Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Articolul 96 (fragment)

        de Horia Gârbea

Să fii ministru? Ei şi? De interne? Ce mare scofală? Cîţi au fost, cîţi au trecut, tra-la-la, vorba cîntecului... şi lumea i-a uitat. Da-da! Nu-nu!

Ei, dar să fii ministru, şi de interne, să visezi anonimatul şi pensia grasă şi să-ţi vină asta pe cap. Da, pe capul tău s-a pus, ca o cioară pe capul unei statui. Şi la fiecare trei minute, fleoşc, un găinaţ pe capul ăsta, încărunţit, ridat, cretinizat. Ah, ce ţi-ai mai plînge de milă Telule, ce-ai mai invoca o clauză de minte slabă, dacă n-ai avea un pic de putregai la inimă care îţi spune că e o justiţie în cer şi o dreptate pe lume, că poate e ceva pentru care meriţi să plăteşti într-o zi cît pentru o viaţă.

Că Dumnezeu, Telule, nu ştie de treburile tale meschine, la el nu ţin chestiile astea că ai avut copii, că trebuia să le dai să mănînce, să-i duci la studii înalte, să le iei maşini şi vile. Dumnezeu, Telule, dacă nu cumva şi Dracul, nu ştiu de problemele tale reumatice, nici de alea cu fiscul şi cu declaraţiile de avere trase din condei, că la ei te prezinţi despuiat, gol, Telule, cum gol a fost Adam lîngă Eva goală, gol cum ai stat şi tu în pat cu o calmucă de toată ziua şi încă din ordinul nevestei. Păi nu e, ministrule, un păcat şi preacurvia? Chiar făcută cu voia şi dispoziţia nevestei. Este! Poţi să acuzi o hienă de profanare? Poţi!

Şi atunci ce-ţi rămîne cînd auzi ce auzi? Să ţi se zbîrlească părul, să te uiţi prostit la urangutanul prezidenţial care miroase în acest cocoloş de mister o afacere de bani uriaşi, de miliarde de dolari, de sute de miliarde. În timp ce tu nu simţi decît o putoare de toată ziua şi nu vezi decît un fundal maro pe care l-ai mai zărit doar în adolescenţă, la un căcat de lîngă gardul grupului şcolar „Stăruinţa”. .

Şi scrii ca prostul întrebări pe genunchi în maşina care te duce pentru a doua oară, fără girofar, aşa e ordinul, discret te duce, la stăpînire. Scrii întrebări pe genunchi în maşină, Telule, ca să arăţi că te-ai gîndit la ceva, că nu degeaba n-ai dormit acasă ca să nu scapi vreo vorbă familiei. Notezi acolo ca un prost: ce le spunem americanilor? Ce vor zice americanii? Ce le spunem ruşilor? Ce vor spune ruşii? Ce facem cu cei care ştiu? Ce le spunem celor care nu trebuie să ştie? Ce facem cu presa? Ştie ceva Cozian? Îi spunem dacă nu ştie? Îl cumpărăm? Îi spunem şi apoi îl cumpărăm? Cu cît îl cumpărăm? Şi alte zeci de întrebări pe care e timp să le scrii pentru că stai în trafic ca boul pentru că nu ai sirenă şi nici n-ai voie să vii la palat în urlet de sirene. Vii tăcut, vii pîş-pîş, devorat de o cireadă de hemoroizi.

Auzi în jurul tău vorbe şi după o oră sensul începe să-ţi scape, cum făceai şi în liceu, ministrule, internule, în liceul în care ai fost la internat şi care acum se răzbună din toate puterile. Degeaba studiile superioare, degeaba demnităţile, fundamental nu vei fi decît elevul liceului submediocru şi agro-tehnic din care ai ieşit. Abia acum eşti conştient de asta, dar tot e bine, e şi asta o penitenţă. Te simţi elevul intern hăituit de profesorul de acţionări şi automatizări de la ora căruia fugeai de frică şi ca să faci o labă la budă, pe care o făceai tot de frică. Aşa se ajunge om, ai spus, la întîlnirea de 20, de 30 de 40 de ani în care colegii te lingeau: domnule ministru în sus, în jos, în breb cu satelitul.

Auzi vorbe în jur, a devenit un zumzăit inform. Apoi auzi clar vocea preşedintelui cînd toţi au tăcut.

— Vreau să merg şi eu să văd. Să pipăi.

Nu se poate să ţi se întîmple tocmai ţie.

— Ministrule! Telule, dormi?!

— Nu, să trăiţi, spui, ridicol ca la armată.

— Măsuri. Cere măsuri. La noapte plecăm. În trei ore sîntem acolo. A doua zi inaugurăm... ceva.

— Centrul culturii populare şi olăritului! sare hidropicul de la informaţii. Sînteţi invitat. Nici nu speră ei...

— Foaaaarte bine. Cultură, olărit, nu află nimeni. Nimeni!

Trebuie să te ridici şi să spui.

— Nimeni!

Apoi spui cu şovăială...

— Dar oare e prudent... dumneavoastră... ştiţi...

— Ştiu! urlă bossul, neprotocolar prima oară. Ştiu, şuieră el, uruie el din vocea pierdută. Odată în viaţă, înţelegi? E poate singura dată în viaţă şi nu pot să scap ocazia. Înţelegi? Şi, vorbind în şoaptă, discreţie... Discreţie... Apoi urlînd:

— Secret! Secret de stat!

*

La ora 5.46 am fost anunţat în cască despre faptul că autoturismele din convoi s-au reunit la punctul numit Scoarţa. Am cunoscut faptul că au ajuns pe drumuri diferite, după dispoziţii. Am cunoscut că se va veni cu autoturisme, fiind interzisă ridicarea în aer a elicopterelor pe raza judeţului, din motive de confidenţialitate.

La ora 5.53 am dat consemnul trupelor din încercuirea exterioară. La 5.57 s-au semnalat cele patru autoturisme pe drum şi am dat consemn şi trupelor de interior. Am procedat la deschiderea porţilor pe împrejmuirea unu, partea de est. La 6.01 persoanele oficiale au trecut de împrejmuirea unu, prezentîndu-se onorul, apoi imediat am fost prezent la raport şi am raportat că obiectivul este gata pentru vizită. Nu am primit nici o observaţie verbală. Am deschis împrejmuirea doi, uşa de est. Am dat dispoziţie la împrejmuirea trei şi am observat cum, la 6.06, persoanele oficiale au trecut în interiorul împrejmuirii trei, cu camuflaj. Nu am putut observa din cauza împrejmuirii cînd au pătruns în incinta acoperită, dar cred că era 6.07 sau 6.08, distanţa fiind mică. Luminozitatea era bună, soarele încă nu răsărise, dar era lumină. Nu am aprins proiectoarele întrucît acesta a fost ordinul.

Apreciez că evenimentele s-au produs în jurul orei 6.25.

*

Preşedintele se holbă ca un guvid strîns de burtă. Ceilalţi tăceau. Le era frică. Nu semăna cu nimic omenesc.

— Nu seamănă cu... şopti Telu, ca pentru el. Îşi aminti ca prin vis că abia acum cîteva ore călătorise cu personalul de Lindiceni şi se simţise nedreptăţit. Acum frigul fricii îl muşca de săculeţ şi ar fi vrut să fi rămas acolo, cu proasta, ca proasta…

— Cu ce vrei să semene? glumi amărui trilobitul prezidenţial.

— S-a mai intrat.

Nu era o întrebare. Prezidentul ştia că s-a mai intrat.

— Intru eu primul, mai zise.

Tăcere. Nimeni nu mai avea pene în tîrtiţă.

— Veniţi şi voi după mine, zise el, aproape chicotind, şi atunci Telu, consilierii şi ăl de la apărare înţeleseră că trebuie să intre. Hai că e loc, îşi făcu oarecum curaj stăpînitorul, simţind că e nevoie să-şi facă.

Cei doi generali stăteau smirnă lîngă trepte. Trepte mici, ca pentru pitici.

Un ou uriaş de aluminiu. Inert. Nici o lumină, nici o sclipire. Doar soarele care începea să se arate mai arunca o lumină în aer, atingînd ferestrele meşteşugite ale cortului uriaş, ferestre prin care lumina putea pătrunde, dar privirea ioc.

Treptele, rotunjite, inegale, parcă scurse spre pămînt, coborîte ca o coajă spartă a acelui ou. Dar ce ou? Puţin şui, asimetric în toate, înăuntru, şi totuşi perfect pe exterior.

Cu paşi de pitic, preşedintele urcă scările şi intră în singura încăpere a miezului. Ceilalţi, după el, grăpiş, ca bastarzii de focă. Al apărării rămase afară mormăind, pentru ceilalţi, dar prea încet ca să-l audă cineva:

— Poate nu e loc.

Nimic. Nimic înăuntru. Te aştepţi la butoane, la ecrane. Nimic. Acelaşi interior şui, asimetric în toate. În jur, pe circumferinţă, un fel de tejghea neregulată, crescută ca din pereţi. Culoarea fildeşului îmbătrînit, cu vinişoare cafenii. O tejghea pentru pitici, le venea oamenilor noştri cam în dreptul genunchilor. Umflături şi declivităţi, ca o stalactită orizontală, ca un colac de plastilină lipit pe pereţii dinlăuntru. Dar nu lipită, crescută din ei. Nici un singur unghi drept, nici un singur arc de cerc sau vreo suprafaţă conică de ecuaţie cunoscută. Totul ca o pastă închegată la nimereală, fără suduri, fără lipituri, fără colţuri. O butaforie. Podeaua ondulată fără nicio noimă.

Un uter, gîndi preşedintele. E o scobitură anatomică îngheţată într-o clipă. Noi sîntem feţii. Făţii? îşi calculă el expresia.

Telu Coroiu pipăia interiorul care părea din material uşor şi de o duritate de oţel. Nu avea răceala metalului, nici tuşeul amorf al polistirenului, nici lunecoşenia sticlei. Era altfel. Duse mîna la nas şi la gură. Nici un miros, nici un gust.

— De ce ni l-au dat tocmai nouă!? întrebă candid şeful.

— Şi ca să facem ce cu el? completă chestiunea cu voce profundă struţo-cămiloiul.

— Bani. Valorează averi, averi neînchipuite, chiţăi Mişulică unsurosul, lipindu-se cu braţele deschise de un perete, ca şi cum ar fi vrut să-l dezmierde.

Priviră în sus. Nici o sursă de lumină. Totul era cuprins de o lucoare palidă, venită de niciunde.

— Nu e nimic de făcut aici, se gîndi Telu. Cine poate smulge misterul? Şi cu ce preţ? Distrugînd totul? Poţi s-o mai faci la loc?

— Da, zise preşedintele constatativ. Acum m-am lămurit. Adică, explică el, am văzut şi eu cum e înăuntru. Îşi frecă mîinile preocupat. Ce chestie!

— Mergem? întrebă cineva.

Nu răspunse nimeni. Priveau încă o dată de jur împrejur.

Coaja căzută care închipuia uşa cu scăriţă se ridică fără niciun zgomot.

*

Îîîuuu! Cînd îl văzui iar! Mumă! Era mai tîrzîu, mai tîrzîu decît prima oară. Io nu cred că nu-l mai văzu nimeri de data asta. L-o fi văzut careva că era spre zîuă bine. Numai că nu spusără. Nu spusără, tăcură, ştii! Înţălegeţi dumneavoastră! Văzură şi ei că de trii zîle păzeau acolo ostaşii, nimeri nu ştia ce păzăsc. Numai eu ştiam. Da nu spusăi. Eu am zîs că nu spui, nu spui. Cui să spui? Mărin al meu în deal, la cimitir, ăl mic la oraş cu ale lui. Cu ale lui… Ştii? Aşa că ei dacă-l văzură, tăcură, că şi ei bănuiră poate, vezi. Dacă era de la ei de la armată? Da’ eu ştiam ce era. Dracu!

Acu era mai roşu şi parcă era şi mai mare sau unde era mai spre zîuă, mai spre zîuă, ştii. Pă lumină par toate mai mari. Înţălegeţi dumneavoastră! Ei! Şi să ridicasă drept în sus. Io zîc că rupsă la ăia, la militari corturile, tot unde îl ascunsăsără. Asta numai dacă nu i-or fi dat ei drumu, ştii! Să-i fi dat ei drumu’ să scape de dracu. Dacă aşa au făcut, păi bine au făcut, au scăpat dă el anafura crucii lui, Doamne iartă-mă!

Ori o fi trecut pîn ele şi fără să le rupă. Te pui cu dracu?! Îîîîuuuu! Da’ asta n-am mai aflat. Şi să ridică sus, sus bine! Nu bîzîia ori că era departe şi bîzîia încet… Nu mai aud nici eu că nu mai sînt tînără, maică! Tînără nu mai sînt. Ei! Şi era roşu… Roşu. Ca prima dată cînd îl văzui. Şi stătu aşa, sus, stătu preţ de cîteva clipe bune. Parcă să gîndea. Parcă să gîndea unde s-o ia. Păi ce!? Dracu nu gîndeşte crezi?

Şi p’ormă odată o luă spre deal încolo. Iute. Că dacă o lua spre sat… Îîîîuuu! Bine că n-o luă spre sat, zisăi eu în sinea mea. Şi pînă să zîc, să şi duse. Nu să mai văzu. Înţălegeţi dumneavoastră?! Nu-l mai văzui şi cred că nu-l mai văzu niminea. Păi, dacă era dracu’, mai bine că nu-l mai văzu nimeri! Păi? Ce să mai vază la el? Da’ îmi păru rău dă ostaşii ăiaaaa…. Tooooţi… Că îl păzîră săracii trii zile ca pe sfintele moaşte. Ce-or fi mîncat, ce-or fi băut? Ca să păzăşti pe dracu’! Aşa că mai bine că să duse. Înţălegeţi dumneavoastră!

*

Constituţia României. Articolul 96

Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces.

În termen de 3 luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un nou Preşedinte.

(Din volumul Fratele mai deştept al lui Kalaşnikov, în curs de apariţie la Editura Limes)

Nr. 05/2010
Situaţia Casei Monteoru
de Nicolae Manolescu

Lecturi la Institutul Blecher
de Gabriela Gheorghişor

Conferinţe la TRADEM
de Gabriela Ghoergişor

Revista revistelor
de Gabriela Gheorgişor

Lecturi publice
de Jean Băileşteanu

Din Jurnal (1998)
de Gabriel Dimisianu

Pagini de jurnal (3)
de Gheorghe Grigurcu

Versuri
e Gabriel Chifu

Modele morale (2)
de Adrian Popescu

O fi sau n-o fi, aceasta e întrebarea
de Nicolae Prelipceanu

Penitenţă
de Nichita Danilov

Cîmpul minat al poeziei lui Mircea Petean
de Dumitru Chioaru

„Marele eşec” sau contradicţia lui Marino
de Constantin de M. Popa

Primii paşi ai frontierologiei româneşti
de Gabriela Gheorghişor

La porţile Orientului
de Daniela Firescu

În ordinea sentimentelor
de Florea Miu

Istoria a trecut şi pe la Satu-Mare
de Ştefan Vlăduţescu

Daimonul lui Ioan Matiuţ
de Gheorghe Mocuţa

Mistica sterilităţii
de Paul Aretzu

Poezii
de Miron Kiropol

Articolul 96 (fragment)
de Horia Gârbea

Obscuritatea pactului cu lumina, în poezia lui Eugen Bunaru
de Mircea Bârsilă

Dintr-o haltă părăsită
de Cassian Maria Spiridon

Poeme
de Toma Grigorie

Fenomenul Katyn n-a avut loc...
de Ionel Buşe

„Nu îl cunosc pe acest om!” (II)
de Ion Militaru

În căutarea celuilalt
de Gheorghe Dănişor

Poeme
de Petre Got

Poeme
de Anghel Gâdea

Viaţa unui artist
de Antonia Areţu

Poezie şi natură originară
de Florin Caragiu

Mihai Ţopescu şi lecţia sa de anatomie a sticlei
de Cătălin Davidescu

Viziuni, enigme, controverse
de Romulus Preda

Duhovnicia muzicii
de Luiza Barcan

Sala de aşteptare
de Nicolae Radu

Japonia: ritualuri de sfârşit şi început de an (III)
de Ruxandra Mărginean Kohno

© 2007 Revista Ramuri