Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Un neloc unde eu scriu

        de Ioan Lascu

OCHIUL APRINS

Iar am vorbit cu pasărea

Şi ea m-a privit cu un singur ochi

S-a sprijinit într-o aripă

Să nu cadă pe o margine a văzduhului

De-a dreptul în fereastra mea

Larg deschisă prin ochiul meu aprins

Gata de flăcări şi fulgere

În fumul zborului ei.

Iar am privit pasărea

Cu un ochi aprins şi cu celălat îngheţat şi nins

Şi ea a mai zburat o dată

Prin fulger şi prin zăpadă

Să ajungă să-mi ciugulească din inimă.

Iar am chemat pasărea şi ea a plâns

De inima-i singură şi a mea

I-a căzut o lacrimă de pe aripă şi m-a stins

Apoi m-a înconjurat cu ea.

Cum poţi să spui că dacă în această clipă

O pasăre nu va cânta

Poetul şi Călăul vor muri îmbrăţişaţi

Pur şi simplu, aşa şi aşa.

A CÂTA VENIRE

Va veni o vreme în care vor zbura munţii

o lume schimbată în care timpul va sta pe loc.

Va veni o lume în care munţii zburători

vor trece repede peste un timp de piatră

care va conţine vieţile noastre.

Va veni o vreme în care mările vor râde în hohote

în vântul nemişcat

care va conţine respiraţia mea.

Va veni o lume înaltă ca abisul

porţii către lumea de dincolo

ca şi acum himeră nelocuită

ce va conţine neantul din mine.

Va veni o lume cu aripi la vedere

în care toţi vor zbura pe loc.

 

LUI HENRI MILLER

Totul curge deodată cu timpul care curge,

totul curge deodată prin cuvintele care vorbesc singure,

cuvinte schizofrenice închise într-o cutie de aur,

într-o cutie de piatră fără fisuri.

Singur pe muntele pleşuv al ultimului secol

hoinarul monologa despre murdăria din el.

Singur alături de ceilalţi singuri,

fugarul vorbea în burta oraşului,

cu haznalele, cu canalele colectoare,

cu bordelurile de pe malul fluviului,

apoi dormita singur vreo zece ani în hoteluri sordide

şi număra frumuseţile clipelor,

înainte de amiaza fiecărei zile pierdute.

Dar cum să câştigi timpul decât măsurându-i mizeriile

cu propriul tău mormânt.

INKA

Acolo unde numerele se scufundă

în propria rumoare,

acolo unde cântă corbul Inka,

acolo unde numărul devine străveziu,

acolo se sfâşie bărboşii corbi Inka,

acolo se împart caii şi inelele,

acolo în sunete de violoncele

Marele Inel încinge, ca vântul, Marele Cal.

Acolo numerele au zdrobit caii

şi i-au îngropat sub steaua

de la începutul lacurilor.

Acolo şi caii şi lacurile se îngropau

şi te mai miri de ce se putea face,

de ce se putea şti.

Nici de numărat nu se ştia în unele nopţi,

numai de vânturi şi de corbul Inka,

de lacuri şi de cai fantomatici

şi de cele mai fine stele.

Şi nu le-am văzut niciodată

cu toată această meteorologie

a numerelor şi a umbrelor de cai.

A umbrelor de corpuri încarcerate.

A urmelor de ploaie în lacuri.

ALTUNDEVA

Aş vrea să-ţi strâng mâna,

Aş vrea să-ţi strâng inima,

Aş vrea să-ţi cânt sub formă de carceră

Goală, care te înconjoară,

Aş vrea să-ţi amân patosul nervurilor tale nefaste

Aş vrea să-ţi ating umbra.

Aş vrea să te iau cu mine în umbra mea,

Să te văd atunci când umbra nu se vede,

Aş vrea să-ţi iau partea din întuneric

Şi din ziua de iarnă fără soare.

Aş vrea să urci cu mine

Acolo unde nu se vede nimic.

ÎNCĂ O ARUNCARE DE ZARURI

A privit luna şi a refuzat noaptea

A pândit gândul care-i mergea pe urme.

A tras perdeaua în faţa vântului.

De când nu se auzise era umed în jur,

era galben, era vâscos –

Fusese o zi întretăiată de respiraţia grea

A saurienilor duhnind prin mlaştini verzui,

o zi a orbului ce nu nimerise

intrarea de altădată în curtea pustie

unde el plângea pe înfundate.

În locul de plâns nu poate să intre

decât cel ce şi-a pierdut urma.

E încă verde mireasma trecutului

Iar timpul îi dă târcoale

Mergând pe vârfurile copacilor.

Un discurs aleatoriu şi surpriza

altei lumi, până atunci ascunse.

Un neloc în care eu scriu,

îi crestez scoarţa cu mâna mea.

O METAFIZICĂ A SOLDATULUI

Mi-am pus viaţa în raniţă,

Katiuşa, Katiuşa,

Te sărut ca o ventuză pe gurile tale de foc,

Katiuşa, Katiuşa,

Eşti întoarsă spre vântul dinspre care bate moartea.

De câte ori te sărut cu foc,

îmi caut viaţa în raniţă

şi dau ba de o sticlă goală de votcă,

ba de o ţeavă goală de flaut,

ba de şuierele gurilor tale de foc,

Katiuşa, Katiuşa,

Ruina ruinelor,

Putreziciunea putreziciunilor.

Katiuşa, Katiuşa,

mi-am pus viaţa în raniţă

şi alerg topit de dragoste

pe urma gândurilor tale care carbonizează,

pe urma gurilor tale care mă apără

de frica de a iubi moartea.

Katiuşa, Katiuşa,

Ştiam că bărbaţii ca mine

se căsătoresc în general cu femei,

dar atunci când tu eşti de faţă

bărbaţii se căsătoresc în general

cu generali.

POVESTE DE IARNĂ

Îi plăcea să privească pe fereastră.

Jos era iarnă.

Era o noutate

veche de când venise

el pe lume.

Iarna era mai veche decât el,

iar lumea era mai veche decât iarna.

Unele lucruri sunt mai vechi decât altele.

Unii copaci sunt mai vechi decât alţii.

Unii au putrezit, alţii n-au răsărit.

Tot aşa şi cu iernile. Şi cu lumile!

Era vechi de când lumea…

Dar cine, ce? Iarna, copacii, frigul?

Lui îi plăcea să privească pe fereastră

în jos.

Acolo era iarnă.

Copaci în miezul frigului.

Frig în miezul lumii.

Privirea lui în miezul iernii.

ŞOAPTE

Aţi auzit că el era privit de îngeri.

La început îngerii vin la noi fără să ştim.

Pe urmă, aflăm şi vrem să-i vedem.

Dar, din apropiere sau din depărtare,

îngerii continuă să ne privească.

Ştim asta, abia mai târziu.

Este confesiunea noastră, atâta tot.

Este şi a lui, se aude?

Câteodată îngerii se văd.

Se văd când povestim despre ei.

Ca atunci, sub marginea mesei lustruite de lemn,

din „casa mare”

când el vorbea cu musafirii nevăzuţi.

Erau cei chemaţi.

LOCUL

Unde se aud câinii sunt şi oamenii.

În jurul marginii lui

era un sat.

Cum adic㠄în jurul marginii lui”?

Marginea lui era în jurul lumii.

În jurul lumii lătrau câinii.

EXISTĂ ŞI ESTE

Aureliei

Există o mecanică a zilelor.

Trebuie să ne supunem ei

dacă nu vrem să

ne ardem pe nervi.

Este ca şi când

tu strigai, cu spatele la mine,

în somn.

Este ca şi când,

tu dormeai ca o crenguţă ruptă,

pe un acoperiş,

în miezul zilei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

POVESTE DE TOAMNĂ

Scoteam cartofi, cu mama,

într-o seară răcoroasă de toamnă.

O răcoare ne învăluia

de mătase.

Ne bucuram de rodul negricios

pământesc

în răcoarea

unei seri de septembrie, pe sfârşite,

când zgomotele oraşelor sunt mai catifelate.

Când toamna abia sosită se preface

că-şi uită tristeţea.

Nr. 04/2010
Şedinţa Comitetului Director al U.S.R.

Lansare de carte la Craiova
Gabriela gheorghisor

Evocare Romulus Diaconescu

Marin Sorescu în documente şi scrisori inedite
Florea Miu

Revista revistelor

Pagini de jurnal (II)
de Gheorghe Grigurcu

Modele morale (I)
de Adrian Popescu

Versuri
de Gabriel Chifu

Din jurnal (2003)
de Gabriel Dimisianu

Anul trecut la Paris
de Nicolae Prelipceanu

Formula personală a lui Romulus Bucur
de Dumitru Chioaru

Istoria are mereu nevoie de sînge
de Nichita Danilov

Feţele nesfârşite ale poeziei
de Paul Aretzu

Monografia străzii Mântuleasa
de Gabriela Gheorghişor

De la Est La Vest
de Daniela Firescu

Drumul spre Emaus
de Bucur Demetrian

Misterul simplităţii
de Bucur Demetrian

Evoluţia sfârşitului continuu
de Constantin M. Popa

Povestiri din „mica istorie”
de Constantin M. Popa

Partea de umbră a cuvintelor
de Florea Miu

Cum s-a impregnat modernismul de psihologie
de Ştefan Vlăduţescu

Cum s-a impregnat...
de Ştefan Vlăduţescu

Rugăciunea inimii, antidot la teroare
de Luiza Barcan

Note de lectură
de Dumitru Botar

Peştele pe uscat
de Marian Drăghici

Poezie
de Cassian Maria Spiridon

Poezia generaţiei 80
de Mircea Bârsilă

Un neloc unde eu scriu
de Ioan Lascu

„Nu îl cunosc pe acest om!”(I)
de Ion Militaru

Marea iubire
de Maria-Gabriela Constantin

Clasicism, romantism, artă creştină (II)
de Florin Caragiu

Lili Pancu – o viaţă dedicată artei
de Cătălin Davidescu

Poeme
de Nicolae Petre Vrânceanu

A fost o lume…
de Ion Floricel

Cadou de ziua lui Putin: asasinarea jurnalistei Anna Politkovskaia
de Romulus Preda

Japonia: ritualuri de sfârşit şi început de an (II)
de Ruxandra Mărginean Kohno

© 2007 Revista Ramuri