluiască amarnic scrisul/ și ca orice marginal să fie gata/ să-i înjunghie pe toți pe la spate.”

Relația poetului cu divinitatea (subiectul preferat al eseurilor lui Radu Sergiu Ruba), cu lumea în calitatea sa de creație a divinității, este exploatată în poemele din prima parte a volumului, interogative ca atitudine, aflate în căutarea marilor răspunsuri ale vieții: „La ce bun realitatea?/ Întrebare pusă cu biciul/ ca să rămână săpată în carne/ și ca să te ferești să-i răspunzi/ pentru că nu ochiul inventează lumea/ ci cuvântul/ și nu numai ca să o facă să sune.” Radu Sergiu Ruba știe să propună, cu prospețimea și forța filmelor din seria Decalogului lui Krzysztof Kieszlowski, o altă privire, cum sună chiar titlul unui poem al său, a cărui eroină este „idioata târgului”: poemul pare a porni de la celebra fericire christică („Fericiți cei săraci cu duhul, căci a acelora este Împărăția Cerurilor”), punând în contrast aparențele lumii acesteia cu adevărul de dincolo de noi. Poetul știe să uzeze de efecte, să șocheze prin duritatea imaginii („Idioata târgului/ cu mutra ei de batracian/ cu rochiile până-n pământ/ se oprește brusc în praful drumului/ picioarele i se desfac/ dar despre ființa ei se poate spune/ că stă și se ușurează”) și prin contrast („Numai datorită ei ne mai ține Dumnezeu/ de putem să chefuim în neștire/ și să ardem iarba cu orgasmele noastre./ Mulțumită doar nenorocitei ăsteia/ i se face Celui de sus milă de noi/cât să ne lase să scriem niște cărți/ deasupra cărora/ cerul se grăbește să se golească de cer”), atât cât să creeze clipa de descumpănire necesară interogației. În căutarea Purgatoriului, Clarviziunea, Florile binelui, Marea nerușinare, Corabia trează sunt piese de rezistență ale volumului, remarcabile (dincolo de calitatea artistică) printr-un soi de pioșenie cu care poetul se plasează în lume și în relația cu Dumnezeu. Din acest motiv regăsim, spre exemplu, în poemul Marea nerușinare, imaginea unei apocalipse a lumii cărților („Se umple lumea de cărți/ răsar una după alta”), pentru ca numele lui Dumnezeu, Cuvântul, să poată redeveni principiul: „Nu înnebuni/ nu-ți mai pierde urmele prin lume/ nu mai muri.// Avem de înălțat un incendiu măreț/ nu atât pentru căldura lui/ cât pentru lumină/ până foarte departe/ la marginile marginii/ cât să poți cerceta la marginile sale/ orice/ în amănunt/ luându-te după orbul de Borges/ ca să găsești acea singură carte/ trăind dintr-un singur cuvânt/ dintr-un singur semn/ secret/ numele lui Dumnezeu/ de la care poate să reînceapă totul.”

Partea a doua a cărții schimbă complet discursul, atribuit celor două voci feminine, E și A, astfel încât „romanul” epistolar transmis prin e-mail îl are drept personaj principal pe „Ruba”, nevăzătorul care o plictisește pe funcționara E cu ideile lui despre cultură. Pe tonul unei șuete între două prietene („A venit, dragă, la mine unul Ruba/ îl știi pe ăsta?/ E ceva șef pe acolo, pe la ei/ la orbi”), „Ruba” din aceste texte devine imaginea Alterității, a omului diferit pe care cei din jur nu se străduiesc să-l înțeleagă, dar se întrec în a face presupuneri pe seama sa. Din nou speculând contrastele, poetul pune odiseea nevăzătorului (în căutare de fonduri pentru realizarea unei biblioteci de cărți audio) în contextul frivolei discuții dintre cele două femei despre senzualitatea vocilor feminine care vor realiza concret aceste audiobook-uri: „Păi/ voce plăcută/ catifelată/ dulce/ izvoraș/ am eu!// M-am strecurat în atâtea urechi/ trezind din moarte numai cu șoapta ei/ bărbăția a vreo opt disperați.” În fapt, toată aventura se rezumă la o întrebare: „Dar cum îi ținem (…) la distanță pe alde ăștia? Cum le inventăm o marginalitate confortabilă de unde să aibă sentimentul că participă, înrâuresc mersul lumii, că nu stau degeaba…”

Ivită dintr-o sensibilitate de două ori specială, poezia lui Radu Sergiu Ruba își depășește cu mult rolul strict estetic; punându-și cititorul în fața stării de grație, poetul îi propune acestuia o confruntare dublă, cu propria-i umanitate și cu cerul înstelat de deasupra.

Nr. 1/2008
Nominalizãri pentru Premiile Uniunii Scriitorilor pe anul 2006

Douã zile la un castel din Polonia, o zi la Dresda
de Gabriel CHIFU

dumnezeu la abator
de Anton JUREBIE

Dimoviana
de Dan CRISTEA

Din jurnal (1992)
de Gabriel DIMISIANU

Dupã un faliment (IV)
de Alexandru GEORGE

„Viata Româneascã“
de Florea MIU

Memoria provizorie
de Nicolae PRELIPCEANU

Academia de pe Gianicolo (II)
de Adrian POPESCU

Versuri
de Ion Maria

La portile Orientului
Daniel Cristea - Enache

Festivalul Comediei Românești
Mircea GHITULESCU

Etnicul românesc și ideea europeană
Ionel Bușe

Matei Vișniec Scenografia așteptării
Iulian BOLDEA

Matei Vișniec
Iulian BOLDEA

Către nemurire
de Horia GÂRBEA

poeme nouã
Mihai ENE

„Trecutul nu trebuie uitat….”
Sonia CUCIUREANU

Funigei
Julio CORTAZAR

Încă o dată, clasic și modern
Ioan LASCU

Romanul neîntâlnirilor
Gabriela GHEORGHISOR

Rocambolescul în haine postmoderniste
Gabriel COȘOVEANU

Carte de recitire
Bucur DEMETRIAN

Nepieritoarea utopie a poemului
Paul ARETZU

Poezie dintr-un întuneric luminat
Luminița CORNEANU

„Ce citeau, cum citeau” locuitorii secolului 19
Dania-Ariana MOISA

Inspirat de heruvini
Geo VASILE

Ipostaze creatoare
Petre CIOBANU

Câteva impresii ale unui cititor meloman
Mircea MOISA

Arta de a fi discipol mereu
Paul ARETZU

Alexandru Păsat

Un poet al câmpiei
Bucur DEMETRIAN

Mihail Sebastian – magia paginii și a condeiului spornic
Henri Zalis

Sub semnul melancoliei
Florea MIU

Literatură și istorie la Thomas Babington Macaulay
Victor Olaru



© 2007 Revista Ramuri