Când spunem ritual, ne gândim la cel cu semnificaţii religioase: cum ar fi, la noi, la creştini, botezul, nunta, înmormântarea, Paştele, Craciunul. Dar ritualul acoperă şi sfera vieţii sociale: activităţi repetate într-un anume fel, într-un anume moment, cu o anumită semnificaţie. Viaţa în Japonia are un aspect ritualizat, mai ales în anumite momente ale anului, cum ar fi perioada numită la noi Sărbătorile de Iarnă.

Desigur, vom observa şi în Japonia ritualuri religioase în această perioadă a anului: japonezii merg, în general, pe 1 ianuarie, la templele budiste sau shinto. Dar, pe lângă acest aspect religios, sfârşitul şi începutul de an în Japonia implică o serie de ritualuri sociale.

De exemplu, în decembrie se scriu nenga jo, cărţile poştale de Anul Nou, ca cea de mai sus. De cele mai multe ori, ele cuprind simbolul anului care urmează, după calendarul chinezesc. Mai sus este un şoricel, simbolul anului 2008. Apoi urmează o mică urare de Anul Nou: ne bucurăm de venirea primăverii. Se exprimă mulţumiri pentru ajutorul şi cordialitatea manifestate de destinatar faţă de expeditor în timpul anului trecut şi se adaugă şi câteva gânduri despre ce a însemnat anul care se sfârşeşte pentru expeditor. Aceste cărţi poştale erau, tradiţional, scrise de mână, ca şi cea din fotografie, dar, odată cu dezvoltarea computerelor şi a imprimantelor, se scriu la computer şi se adaugă, după gust, şi o fotografie a familiei. Există posibilitatea de a cere, la fotograf sau la firme specializate, să ţi se imprime un anume număr de cărţi poştale cu un anumit design, contra cost. Astfel, se rezolvă problema menţinerii relaţiilor sociale, fără a consuma timp. În familia noastră se trimit anual în jur de 150 de nenga jo. Noi ne bucurăm să le cumpărăm de la poştă, să ne gândim cum să le scriem, dacă să folosim ştampile cu simbolul animal al noului an sau să imprimăm prin computer o fotografie reprezentativă pentru anul trecut; tot acest timp petrecut cu pregătirile este o bucurie. Recunosc, însă, că eu, înainte de a mă căsători, am apelat şi la serviciile firmelor specializate. Nenga jo se pun la poştă până pe 25 decembrie – acolo se sortează şi se păstrează până pe 1 decembrie, când sunt introduse în cutiile poştale ale fiecărei case.

Oraşele se iluminează, ca şi la noi. Pe lângă Moşi şi reni, brazi artificiali şi steluţe, putem observa o lume feerică desprinsă din basme sau din lumea Disney: caleşti trase de cai (pentru prinţese?) sau structuri sub formă de casă, (castel?), elefanţi roşii.

Decembrie este o lună în care cei ce lucrează sunt foarte ocupaţi cu diversele operaţii pe care le fac firmele la încheiere de an. Pe lângă serviciu, ei iau parte la numeroase bonen-kai (petreceri pentru a uita anul ce se apropie de sfârşit). Femeile se ocupă de osoji (marea curăţenie).

Să începem cu osoji: deşi femeile japoneze casnice se ocupă zilnic de curăţenie, sfârşitul anului prilejuieşte o incursiune in zonele mai puţin întreţinute de obicei: se spală geamurile, se curăţă filtrele de la aerul condiţionat şi de la hornurile electrice de la bucătărie, pereţii din jurul aragazului, masca de pe contoarul de electrică, stativul în care este înfiptă maşina de spălat, sitele de la geamuri. În rest, este curat, dar se repetă acţiunile pe care gospodinele le fac aproape în fiecare zi: se trage cu aspiratorul şi se şterge praful de pe obiecte în toată casa; covoare nu prea sunt (şi chiar dacă sunt, se aspiră, nu se bat), podelele fiind fie de lemn, fie de tatami (rogojini împletite din paie de orez): pe ele se merge desculţ sau în ciorapi/ papuci; se spală deci podelele de lemn cu şerveţele umede speciale şi se îngrijeşte tatami cu o rolă (ca cea de pictat pereţii, doar ceva mai mică) pe care este înfăşurată hârtie lipicioasă: ea adună toate impurităţile, după care este ruptă şi aruncată la gunoi, rămânând proaspăt un alt strat de hârtie, pe pricipiul hârtiei igienice; se spală baia, ca întotdeauna. Toată casa străluceşte. Nu este numai o plăcere de a vedea totul în ordine şi nu este nici numai o presiune socială de a respecta un obicei. Este o activitate legată profund de sentimentul japonez de purificare (hare): trebuie pregătit spaţiul sacru pentru venirea Zeilor Anului Nou, toshigami.

Purificarea este şi spirituală: luna decembrie este dedicată aşa-numitelor bonen-kai: colegii din acelaşi departament de la o firmă, colegii de la aceeaşi firmă, grupurile de prieteni legaţi de diferite hobby-uri, cunoştinţele făcute pe linie de serviciu, absovenţii aceleiaşi şcoli (de obicei, liceu sau universitate), profesorii şi elevii lor (de obicei, de la universitate), toate aceste grupuri se întâlnesc fiecare la o masă în oraş unde închină pentru a uita tot ce nu a fost plăcut în anul care se încheie. Curăţirea minţii. O singură persoană, dat fiind că, ajungând la maturitate, face parte din mai multe grupuri, ia parte la mai multe bonen-kai, singură, fără soţ (soţie) şi copii. Se mănâncă, se bea mult. Unii se îmbată, fiindcă se dă noroc cu bere, după care se trece la sake (în acest anotimp, de cele mai multe ori cald, atsu-kan), whisky, cocktail, uneori vin. Nici a bea cu colegii sau prietenii nu este ceva ce ţine doar de Anul Nou, ci este un mod de a socializa practicat de-a lungul întregului an, dar acum se revăd şi petrec împreună şi persoane care nu s-au întâlnit de mult, sau persoane care, chiar daca lucrează împreună zilnic, nu se duc de obicei la un pahar după serviciu.

Bonen-kai sunt un prilej de a relua şi de a consolida legături, parteneriate. Sunt o reafirmare a diverselor comunităţi cărora individul le aparţine. Individul, în Japonia, nu este singur, ci o piesă în diverse jigsaw-puzzle. Aceste bonen-kai nu se refuză (indiferent de sentimentele personale faţă de ceilalţi membri ai grupurilor), fiindcă nimeni nu vrea să fie considerat un neintegrat, un lup singur, ippiki okami, cum spun japonezii. Viaţa aduce oamenii împreună în procesul de educaţie şi de muncă, în petrecerea timpului liber (japonezii practică diferite sporturi sau arte), iar între cei care se cunosc astfel se stabileşte o legătură, în japoneză en, care trebuie stimată şi întreţinută prin astfel de sărbători, indiferent de sentimentele personale.