Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








„Ce citeau, cum citeau” locuitorii secolului 19

        Dania-Ariana MOISA

...Voltaire și Fénelon cu al său Télémaque, Mérimée și Jules Verne, Florian și romanțuri melodramatice, Werther și Arghir, Amintiri din copilărie, Mihai Verneanu ori Novele din popor..., după caz, într-o „lectură de identificare”, „resimțită ca singura demnă de carte și de viață deopotrivă”, ficțiunea nefiind încă „o noțiune prea limpede”. (Ioana Pârvulescu, În intimitatea secolului 19), iar ambiguitatea literaturii, o himeră.

Mișcarea ideilor. Protagoniștii

După 1865, se produce mare agitație pe scena vieții culturale, literare. Societatea Junimea, D-l T.L.Maiorescu (sau, după caz, Majorescu) își propun impunerea direcției noi. Adică? Schimbarea din temelii a lucrării înaintașilor, condamnarea formei fără fond, recursul la adevăr. Consecința? Dacă școala e proastă, trebuie desființată, dacă Universitatea (la 1866) este socotită inutilă (deși fusese la 1864!) comparativ cu învățământul primar, trebuie încurajat ultimul în detrimentul celei dintâi, dacă poezia trebuie să se exprime pe sine, Bolliac, Mureșanu trebuie alungați... Vocația de întemeietor este manifestă la Maiorescu, neîncrederea în temeliile predecesorilor, aidoma, deși, până la urmă, paradoxal, „Sub orice construcție pe care o începem, bănuim „un zid părăsit/și neisprăvit.””(Nicolae Manolescu, Contradicția lui Maiorescu). Cei care ripostează la provocările maioresciene sunt, în primul rând, colaboratorii Revistei contimporane (Nu sunt excluși cu ton temperat ori privat câțiva junimiști). V.A.Urechia desfide pretenția lui Maiorescu de a se defini spirit cristalizat și statornic, condamnând fluctuanța opiniilor, nevoia demolării, tonul apodictic. Dar „Ideile false sunt, câteodată, la fel de fertile ca cele drepte”, longevitatea erorilor mergând mână-n mână „cu fecunditatea lor”(Alexandru Dobrescu, Detractorii lui Eminescu), incitând la o înțelegere mai adecvată a procesului de formare a civilizației și a culturii române. „Cu simțul altitudii intelectuale, al limbii, cu câteva principii mărginite, dar sănătoase” (G. Călinescu), Maiorescu promovează „infailibil aproape toate valorile vremii”. Inclusiv pe Eminescu. Remarcându-i în Direcția nouă defecte reproșate și de alții („iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate, până acum așa de puțin format”), calități înscrise în gustul contemporanilor: farmecul limbajului, o concepție înaltă, iubirea și înțelegera artei antice, criticul îl așază totuși imediat după Alecsandri. Cultura solidă maioresciană știa că geniul nu creează după legi prestabilite, ci chiar în răspăr cu ele, că imaginile, viziunile nu sunt țesături cu topică inteligibilă firesc, că limba poate fi „siluită” (nu e departe arbitrarul semnului lingvistic). Citite astăzi, interpretările lui Petru Grădișteanu, Gr. Gellianu, Rienzi sunt aproape înduioșătoare în naivitatea inadecvată a scriiturii/receptării. Poeme (Afară-i toamnă), versuri întregi (din Egipetul) sunt încriminate pentru devianță morfosintactică și prozodică; altele, prin sfidare a comportamentului realist. (Cum să o sărute în creștet Zburătorul pe fata de-mpărat?). Se concede existența unor versuri izbutite. Dar unde sunt compozițiile militante, clocotind de triumful vieții? De unde pesimismul capabil a ucide în tinerele vlăstare orice apetiție vitală? Chiar și „veselul” – amuzant! Se impune epitetul! – Alecsandri e sancționat pentru câte un vers. Evident: literatura și viața nu s-au despărțit. E o texistență sui-generis.

Contestatarii

Încă învăluit de mrejele poeziei sociale, urmându-l pe Hasdeu cel de odinioară, Macedonski vorbește de lipsa de talent a lui Eminescu, de transformarea lui într-o legendă. Afirmațiile: „Nu, niciodată lipsa de entusiasm, difusiunea de stil, lipsa de fond pasional, obscuritatea nu vor simbolisa decât maladivitatea sau ignorantismul.” se fac ecoul aserțiunilor hasdeiene: „Că umbra e tot umbră, oricât ar fi de lungită și lărgită; că deificarea lui Eminescu a ajuns ridicolă și este în preziua de a plesni ca broasca din fabulă, că niciun fetiș nu durează...”. Într-un singur punct se absolvă Macedonski: Epigrama nu-l viza pe Eminescu. Atât. În judecata critică se crede infailibil.

Câteva polemici

În epocă, spiritele sunt destul de încinse, ascendența - hăcuită, urmașii - trimiși la colț, etnia românească - apoteozată.

D-l. Nicu Xenopol răspunde ironiilor criticului de la „Timpul” generate de articolul său dedicat volumului Novele din popor de Ioan Slavici. Stupoarea tânărului este mare, mai ales că domnul Eminescu îi împărtășește ideile.

Eminescu răspunde tăios, justificându-se. A atacat în d-l D.N.Xenopulos „defectele înnăscute ale rasei, cari nu se pot schimba” și care, netemperate, devin „stricăcioase”. Adeptul lui Taine vede în d-l. Xenopulos reprezentantul unei promiscuități etnice suprapuse poporului român, împiedicându-l „a da espresie ființei sale proprii”. Eminescu sfârșește printr-un elogiu al românului cunoscut cândva („inteligență caldă și deschisă adevărului”, „francheță de caracter”, „onestitate”) și devenit abjectul actual (articolul „Ca la noi la nimenea”). Cu certitudine, prezentul îl nemulțumește pe Eminescu.

Concluzii

Acestea sunt câteva dintre nervurile cărții lui Alexandru Dobrescu, Detractorii lui Eminescu (Editura Floare Albastră, București, 2006). Într-un studiu introductiv aplicat, limpede, autorul definește obiectul întreprinderii sale: detractorul, adică persoana „pentru care negația răspunde în principal unor trebuințe psihologice. ” deoarece orice detractor cu argumente devine critic. Demonstrația continuată de-a lungul volumului este făcută prin apelul la mentalul – cultural, literar – specific epocii vizate, la capacitățile intelectuale, atitudinale desfășurate de polemiști. Superioritatea lui Maiorescu, chiar când ideile sunt false, este în afara oricărei discuții: „Siguranța imperturbabilă a acestuia, tonul de o strivitoare altitudine, aerul de magistru constrâns a-și pedepsi ucenicii nesilitori trimițându-i la colț nu se clatină dinaintea logicii și a bunului-simț.” Și „Ca să te menții pe propriile picioare în fața unui adversar de felul lui Maiorescu, trebuie nu doar să dispui de armele lui, dar și să le mânuiești cu priceperea lui.” Privirea obiectivă asupra mentorului Junimii ar fi dorită de Alexandru Dobrescu, mai ales că n-ar fi prin nimic coborâtoare.

Alteori, Alexandru Dobrescu inserează articole, contraarticole, surprinzând suflul epocii, vârtejul afectelor. Sau pune accentele potrivite. Echivalării Gellianu – Anghel Demetriescu îi răspunde printr-un discurs contraargumentativ, ce creionează și personalitatea profund discretă, inteligentă și comprehensivă a ultimului. Competent, Demetriescu cere o cercetare riguroasă a poeziei eminesciene, pe tonul de relativitate sceptică a celui ce știe că nimic nu-i nou sub soare. Alexandru Dobrescu scrie parcă un soi de critică atașantă, repudiată în foiletoanele de altădată. Demonstrația este cumpătată, oprindu-se la fiecare nivel, construind din articulații ideatice, stilistice profilul autorului de text. Pe o pânză în pericol a fi sfâșiată de săbii, paginile menite a îndrepta o injustiție invită la o perpetuă interogație, firească, fără părtinire.

Cartea lui Alexandru Dobrescu se citește cu plăcere, dar și cu uimirea stârnită de forța/fragilitatea ființei umane.

Nr. 1/2008
Nominalizãri pentru Premiile Uniunii Scriitorilor pe anul 2006

Douã zile la un castel din Polonia, o zi la Dresda
de Gabriel CHIFU

dumnezeu la abator
de Anton JUREBIE

Dimoviana
de Dan CRISTEA

Din jurnal (1992)
de Gabriel DIMISIANU

Dupã un faliment (IV)
de Alexandru GEORGE

„Viata Româneascã“
de Florea MIU

Memoria provizorie
de Nicolae PRELIPCEANU

Academia de pe Gianicolo (II)
de Adrian POPESCU

Versuri
de Ion Maria

La portile Orientului
Daniel Cristea - Enache

Festivalul Comediei Românești
Mircea GHITULESCU

Etnicul românesc și ideea europeană
Ionel Bușe

Matei Vișniec Scenografia așteptării
Iulian BOLDEA

Matei Vișniec
Iulian BOLDEA

Către nemurire
de Horia GÂRBEA

poeme nouã
Mihai ENE

„Trecutul nu trebuie uitat….”
Sonia CUCIUREANU

Funigei
Julio CORTAZAR

Încă o dată, clasic și modern
Ioan LASCU

Romanul neîntâlnirilor
Gabriela GHEORGHISOR

Rocambolescul în haine postmoderniste
Gabriel COȘOVEANU

Carte de recitire
Bucur DEMETRIAN

Nepieritoarea utopie a poemului
Paul ARETZU

Poezie dintr-un întuneric luminat
Luminița CORNEANU

„Ce citeau, cum citeau” locuitorii secolului 19
Dania-Ariana MOISA

Inspirat de heruvini
Geo VASILE

Ipostaze creatoare
Petre CIOBANU

Câteva impresii ale unui cititor meloman
Mircea MOISA

Arta de a fi discipol mereu
Paul ARETZU

Alexandru Păsat

Un poet al câmpiei
Bucur DEMETRIAN

Mihail Sebastian – magia paginii și a condeiului spornic
Henri Zalis

Sub semnul melancoliei
Florea MIU

Literatură și istorie la Thomas Babington Macaulay
Victor Olaru



© 2007 Revista Ramuri