| Articole |
| Evenimente |
| Premii |
Poemede Toma GrigoriePoetul Poetul precum Ariel un homo viator prin cerul cu numărul 9 anulează toate ancorele nacelei în care zboară aninat de balonul de săpun durerilor lumii le acoperă ferestrele ca să nu vadă prăpastia de dedesubt nu ia în calcul căderile se înalţă cât mai sus cu putinţă soarele îi trimite bezele se teme că-i va topi aripile plasa de cuvinte va fi destul de trainică? Noaptea din lună Moare clipa în fiecare clipă celulele în celulă roiesc firescul se iţeşte din firesc precum aripa din aripă moartea din moarte renaşte viaţa din viaţă-şi ia rost numai oul de Paşte nu mai e viril cum a fost omul din om dă năvală timpul din timp se adună boala se nutreşte din boală luna bea noaptea din lună. Nosce te ipsum Scrutezi lumea prin porii ei la vedere aduni istorii din castrele romane nu poţi pătrunde în sinele lucrurilor decât prin sinele propriu câte râpe cobori câte piscuri urci sensul lumii îl cari în rucsac ca pe-o amuletă încerci să descifrezi alfabetul desenelor rupestre din grotele vieţii cunoaşterea aproapelui înseamnă putere îţi zici nu poţi fugi din tine deci nosce te ipsum îţi strecoară în ureche străstrămoşul Socrate. Cântec de frunză Doamna toamnă sprijină scara de pom să poată coborî frunzele Dumnezeu mulge ugerul cerului mai des aripi galbene poartă trupuri de zâne pe valurile zării spre ţărmuri agreste deschizi fereastra numeri bobocii văratici îţi ies tot mai multe toamne fructele intonează în borcane cântecul de frunză scăpată din arcane. Doar câteva secunde Lanţul anilor zornăie surd când trec ocnaşii vieţii spre moarte mă ţin de zi să nu mă poticnesc rupând mirajul paginii de carte urcăm atâtea trepte în vid predestinaţi la trecere perfidă castele de nisip închipuim le strecurăm prin ochiul de firidă de ce te lamentezi mă-ntreabă Zeul doar ştii că eşti pasabil pe aici nu pot să-ţi dau pe mână cerul în neghiobia ta ai vrea să-l strici mă-nclin în faţa Ta spre resemnare dar o revoltă-n mine se ascunde ocnaşi suntem dar liberi Doamne am vrea să fim doar câteva secunde. *** O arie belcanto lâncezeşte într-un balcon din novecento bărbierul din Sevilla îi potriveşte favoriţii lui Rossini forfotă mare în saloanele veneţiene pregătiri febrile pentru balul de la curte don Pasquale nu-şi găseşte mănuşile albe nici Donizetti nu ştie unde şi le-a pus pe-ale lui Carmen stă în faţa oglinzii de două ceasuri înfuriindu-l pe Bizet până la hora staccato în care se prind frunzele ce lume ce lume quelle Belle Époque se deschide o nouă stagiune la theatrum mundi din Roma antică până în cea romantică. Pe umărul acestor fragile întrebări Coarda arcului vibrând săgeţile privirii le ţinteşti peste umăr spre pagina în care îţi declar iubire perpetuu nemulţumit de toate dar mai ales de cum îmi aşez feeling-ul în alveolele silabelor cum atât de simplu îmi desfoliez sufletul cum atât de complicat mă descifrezi da chiar tu care îţi sprijini fruntea pe umărul acestor fragile questions. Ianus La porţile Romei Ianus Bifrons al tuturor lucrurilor iniţiator se spune neasemănător cu alt zeu îi apare lui Ovidiu viitorul şi trecutul înaintea şi înapoia lumii pătrund în el prin cele două feţe adverse sabinii n-au avut nicio şansă să treacă spre Capitoliu peste vigilenţa dublă a lui poate semăna confuzie în haosul din casa sufletelor damnate omul cu două feţe nu e neapărat creaţia zeului... Reparaţia morţii Fiinţa vie a morţii companioana mea în arealul dilemei to be or not to be de 70 de ani mă leagănă pe braţele descărnate de la ea am supt sângele negru dătător de putere pentru învingerea întunecimii aequat omnes cinis adică moartea îi face pe toţi egali zice Seneca nu mă tem de eşuarea vieţii iată că egalii mei în moarte pot fi marile genii nu vă întristaţi genius loci devine genius universalis moartea repară tot ce strică viaţa. Această magie Simt cum mă apasă o umbră pe creier dacă n-aş şti că Dumnezeu n-are umbră aş crede că e a Lui ce copac îşi întinde palma crengilor asupră-mi să fie gorunul lui Blaga din care îmi vor ciopli şi mie sicriul cine poate şti până unde se întinde lumea omului doar ieri l-am văzut am stat de vorbă azi nu mai e s-a disipat în neant ca şi când n-ar fi existat sunt aproape fericit că mai pot sta la taclale cu vorbele mele prietene necunoscut îţi las ţie moştenire această magie a transformării cuvintelor în fiinţe dragi în animăluţe de companie. Am trecut în imaginaţie Dau filele vieţii înapoi să-mi recitesc povestea se lasă greu desprinsă din plumbul literelor merg pe urmele mele să caut vizuina în care s-a ascuns vietatea trecută prin faţa ţevilor atâtor puşti de vânătoare frunzele toamnelor au acoperit forma urmelor şi mirosul nici câinii cei mai versaţi nu le mai pot depista am trecut în imaginaţie cu arme şi bagaje încerc să mă reinventez cât de cât fidel nu mai pot desena clar contururile şterse de umbrele care s-au aşternut peste lumina sângelui strâns în amfora vârstei. |