Zăpăciţi de criză, intrasem şi într-un fel de amorţeală istorică, după disputa gazului, războiul din Georgia şi protestele anticomuniste de la Chişinău din aprilie anul trecut. Iată însă că monstrul se trezeşte odată cu revolta sângeroasă din Kârgâstan şi cu tragedia de la Smolensk. Toate televiziunile, fără excepţie, prezintă secvenţe de la locul dezastrului şi de la ceremonia înmormântării ultimului preşedinte polonez ucis de istorie. Dacă n-ar fi fost Katyn, nici Smolensk... Controversat sau nu, istoria n-a ţinut seama de asta şi i-a zdrobit oasele într-un Tupolev 154. Odată cu el a dispărut soţia şi o parte a elitei poloneze. Apar tot felul de comunicate „oficiale” cu privire la erorile de pilotaj sau la condiţiile meteorologice, teorii ale conspiraţiei, analize geopolitice, dar şi excursuri metafizice despre vremelnicia preşedinţilor, regilor şi imperiilor, în vreme ce Polonia îşi îngroapă îndurerată morţii. Pentru a câta oară? Pur şi simplu se întâmplă, pentru că istoria nu e judecată de nimeni. Cine s-o judece? Nemţii? Ruşii? Americanii?... „L’histoire c’est moi!...” Asasinarea la Kiev a cameramanului care a filmat epava de la distanţă, imediat după catastrofă, redând zgomotul a trei focuri de armă, o fi tot mâna lungă a istoriei?

Istoria recentă a inventat totuşi scuzele, deşi Rusia n-a auzit de ele. Dacă Putin şi-ar cere scuze, Maica Rusie s-ar dezintegra instantaneu şi, odată cu ea, o altă eră a conflictelor, pentru cel puţin un secol, s-ar muta mai la Est, unde, după cum se vede, teren e destul... (Ne-am bucura şi noi ca români, de răul altora!...). Ce imperiu îşi cere, în mod sincer, scuze? Nici măcar imperiul lui Obama, cel gratulat cu premiul Nobel pentru pace, la câteva luni după ce a fost ales preşedinte USA. E adevărat că îl merita, cel puţin pentru reculegerea de la partida de golf de la Casa Albă, în ziua în care cortegiul funerar intra în Catedrala Wawel din Crakovia. Nu se ştie exact cine i-au fost partenerii de joacă. Se bănuieşte că Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy. Unii susţin, însă, că ei erau copii de mingi la meciul pe care-l juca Putin la Moscova, plângând cu lacrimi de crocodil că s-a dus Lech Kaczynski... Dacă n-ar fi, însă, aceşti mari jucători ai lumii, am trăi într-un fel de junglă a lui homo homini lupus... Ei veghează, prin realpolitik, ca echilibrul să nu se rupă (sic!), dincolo de micile îmbrânceli ale istoriei, prin Irak, Afganistan, Cecenia, Georgia, Smolensk etc. Pardon, la Smolensk istoria a intrat în ceaţă... Şi la Katyn a fost ceaţă. După toate analizele balistice, gloanţele nemţilor n-au nimerit toate în evrei şi-a fost nevoie de gaze. În ceea ce-i priveşte pe ruşi, gloanţele lor au mers direct la ţintă la Katyn, păstrând gazele pentru ceaţa de la Smolensk şi pentru „gazarea” Europei de după Războiul Rece...

Filmul lui Andrej Waida a rulat săptămânile acestea la cinematografele şi televiziunile din Est, inclusiv la câteva din Rusia. Documente, mărturii, drame... Ni se permite, slavă Domnului, să ştim adevărul despre trecutul istoric, aşa şchiop şi îndepărtat cum e. Niciodată însă, despre prezent!... Putin se îmbrăţişează cu Task întru marea reconciliere. Dar tot istorică, adică de partea celui puternic, pentru că Putin nu-şi cere iertare. N-are de ce. Nu el a apăsat pe trăgaci. Ba îi găseşte şi un fel de scuză lui Stalin. Polonezii ar fi rătăcit câţiva ofiţerii ruşi după Primul Război, în plină Revoluţie roşie. Deşi s-a răzbunat, Stalin a făcut-o din iubire pentru poporul polonez pe care l-a eliberat de nemţi, după ce l-a distrus... la Katyn. Nici n-ar cădea bine politic. Ce-ar zice Maica Rusie de scuze, obişnuită să serbeze eliberarea Galaxiei noastre şi a altor galaxii, la 9 Mai, poporul decimat de nazişti la Sevastopol, în Crimeea. Marele eliberator... Stalin cel Mare şi Sfânt. Cum să arăţi cu degetul un sfânt? Sau, mai bine, cu care deget să arăţi un sfânt? Ce contează câteva zeci de mii de crime la Katyn sau milioane în gulagurile din Europa de Est!... Nu e nuntă fără înjunghieri!

9 Mai e şi ziua Europei. Oda bucuriei e cântată aşa de frumos la Kremlin, că îţi vine să emigrezi în Siberia să priveşti de acolo tot spectacolul... Nu pe partiturile lui Ribentrop Molotov, deşi se mai aud, e drept, unele acorduri. Nici nu ştiu aici care e numele şi care e prenumele. Întodeauna le încurc... Unii analişti susţin că numele de fată al istoriei secolului XX, ar fi de fapt Ribentropa, iar cel de târfă, Molotova. E adevărat că fără cei doi gigolo, Hitler şi Stalin, cele două orfeline n-ar fi ajuns curve de lux. Dar, la urma urmei, Smolensk n-are nicio legătură nici cu holocaustul, nici cu crimele comunismului. E o simplă eroare umană... Avionul a intrat pur şi simplu în ceaţă şi s-a defectat. Până una-alta, Tupolev va defila în haine noi la Moscova. Băsescu nu e invitat. A mâncat ruşi pe pâine la Sevastopol, în al doilea război mondial, cel puţin până în ‘44. Se duce, probabil, Angela Merkel să-l întrebe cum a fost la Katyn sau la... Smolensk, având în vedere că Putin e şi preşedintele cutiilor negre ale avionului prăbuşit, şi eventual să ia ceva gaz sau petrol lampant pentru landul Renania de Nord-Westfalia, care nu este electrificat... Vor semna oare şi pactul gazului pentru Europa? Nu pentru Europa scepticului Václav Klaus, „care nu este”, se înţelege, ci pentru Europa lui... Vanghelie „care este...” (în traducere liberă, Europa de gaz a ţaratului de Berlin).

În orice caz, am ţinut şi noi românii doliu. Nu ştim dacă din solidaritate cu polonezii sau pentru că aşa ţinem de obicei. Ştiu doar că Boc era plin tot de doliu. Nu pentru tragedia de la Smolensk. Noi ţinem doliu de la Decebal încoace. Facem pomeni, infinite pomeni... Avem mare noroc cu morţii... Am putea spune că suntem mai solidari cu ei decât cu cei vii. E absolut normal, nu sunt deloc războinici şi mai şi trăim de pe urma lor... De exemplu, de pe urma morţilor din Decembrie trăiesc generaţii întregi de revoluţionari cu familiile actuale şi viitoare, de la săraca soacră bogată a lui Geoană, la Marele Emanat de Dâmboviţa, vizitat deunăzi de Gorbaciov (numit şi „faţă umană”!), care se pune senil pe plâns, culmea ironiei, după ceauşescul pierdut, până când un ofiţer care-l însoţea, îmbrăcat în stewardesă, i-a aplicat discret un vaccin anti-altzheimer, bine preparat de către supravieţuitorii... holocaustului. Ni s-a promis şi nouă unul împotriva uitării, de către Comisia Tismăneanu. A rămas, însă, în stadiul de „bârfă” prezidenţială. Să nu-i spun altfel. Dintre ţările „foste...” se pare că numai noi şi bulgarii am rămas nevaccinaţi. Şi asta pentru că în Balcani, fenomenul Katyn n-a avut loc. Polonezii îl ştiu pe dinafară şi se vaccinează zilnic. Fenomenul Katyn e de fapt un vaccin al demnităţii. Al lor nu se potriveşte la noi, din păcate, altfel l-am şparli rapid cu brigăzile noastre de şmanglori şi şmenari sau cu salutul românesc, potrivit unui comediant francez, cu palma bine întinsă, în care să aibă loc câţi mai mulţi euroi. De-asta ne şi iubesc atât de mult polonezii când ne văd pe Vistula. Aproape cum îi iubim noi pe maidanezi!...

Deocamdată luăm ceva anestezic: legea educaţiei, a pensiilor nesimţite, o porţie de arest preventiv la prânz pentru nu ştiu ce judecător şi, de douăzeci de ani, una de populism porno, transmis seara târziu, ca „revoluţia în direct”, în emisiunea Un show păcătos, şi ea ridicolă copie a lui Tonight Show de Jay Leno. Dar ce nu e copie în ţara lui politikos interlopus? Good Night Romerica!... Oriunde te-ai emana, vecetudora, becaliza, băsi–boca (la alegere!) sau chiar oua (apropos, mă vântură o întrebare de superbingo metropolis: unde-şi mai ţine Năstase ouăle? Pentru ridicarea premiului sunaţi la 08908900... sau accesaţi www.paranormal.matusa tamara.ro).