Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Literatură și istorie la Thomas Babington Macaulay

        Victor Olaru

Istoric, eseist și om de stat victorian, Thomas Babington Macaulay (1800-1859) s-a născut la 25 octombrie la Rothley Temple, Leichestershire, Anglia, fiul unui fost guvernator din coloniile africane, filantrop și militant anti-sclavagist, Zachary Macaulay. Copil extrem de precoce, atras de literatură și istorie, a început să scrie poezie și o istorie a lumii înainte de a împlini zece ani. S-a remarcat ulterior în cercurile de dezbateri intelectuale la Trinity College, Cambridge, începând să publice celebrele sale eseuri literare și istorice în nu mai puțin prestigioasa The Edinburgh Review. În1926 a devenit avocat, iar în 1930 a intrat în Camera Comunelor pe listele Partidului Liberal, unde s-a remarcat prin discursuri parlamentare strălucitoare. Pe lângă activitatea politică, își continuă seria popularelor sale eseuri, publicate în trei volume, în 1853, și intitulate Critical and Historical Essays, a căror apariție a fost precedată de publicarea unui volum de versuri narative, The Lays of Ancient Rome (Cântece despre Roma antică, 1842), în care vădește aceeași strălucire și bogăție coloristică precum în lucrările în proză.

Macaulay continuă să fie activ în politic, îndeplinind diverse funcții importante până la alegerile generale din iulie 1847, când se decide să se concentreze asupra scrisului și adoptă modul de viață mai retras al unui cetățean obișnuit. Primele două volume din celebra sa lucrare The History of England from the Accession of James II (Istoria Angliei de la Jacob II) au fost publicate în decembrie 1848 și s-au bucurat de un imens succes, numeroase alte ediții apărând în Marea Britanie și SUA. Capitolul al treilea a contribuit în mod inerent la dezvoltarea istoriei sociale prin prezentarea unui amplu studiu, contextual relevant, al societății engleze a anului 1685 privind populația, orașele, clasele sociale etc. În 1852, Macaulay obține un nou mandat în parlament, dar refuză un loc în guvern. Se aflase deja că suferise o anumită afecțiune cardiacă, ceea ce îl determină să-și diminueze activitatea pe plan politic și să se ocupe cu predilecție de scris pentru a duce la bun sfârșit Istoria Angliei...

Continuă să lucreze cu multa râvnă, așa încât al treilea și al patrulea volum din Istoria... sunt publicate în noiembrie 1855, reușind să acopere o arie de circulație substanțial mai întinsă decât primele două. Volumele publicate până atunci au fost ulterior traduse în mai multe limbi europene, i-au adus bani și un titlu de noblețe, baron de Rothley în 1857. Înrăutățirea stării de sănătate îl împiedică să mai țină discursuri în Camera Lorzilor și este nevoit să-și scurteze proiectul următorului volum al Istoriei... spre sfârșitul domniei lui William al III-lea. Se stinge din viață pe 28 decembrie 1859 la Londra și este înmormântat la Westminster Abbey. Ultimul său volum terminat din Istoria Angliei...., ce relatează evenimentele până în 1702, a fost publicat postum în 1861. Cea mai cunoscută ediție a lucrării este cea îngrijită de C.H.Firth (1857-1936 ) în 6 volume ( 1913-1915 ), tot acestuia aparținându-i și un amplu comentariu asupra lucrării, apărut în 1938.

Istoria Angliei de la Jacob II , capodopera lui Macaulay, a înregistrat cote de vânzări fără precedent. Primele două volume au fost achiziționate în 13000 de exemplare în patru luni, volumele III și IV au dublat cifra vânzărilor în numai două luni. În prezent, lucrarea lui Macaulay este receptată ca având anumite puncte slabe care îndepărtează cititorul de numeroasele sale merite reale. Aceste scăderi pornesc în mare măsură din faptul că autorul a abordat subiectul din punctul de vedere al unui înfocat avocat al „progresului”, viziunea lui Macaulay asupra ideii de „progres” fiind strâns aliniată la o interpretare a evenimentelor care a considerat că numeroasele realizări reale din istoria britanică și mondială constituie rezultatul politicilor urmate de Partidul Liberal .

De exemplu, într-un discurs rostit în fața electoratului din Edinburgh, cetățenii nu au avut nici o îndoială privind loialitatea lui Macaulay față de Partidul Liberal: ,,...liberalilor din sec. al XIX-lea le datorăm purificarea Camerei Comunelor. Abolirea comerțului cu sclavi, abolirea sclaviei coloniale, dezvoltarea educației populare, micșorarea rigorii codului penal, totul, toate au fost realizate de acest partid; de acest partid, repet, al cărui membru sunt....”

Istoria Angliei de la Iacob II începe cu o declarație potrivit căreia Marea Britanie se află recent pe calea progresului: ,,...istoria țării noastre în ultimii 160 de ani este, în mod evident, istoria progresului fizic, moral și intelectual...” Pentru Macaulay, un aspect important al unei astfel de dezvoltări a fost asociată cu adoptarea noilor metode industriale. Așa cum afirmase în celebrul eseu „Southey’s Colloquies on Society” ( Colocviile lui Southey despre societate ) în 1830: ,,... trebuie să ne mărturisim neputința de a găsi informații despre vreo altă națiune importantă, din trecut sau prezent, unde clasa muncitoare să se bucure de o situație mai mulțumitoare decât în Anglia ultimilor 30 de ani. Când această insulă era slab populată, era necivilizată; capitalul era insuficient și nesigur. Astăzi este locul cel mai bogat și civilizat din lume.....Oamenii trăiesc mai mult pentru că sunt mai bine hrăniți, locuiesc mai bine, sunt mai bine îmbrăcați și mai bine îngrijiți medical, iar aceste progrese se datorează sporirii avuției naționale produsă de sistemul manufacturier....”

Macaulay a subscris efectiv unei viziuni asupra istoriei unde liberalii erau aceia care au sponsorizat cu prioritate multe reforme „progresive” care au contribuit la apariția sistemului britanic al democrației parlamentare liberale, care, lucru esențial, a facilitat dezvoltarea unei societăți comerciale și industriale. Scrierile sale istorice au avut tendința de a lăuda pe acei liberali reformiști și a minimaliza pe cei care au obstrucționat încurajarea acestor reforme.

Eroii lui Macaulay au fost aceia care s-au situat de partea puterilor crescânde ale parlamentului în lupta de a învinge, „puterile autocratice ale regalității”. Astfel de eroi sunt cei care au sprijinit semnarea documentului Magna Carta (1215 ), reforma protestantă privind libertatea individuală împotriva Bisericii Catolice, reacționară și despotică. În ceea ce privește războiul civil englez, simpatia lui Macaulay se îndreaptă spre cei care au susținut autoritatea parlamentului împotriva abuzurilor lui Carol I. În contextul evenimentelor din 1688, evident, Macaulay aprobă implicarea liberalilor în îndepărtarea lui Jacob II, care este văzut ca un campion al exercitării puterii regale.

Opera istorică a lui Macaulay demonstrează un partizanat, deseori exprimat în termeni exagerați și excesivi în sprijinirea liberalilor și totodată arată un înalt grad de certitudine privind faptul că istoria Angliei în perioada respectivă s-a caracterizat printr-un progres evident. Pe mulți cititori pasionați de istorie îi irită faptul că anumite scrieri de specialitate încearcă să ilustreze și să pledeze, mai degrabă decât să înțeleagă și să elucideze evenimentele. O abordare evident partizană poate conduce la un grad de neîncredere, situație în care cititorul îl suspectează pe autor de a nu fi prezentat în mod corect caracterele personajelor sau de a nu fi oferit o abordare obiectivă a cursului evenimentelor. Există cu siguranță o fisură clară față de credibilitatea oricărui istoric în faptul că cititorii săi pot suspecta ca scrierile pe care le citesc pot fi văduvite de o imagine cuprinzătoare și echilibrată.

Lumea în care existăm este poate un spațiu mai deziluzionant decât cea în care a trăit Macaulay. Au existat realități de care ne-am lovit (secarea resurselor de energie, poluarea industrială, cât și comunismul sau fascismul ca potențiale, nepotrivite, experimentale? alternative la democrația liberală), realități care ne-ar tenta să fim puțin invidioși pe solida credință a lui Macaulay în democrația liberală ca factor de asigurare a progresului.

Bibliografie

-Oxford Concise Companion to English Literature, Oxford University Press,2003

-Lytton Strachey, Eminent Victorians, London: Chatto and Windus,1984

-G.M. Trevelyan, English Social History ,Penguin Books, 1979

-Arthur Pollard (editor), The Victorians, London: Sphere Books LTD, 1970

-Basil Willey, Nineteen-Century Studies, London, New York, Cambridge University Press,1980

-Ileana Galea,Victorianism and Literature, Dacia, Cluj-Napoca,1996.

Nr. 1/2008
Nominalizãri pentru Premiile Uniunii Scriitorilor pe anul 2006

Douã zile la un castel din Polonia, o zi la Dresda
de Gabriel CHIFU

dumnezeu la abator
de Anton JUREBIE

Dimoviana
de Dan CRISTEA

Din jurnal (1992)
de Gabriel DIMISIANU

Dupã un faliment (IV)
de Alexandru GEORGE

„Viata Româneascã“
de Florea MIU

Memoria provizorie
de Nicolae PRELIPCEANU

Academia de pe Gianicolo (II)
de Adrian POPESCU

Versuri
de Ion Maria

La portile Orientului
Daniel Cristea - Enache

Festivalul Comediei Românești
Mircea GHITULESCU

Etnicul românesc și ideea europeană
Ionel Bușe

Matei Vișniec Scenografia așteptării
Iulian BOLDEA

Matei Vișniec
Iulian BOLDEA

Către nemurire
de Horia GÂRBEA

poeme nouã
Mihai ENE

„Trecutul nu trebuie uitat….”
Sonia CUCIUREANU

Funigei
Julio CORTAZAR

Încă o dată, clasic și modern
Ioan LASCU

Romanul neîntâlnirilor
Gabriela GHEORGHISOR

Rocambolescul în haine postmoderniste
Gabriel COȘOVEANU

Carte de recitire
Bucur DEMETRIAN

Nepieritoarea utopie a poemului
Paul ARETZU

Poezie dintr-un întuneric luminat
Luminița CORNEANU

„Ce citeau, cum citeau” locuitorii secolului 19
Dania-Ariana MOISA

Inspirat de heruvini
Geo VASILE

Ipostaze creatoare
Petre CIOBANU

Câteva impresii ale unui cititor meloman
Mircea MOISA

Arta de a fi discipol mereu
Paul ARETZU

Alexandru Păsat

Un poet al câmpiei
Bucur DEMETRIAN

Mihail Sebastian – magia paginii și a condeiului spornic
Henri Zalis

Sub semnul melancoliei
Florea MIU

Literatură și istorie la Thomas Babington Macaulay
Victor Olaru



© 2007 Revista Ramuri