Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Manuscrise noiciene

        de Gabriela Gheorghişor

În anul centenarului Noica, Editura Muzeul Naţional al Literaturii Române publică în „Colecţia Manuscrise“ – frumosul avatar al seriei interbelice – o plachetă cu reproduceri anastatice ale câtorva manuscrise ale filosofului de la Păltiniş: Cartea pe care n-o citea Ioana d’ Arc, Ediţie bibliofilă alcătuită de Simona Cioculescu, Bucureşti, 2009. Volumul conţine un scurt Cuvânt înainte la Norii lui Petru Creţia, trei comentarii (O lecţie şi înţelesul ei, Cartea pe care n-o citea Ioana d’ Arc, Un gând despre Radu Sighireanu) şi cincisprezece scrisori trimise de Noica lui Lucian Blaga, Şerban Cioculescu şi Petru Creţia. Autorul Jurnalului filosofic nu se dezminte nicăieri: analizând spectacolul Ioana d’Arc pe rug de Paul Claudel, el ajunge la o gravă meditaţie asupra condiţiei umane, în genere („Claudel a descris, parcă, ceva din procesul nostru, odată cu procesul Ioanei d’ Arc. Stă fiecare ca sub judecată. Şi dacă nu ne condamnă nimeni până la urmă, faptul n-are însemnătate; principalul e că procesele verbale sunt încheiate. Dar ce conţin ele? Ce-am spus exact? Ce s-a întâmplat cu noi? Nu poate fi om lucid care să nu trăiască un asemenea moment de îngrijorare“).

Nr. 03/2010
Rezultatele Concursului de manuscrise al USR şi Ed. Cartea Românească

Manuscrise noiciene
de Gabriela Gheorghişor

Gaudeamus la Craiova
de Gabriela Gheorghişor

Concurs de dramatizare

Revista revistelor

Odiseea unui jurnal
de Gabriel Dimisianu

Uitarea şi obsesia memoriei
de Nicolae Prelipceanu

Versuri
de Gabriel Chifu

Întâmplări imaginare pe străzile bucureştiului
de Constantin Abăluţă

Jurnalul unui eminent universitar
de Adrian Popescu

Pornind de la Ionesco
de Nichita Danilov

Dreptul la timp al lui Ioan Radu Văcărescu
de Dumitru Chioaru

Pagini de jurnal (1)
de Gheorghe Grigurcu

Mai mult decât un critic
de Gabriela Gheorghişor

Despre exil şi nu numai
de Ioan Lascu

Splendida menajerie
de Constantin M. Popa

Mai departe ... şi mai încet
de Ştefan Vlăduţescu

Spiritul poeziei
de Florea Miu

Drumul poetului
de Mircea Moisa

Şansa şi restul gândirii
de Ion Hirghiduş

Mircea Cărtărescu în limba italiană
de Margareta Dumitrescu

Clasicism, romantism, artă creştină (I)
de Florin Caragiu

Existența reloaded
de Paul Aretzu

Căderea în cer
de Bucur Demetrian

Mâinile
de Elda Grin

Dintr-o haltă părăsită
de Cassian Maria Spiridon

Prostia la origini. Prometeu şi Epimeteu
de Ion Militaru

Poeme
de Petruț Pârvescu

Desprinderea de clasici
de Jean Băileşteanu

Pașii mici ai istoriei
de Nicolae Firuleasa

A fost o lume…
de Ion Floricel

Matei Vişniec – Teatrul scurt
de Toma Grigorie

Comunismul în fustă
de Mircea Ghiţulescu

Dimitrie Vârbănescu - schiță de portret
de Cătălin Davidescu

Ratarea noastră cea de toate zilele
de Horia Dulvac

Poeme
de Miruna Mureşanu

„Operele lui Constantin Brâncuşi nu ajută cu nimic la edificarea socialismului în România!“
de Felix Sima

Demers de excepţie al cercetătorului Cezar Avram
de Romulus Preda

Versuri
de Iulian Caragea

Japonia: ritualuri de sfârşit şi început de an (I)
de Ruxandra Mărginean Kohno

© 2007 Revista Ramuri